EDUCAȚIE

Struțo-cămila (ARĂDEANO-COREEANĂ?!) propusă de Inspectoratul Școlar și agreată de Primărie generează REVOLTĂ. Se vrea un „Liceu electro-mecanic de transporturi-construcții și protecția mediului Arad”. A fost lansată o PETIȚIE pentru păstrarea locației Liceului „Aurel Vlaicu” și în CLM se va dezbate un proiect de hotărâre privind modificarea rețelei școlare

 

Despre intențiile privind desființarea (relocarea) Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Arad am mai scris (vezi articolele asociate), fără a avea însă confirmări oficiale. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ Arad) ne-a transmis un răspuns pe acest subiect prin care  susținea că „nu s-a luat nicio decizie privind mutarea /relocarea” acestei unități de învățământ și  făcea trimitere către Primăria Municipiului Arad, cu care „poartă discuții pentru identificarea unor soluții de eficientizare a rețelei școlare din municipiu”.

La emisiunea de marți, 20 aprilie, „Dacă e marți, e Bibarț”, l-am întrebat pe primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, dacă au avut loc discuții cu cei de la ISJ Arad pe tema rețelei școlare din municipiu și care este poziția primăriei în legătură cu „eficientizarea rețelei școlare din municipiu” (astfel cum ne-a precizat ISJ Arad prin  răspunsul datat 15 aprilie 2021).

Acesta a răspuns: „Discuțiile cu privire la eficientizare… vom lua o decizie împreună cu inspectoratul. Oricum, în acest moment, dacă se va ajunge la o nouă formulă în rețeaua școlară este, să-i spunem așa, doar scriptică, e vorba de unele comasări ale unor unități, pentru că mutarea efectivă ar urma să fie făcută într-un interval de timp și nu vorbim aici de luni de zile ci de un an, doi, poate chiar trei și în funcție de ce investiții / reparații ar fi necesare în locațiile gândite pentru elevi și acolo va trebui să intervină primăria, ceea ce presupune situații de proiecte, de licitații etc de aceea am spus că timpul nu va fi de azi pe mâine. Deci, în momentul de față discuțiile sunt în varianta de discuții neadjudecate încă și doar pentru parte juridico-administrative și nu efectivă”(aici ultimele minute din emisiune)

Cu toate acestea, se pare, ISJ Arad a decis modificările, fapt care nemulțumește conducerile și cadrele didactice din mai multe licee tehnice, că nu numai despre Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” este vorba în această nouă „construcție” a rețelei școlare din municipiu

„Se pare ca ISJ Arad a decis. Se va naște un nou liceu tehnologic: „Liceul electro-mecanic de transporturi-construcții și protecția mediului Arad”?!?

Noi acceptam ideea de a avea un liceu tehnologic puternic, dar susținem ca locația acestui nou liceu să rămână la actualul Liceu Tehnologic Aurel Vlaicu Arad (B-dul Decebal nr 31A).

Avem cele mai multe specializări acreditate din județul Arad (11 specializări pe tehnic). Pentru aceste specializări am amenajat laboratoare și ateliere care vor fi distruse prin mutarea lor în alta locație.

Vă rog să semnați această petiție în speranța că decidenții locali vor păstra, în aceeași locație un liceu cu tradiție de 129 de ani în instruirea tehnică.” – este postarea unui cadru didactic al Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad pe pagina sa de facebook.

Petiție pentru menținerea locației Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad  

Noi, semnatarii acestei petiții, considerând greșită decizia de a schimba locația unității noastre școlare, aducem următoarele observații și obiecții:

-susținem reformarea Învățământului Profesional și Tehnic din municipiul  Arad, prin formarea unui liceu tehnologic puternic, folosind spațiile și baza materială existente la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Arad, B-dul Decebal nr 31A

-prin păstrarea locației, nu va fi necesară alocarea unor fonduri financiare enorme suportate de comunitatea locală: pentru construirea de clădiri noi, demontarea, mutarea și remontarea aparaturii și utilajelor din atelierele și laboratoarele care au fost amenajate cu mult efort la Liceul „Aurel Vlaicu”

-spațiile existente sunt suficiente și adecvate acestui tip de învăţământ, iar în condițiile în care s-au făcut investiții masive din partea sponsorilor și agenților economici parteneri, considerăm logic să păstrăm și să modernizăm ceea ce avem, nu să distrugem.

Nu distrugeți baza materială a unei școli tehnice cu tradiție de 129 de ani!

SEMNEAZĂ PETIȚIA AICI

 

Mai mult, fosta Școală Generală nr. 6 va fi cedată Liceului Sportiv care va pierde școala din cartierul Gai arondată acestuia în urmă cu câțiva ani. Totodată se dorește comasarea a cât mai multor licee tehnologice chiar dacă, unele dintre acestea, au mai trecut cel puțin prin două comasări în ultimii ani. Rezultatul acestor modificări, astfel cum îl previzionează mai multe cadre didactice este acela că se va ajunge, în circa trei ani, la mai puțini elevi în instituția unificată decât au avut inițial acele licee. Așadar se creează un talmeș-balmeș complicat pe care nu-l doresc nici elevii, nici părinții nici profesorii… 

Circulă zvonuri ciudate despre „descălecarea” în Arad a unor coreenii cu bani mulți

pentru investiții și care trebuie să „aibă loc”, municipalitatea punându-le la dispoziție clădirea Pedagogicului care, astfel, va fi mutat în clădirea Liceului Aurel Vlaicu, zvonuri care nu au fost confirmate oficial dar care tulbură din temelii orice planificare educațională a mai multor școli arădene, unele riscând inclusiv pierderea unor acreditări pentru anumite calificări/ dotări, obținute tocmai pentru locațiile actuale în care funcționează (situație în care se află și Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”).

Care-s interesele până la urmă și de ce se iau astfel de decizii pe șest de către ISJ și primăria Arad?

Se pare că în Consiliul local se va supune la vot în această săptămână a patimilor (didactice?!) modificarea hotărârii din luna ianuarie privind rețeaua școlară, astfel cum este trecută la pct.24 de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare programată pentru 28 aprilie 2021

 

 

 

În ianuarie 2021 a fost aprobată în CLM rețeaua școlară din municipiu pentru anul școlar 2021-2022:

 

 

Conform legii (METODOLOGIE din 21 septembrie 2020privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022), proiectul planului de școlarizare la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv al inspectoratelor școlare, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, se realizează pe baza următoarelor criterii generale: criteriul legislativ, criteriul economic, criteriul demografic, criteriul geografic, criteriul socioeconomic și criteriul relevanței.

 

Conform Art. 28. alin  (1) din Ordinul 5599 / 21.09. 2020 emis de Ministerul Educației și Cercetării, „după începerea cursurilor, reţeaua şcolară nu se modifică” decât în situații excepționale și anume:

„(2) În situaţii excepţionale, dacă după emiterea hotărârii consiliului local/consiliului judeţean/ordinului
ministrului privind organizarea reţelei şcolare există solicitări de modificare a acesteia, înainte de începerea cursurilor, acestea vor fi analizate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, în afara calendarului stabilit prin prezenta metodologie, doar cu acordul secretarului de stat care coordonează învăţământul preuniversitar.
(3) În situaţia în care o unitate de învăţământ cu personalitate juridică îşi modifică denumirea, respectiv în situaţia în care îşi modifică nivelul de învăţământ cel mai înalt pe care a şcolarizat/va şcolariza, ca urmare a autorizării de funcţionare provizorie/acreditării sau încetării şcolarizării pe nivelul cel mai înalt, aceasta îşi schimbă, în mod obligatoriu, denumirea şi codul de identificare fiscală. În aceste cazuri se operează modificările în reţeaua şcolară cu informarea secretarului de stat care coordonează învăţământul
preuniversitar.
(4) În situaţia în care pe parcursul anului şcolar sunt emise hotărâri judecătoreşti, rămase definitive, care vizează reţeaua şcolară şi implică modificări ale acesteia, acestea vor fi puse imediat în aplicare de către autorităţile administraţiilor publice locale/consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv inspectoratele şcolare la nivelul cărora acestea îşi produc efectele sau de către Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, după caz.”

Aceste reorganizări au legătură cu intențiile administrației locale de a reduce cât de mult posibil cheltuielile cu salariile? Pentru că, prin comasare, se pierd și câteva funcții de directori de școli, de personal administrativ etc… Mai mult, prin comasare și eventuala relocare a unor licee într-o singură locație, se reduc cheltuielile și în ceea ce privește întreținerea unor imobile. Atât este de sărac bugetul Aradului încât să se reducă cheltuieli fix de la educație?

 

Articole asociate:

Decizii din pix ale ISJ Arad: Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, cu laboratoare și ateliere cu tot, pe cale de-a fi „mutat” într-o clădire-internat pentru că „trebuie fluidizat traficul” în zona „Peda”

Când nu există viziune și soluții, decizi din pix „reorganizarea rețelei școlare din municipiu și județ” (1) [GALERIE FOTO]

Uneori e bună și critica la ceva: CJRAE a făcut primul pas și ne prezintă succint oportunitățile învățământului dual. De asemenea, ISJ transmite că, deocamdată, nu a luat decizia privind mutarea Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu”

 

Sasha Romanov, 26 aprilie 2021 9:30

Liceu_Aurel_Vlaicucomasare_petitie_AVAnexa3_reteascolaraAnexa2_reteascolara1Anexa1_reteascolara2Anexa1_reteascolara3Anexa1_reteascolara1HCLM_reteascolara_ianuarie2021retea_scolara_arad_28aprilieProiecteHCLM_28aprilie2ProiecteHCLM_28aprilie1CLM_28aprilie2021