Teatrul Național din Timișoara aduce spectacolul aproape de cei de departe. În luna octombrie, se pot viziona on-line două dintre cele mai noi succese teatrale

stage on tnt
Distribuie:

Teatrul Național din Timișoara aduce spectacolul aproape de cei de departe. Iubitorilor de teatru care nu pot vedea spectacolele Naționalului din fotoliul de spectator, Stagiunea CLOUD, proiect inclus în programul VIRTUAL al Teatrului Național din Timișoara, le oferă opțiunea ca în luna octombrie să vizioneze on-line două dintre cele mai noi succese teatrale.

Joi, 27 octombrie, de la ora 19:00 pe platforma Stage ON,

spectatorii on-line vor putea fi alături de spectatorii fizici aflați în Sala 2 TNTm la o nouă reprezentație a spectacolului ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI, în adaptarea și regia lui Radu Iacoban, un spectacol incitant, de atitudine, redând textului lui Shakespare dimensiunea critică și comentariul răsturnat privind imaginea femeii ca marfă, ascunse în spatele termenului „comedie”, cu care această piesă a fost etichetată de-a lungul timpului.

Duminică, 30 octombrie, de la ora 19, tot pe platforma Stage On,

va fi disponibilă vizionarea în transmisiune directă a celei mai recente premiere a Teatrului Național, ȘCOALA FEMEILOR versus ȘCOALA BĂRBAȚILOR, spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu pe texte de Molière, o suită de istorii despre această luptă căreia civilizația, cu toate marile ei cuceriri, încă nu i-a dat de capăt după 6000 de ani de patriarhat – femei versus bărbați.

Biletele pentru transmisiunile în direct ale spectacolelor din Stagiunea Cloud se vor pune în vânzare în scurt timp pe platforma Stage ON, la adresa https://www.stageon.ro/shop/.

Vom reveni cu detalii. Pe curând!

***
ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI

Locul: Padova, Italia. Timpul: ieri, astăzi, mâine, oricând. Problema: Batista vrea să-și negocieze fetele, inclusiv pe Catarina. Dar cine s-o ia pe Catarina cu limba ei ascuțită și cu manierele ei îngrozitoare? Catarina, cea care n-are chef de macho-isme, de atitudine patriarhală?

Se știe: fug toți de Catarina unde văd cu ochii. Și în sfârșit apare Petrucchio, un pic cool, un pic afumat, un pic genul „sunt călare pe situație chiar dacă nu știu încotro mă-ndrept” și intră în meciul cu deja celebru de recalcitranta Catarina. Tot ce ne rămâne este să sperăm că metodele lui „didactice” (mai degrabă încadrabile în Codul Penal la capitolul „rele tratamente”) nu vor fi vătămat pe nimeni și să decodăm în cheia comediei o lume care este foarte, foarte aproape de noi.

***

ȘCOALA FEMEILOR versus ȘCOALA BĂRBAȚILOR

scoala femeilor versus scoala barbatilor 027 resize

Cum am putea aniversa 400 de ani de la nașterea lui Molière mai bine decât printr-un spectacol Molière? Cum am putea dovedi mai clar că Molière ne este contemporan în spirit, ba fiindcă a luat-o înaintea timpului său, ba fiindcă lumea a mai întârziat pe ici, pe colo decât printr-un spectacol Molière? Și cine ar putea s-o facă mai bine decât cel care a înțeles și a dat
formă, la patru secole după Molière și „Regele Soare”, dans Actorului, marele coregraf Gigi Căciuleanu, care „traduce” cu imaginația sa ludică și profundă vocea unică a marelui dramaturg francez?

ȘCOALA FEMEILOR versus ȘCOALA BĂRBAȚILOR este o suită de istorii despre această luptă căreia civilizația, cu toate marile ei cuceriri, încă nu i-a dat de capăt după 6000 de ani de patriarhat. Povești fermecătoare despre mici iubiri, mici infernuri domestice, mici nedumeriri și multe subterfugii, mici războaie și diplomații repun în discuție, cu lucidă bonomie și cu grație fără milă, o societate care încearcă și tot încearcă să îndrepte o balanță în care nedrept stăm despărțiți de-atâta timp – femeile de-o parte, de alta – bărbații.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

 

Categorie: Lifestyle
Etichete: Adrian Pîclișan, ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI, platforma Stage ON, programul VIRTUAL al Teatrului Național din Timișoara, ȘCOALA FEMEILOR versus ȘCOALA BĂRBAȚILOR, Stagiunea CLOUD, teatru
Distribuie:
Articolul anterior
Consilierii locali ai USR au votat împotriva închirierii spațiilor comerciale din incinta stadionului
Articolul următor
Șoferul de 45 de ani care a murit pe A1 era preot greco-catolic la Dumbrăvița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie