SPORTURI

Fetele de la ICIM sunt la un meci distanță de medaliile de bronz: Olimpia Brașov  – FCC ICIM Arad  75 – 83 

 

Olimpia Brașov  – FCC ICIM Arad  75 – 83  (34 – 40)

Fetele de la ICIM sunt la un meci distanță de medaliile de bronz în cadrul acestei ediții ale Campionatului Național de baschet feminin, după ce au ratat acesul în finală în fața favoritelor Sepsi Sfântu Gheorghe. Înaintea confruntării statistica a fost clar de partea arădencelor, ieri s-a înregistrat a 29 confruntare dintre cele două combatante, brașovencele adunând doar zece succese, dar înaintea acestui joc, victoriile erau egale în acest sezon 3 – 3. Arădencele s-au impus aseară în orașul de sub Tâmpa cu scorul de 83 – 75. Disputa a început sub nota de echilibru pe parchet astfel că după primul sfert scorul a fost egal 18 – 18. Arădencele au câștigat sfertul doi (16 – 22), dar nu au ieșit la fel de motivate de la vestiare după pauza mare. Sfertul trei a revenit gazdelor (25 – 19) și dădeau semne că pot să revină au condus pentru prima dată și pe tabelă, dar numele învingătoarei s-a decis în ultimul sfert câștigat de arădence 16 – 24. Păcat că un meci la un asemenea nivel al competiției s-a jucat în fața a doar 200 de spectatori. Antrenorul Bogdan Bulj are un mare meri în redresarea echipei ce se îndrepta spre un sezon compromis, tehnicianul sârb nu a putut fi martor ocular al acestui succes, tehnicianul își conduce astăzi tatăl pe ultimul drum. Sâmbătă, de la ora 17 în polivalenta arădeană se joacă cu medaliile de bronz pe masă lucru care nu s-a mai întâmplat la Arad din urmă cu patru ani. În cazul în care se restabilește egalitatea la meciuri, confruntarea se mută iar la Brașov.

Olimpia Brașov: Prlja 34, Podar 14, Pesovic 11, Bartee 10, Filip 4, Tânăcan 2, Al Ash Hab.
FCC ICIM Arad: Williams 34, Hadzovic 14, Dzombeta 14, Lee 10, Fodor 9, Bartok 2, Mercea, D. Ardelean, Ciotir.

Cosmin Gherman, 9 mai 2019 10:14