Suporter Club UTA: „Am primit aprobările necesare pentru organizarea mitingului din data de 25 iulie, ora 18.30”

vrem uta liberă
Distribuie:

COMUNICAT Suporter Club UTA

Dragi utiști, dragi arădeni,

Dorim în primul rând să vă oferim o veste bună: am primit aprobările necesare pentru organizarea mitingului din data de 25 iulie, ora 18.30, lucru care iată ne dă speranța că totuși, încă trăim într-un oraș în care vocea oamenilor se poate face auzită.

Așadar luni seara ne întâlnim cu toții în Piața Avram Iancu. Nu avem nicio îndoială că ne vom regăsi acolo familii, prieteni, tineri, vârstnici, ultrași, suporteri obișnuiți, utiști fanatici sau pur și simplu arădeni care iubesc UTA. Va fi o bucurie foarte mare să ne regăsim cu toții împreună, uniți pentru o cauză care a creat o legătură indestructibilă între noi, de atâția și atâția ani.

Sigur că momentul este unul greu și neplăcut. Din nou trebuie să ne ridicăm vocea pentru a apăra demnitatea și poate chiar existența UTA-ei. Interesele personale și de grup ale unor oameni pentru care clubul nostru drag se pare că nu a fost altceva decât un mijloc de a acumula putere și confort material, au fost de natură să genereze această reacție din partea noastă, pe care o considerăm necesară, obligatorie.

Însă evenimentul de luni seară poate și trebuie să fie mult mai mult decât atât. Evenimentul de luni seară nu este despre conducători și politicieni, ci este mai degrabă despre noi și despre UTA. Caracterele puternice și legăturile trainice se văd în momentele grele. Poate că unii dintre noi am uitat ce reprezentăm împreună. Poate că unii din oraș au uitat ce reprezintă UTA și ce energii poate degaja. Ne și le vom aduce aminte împreună.

Mitingul de luni nu va fi doar o negare a răului ci și o afirmare a binelui. Va fi o întâlnire a unor oameni onești care vor celebra împreună dragostea lor pentru singurul liant social pe care îl mai are acest oraș: UTA. Așadar veniți! Veniți cu tricourile, fularele, familiile, amintirile și mai ales cu toată dragostea voastră. Și toată lumea va vedea atunci că UTA suntem Noi și UTA este Arad!

Vă așteptăm și vă mulțumim încă de pe acum!

Pentru noi doar UTA contează!

TRASEU:

uta libera traseu

Articol asociat:

UTA sub MAFIA Falcă-Meszar. De ce vor arădenii să scape de acest flagel, care sunt afacerile murdare ce cangrenează clubul și de ce merită credit total proiectul asumat de grupul de INVESTITORI constituit în jurul lui Simion Apreutese (II)

Categorie: Știri
Etichete: 25 iulie ora 18.30, miting de protest Arad, pentru noi doar uta contează, suporter club UTA, UTA Arad, VREM UTA LIBERĂ
Distribuie:
Articolul anterior
Amintiri dintr-o țară bananieră (7)   
Articolul următor
Slujbă de priveghere de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul Ocrotitorul și Hramul Mănăstirii „Feredeu din vale”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie