Acasă CULTURĂ Teatrul Național din Timișoara lansează un semnal important angrenajului cultural și social

Teatrul Național din Timișoara lansează un semnal important angrenajului cultural și social

0
Uneori, cu o floare chiar se face primăvară! Teatrul Național din Timișoara dă un imbold, lansează un semnal important angrenajului cultural și social local, regional, transfrontalier, național și, în perspectivă, european, continuând o serie majoră de investiții în infrastructura culturală.

Sala 2 a Teatrului Național a făcut deja, în doar 14 ani, istorie. Transformată în timp record dintr-o ruină într-un spațiu de joc modern, funcțional, Sala 2 este un punct important pe harta culturală a Timișoarei.

Cu sprijinul Ministerului Culturii, finanțatorul acestei investiții, Sala 2 se va transforma în, probabil, cel mai performant spațiu teatral și performativ din această parte a țării și va deveni epicentrul artistic pentru întregul Banat istoric.

În urma lucrărilor de modernizare, Sala 2 va avea înălțimea corespunzătoare sălilor de teatru, o nouă sală studio, spații pentru spectacole și evenimente în aer liber, echipamente de scenă noi etc.

Sala 2 este, deja, parte a identității acestui oraș, dar noua Sală 2 va deschide perspective culturale și civice de mare amploare.

Centrul industriei culturale românești se mută în Freidorf!

Un al doilea pilon important din structura Teatrului Național sunt Atelierele Fabrica de decoruri. Concepute ca o linie de producție și asamblare cu o capacitate de producție de trei decoruri concomitent, Atelierele Fabrica de decoruri dau startul unei industrii noi – industria de teatru.

Ministerul Culturii a finanțat dotarea Atelierelor Fabrica de decoruri cu echipamente profesionale, iar acesta este momentul mult așteptat de Teatrul Național.

„Dăm drumul la motoare”:

Astfel echipate, Atelierele Fabrica de decoruri vor produce, în afara necesarului propriu, decoruri de teatru și film atât pentru piața locală și națională, cât și pentru teatre sau studiouri din țările învecinate.

Este o bucurie enormă pentru Teatrul Național să dezvolte infrastructura teatrală și meseriile de teatru în Timișoara, să participe la construirea unei capitale culturale pentru viitor și să lărgească sfera de influență culturală a Timișoarei în euro-regiune.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Exit mobile version