Târg de Crăciun la „Ghiba Birta”

targ craciun2022 ghiba 2
Distribuie:

 

Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” a organizat în perioada 13-16 decembrie 2022 „Târgul de Crăciun”, unul dintre evenimentele de suflet și de tradiție ale școlii, care continuă suita de manifestări dedicate Crăciunului și sărbătorilor de iarnă.

Târgul e gândit ca expunere cu vânzare a unor produse handmade realizate de elevii școlii, remarcabile prin valențele estetice, la care au concurat îndemânarea, priceperea și creativitatea. Au fost confecționate ornamente de Crăciun, felicitări, dar mare trecere au avut și produsele gastronomice, care s-au vândut foarte repede.

Desigur că „afacerea” lansată nu e una prețioasă dacă nu are și scop lucrativ.

Iar rezultatele s-au văzut încă din prima zi, în care s-a colectat o sumă importantă de bănuți. Pe durata târgului, aceștia s-au  înmulțit, așa că la final au rezultat niște câștiguri care se vor întoarce către câțiva dintre elevii noștri, sub forma unor burse, așa cum e tradiția în fiecare an. Spiritul Crăciunului va reuși în felul acesta să însenineze niște suflete, care știu să primească cu bucurie darul.

Dar startul evenimentului nu putea fi dat oricum, ci într-o atmosferă de bucurie, specifică lui decembrie.

Așa că au răsunat colindele elevilor din clasele a III-a A și a IV-a A: „Deschide, nană, ușile”, „Un altfel de colind”, „Sfânta noapte de Crăciun, noaptea sufletului bun”, „Feliz Navidad”, acompaniate la chitară de talentatul învățător Bacter Alexandru. Renii cei mici au legănat cornițele lor în ritmul muzicii, bucuroși să fie oaspeții colegilor lor mai mari de la sediul școlii de pe strada M. Eminescu.

Grupul de instrumentiști blockflute din clasele a V-a B, a VI-a A și B, a VII-a B, acompaniați de Beatrice Neag la chitară, a cântat trei colinde: „La poartă la Țarigrad”, „Ziurel de ziuă”, „Steaua sus răsare”, iar corul Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”, alcătuit din elevi de liceu, a interpretat cinci colinde: „Deschide ușa, creștine!”, „Sus, boieri, nu mai dormiți!”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Deschide, nană, ușile”, „Colindăm, colindăm iarna”. Corul a fost acompaniat de Beatrice Neag, din clasa a VII-a B, Silviu Iacobaș, clasa a IX-a E, și Darius Hegyi, clasa a XI-a B, care au cântat la chitară. Desigur, tot acest ansamblu atât de energizant n-ar fi fost posibil fără dedicarea și bagheta măiastră a profesoarei de muzică Gabriela Lucaci.

S-au făcut poze, s-au transmis live-uri, de care s-au bucurat actualii elevi dar și foștii absolvenți de la Ghiba.

Doamnele director, prof. Laura Putnic și prof. Camelia Avramescu care s-au ocupat îndeaproape de organizarea acestui eveniment, alături de prof. Diana Tira, de diriginți, învățători, profesori, au urat elevilor, părinților acestora și colegilor dascăli sărbători fericite și un Moș Crăciun cât mai darnic, care să le răsplătească eforturile și cumințenia.

De asemenea, Consiliul Școlar al Elevilor, prin președintele Negru Eduard, alături de colegii lui, s-a implicat în popularizarea și organizarea evenimentului cu mult entuziasm, rezultatele fiind pe măsura așteptărilor.

A consemnat, responsabil imagine, prof. Eugenia Groșan

 

Categorie: Știri
Etichete: Colegiul Național Elena Ghiba Birta, targul de craciun
Distribuie:
Articolul anterior
UTA își petrece sărbătorile în NOROI… deși echipa a dat, în meciul cu Rapid, tot ce a putut și a fost egalată în minutul 97
Articolul următor
Ai ales o canapea Red/Bordo? Vezi cum decorezi în jurul ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie