Toate păcatele într-o singură CRIMĂ: și-a ucis mama în bătaie, iar dimineața a sunat la 112 anunțând că „nu se simte bine”

medicina legala
Distribuie:

 

Conform primelor rezultate ale expertizei criminalistice la fața locului și pe corpul victimei, femeia în vârstă de 74 de ani a fost ucisă prin multiple lovituri aplicate de fiul său, de 53 de ani, în noaptea de luni spre marți, 30 martie.

Bărbatul a sunat la 112 în dimineața zilei de marți pentru a apela o ambulanță „din cauză că mama nu se simte bine”. Echipajul medical sosit pe strada Bradului din cartierul Grădiște a constatat imediat că decesul a survenit mult înainte de a fi apelați, așa încât au sunat la poliție, iar criminaliștii de la S.I.C. au contactat procurorul, care a deschis imediat un dosar pentru omor.

Pe corpul victimei se vedeau urme de violență, iar cadavrul a fost dus spre expertizare la „Medicina legală”.

[COMUNICAT DE PRESĂ]

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului – în vârstă de 53 ani – cercetat cu privire la comiterea infracţiunii de omor si violențe în familie, prev.de art.188 al.1 C.p şi art.199 al.1 Cp.

În noaptea de 30 spre 31 martie, pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul care locuia împreună cu mama sa, în vârstă de 75 ani, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un corp contondent – un blat de lemn – provocându-i fracturi osoase complexe, iar ca urmare a leziunilor suferite victima a decedat”.

Categorie: Știri
Etichete: crima arad, crima gradiste, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
IPJ Arad și-a schimbat ofițerul de presă: Inspectorul de poliție Livia Pescar o înlocuiește pe Adina Aconstantinesei, care pleacă la S.C.C.O.
Articolul următor
Campionatul Naţional de aruncări lungi, pe stadionul Gloria din Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie