SPORTURI

Todea e mulțumit de remiza cu Hermannstadt, deși echipa s-a ales cu accidentări numeroase după acest joc [DECLARAȚII]

 

Cristi Todea (UTA) „Aș vrea să felicit jucătorii pentru determinarea de care au dat dovadă astăzi, de implicarea pe care au avut-o în obținerea acestui punct foarte important. În situația complicată în care suntem acum va conta fiecare punct, iar la final vom contabiliza totul. Bineînțeles, un merit important l-a avut și nea’ Popică (n.a. Ionuț Popa). A venit cu elan, ne-a dat sfaturi și trebuie să-i recunoaștem aportul la acest rezultat pozitiv. Este un rezultat echitabil, am avut și noi și ei ocazii, am înțeles că în prima repriză meritam un penalty la căderea lui Albert în careu. Ei au venit cu pretenții ca o echipă ce luptă la promovare. Știam rezultatele de sâmbătă și acest lucru nu ne avantaja. Este incomod să joci cu galeria împărțită în două, dar băieții s-au concentrat la meci. Sperăm ca accidentarea lui David Popa să nu fie foarte gravă, e tânăr vrea să facă multe și așa se întâmplă, avem mulți jucători cu probleme medicale după așa un efort. Pentru noi cele mai imporante meciuri vor fi cu echipele din vecinătatea noastră, cum este Baloteștiul, pe care o întâlnim etapa viitoare. Acolo trebuie noi să scoatem maxim, deși orice punct este important de oricunde îl putem obține.”

Alexandru Pelici (Sibiu):„Regretăm că nu am câștigat, ne-am gândit doar la victorie, modul de joc și schimbările au fost făcute în acest scop. A ieșit un joc disputat, plăcut ochiului, deschis oricărui rezultat, cu încercări de construcție din partea UTA-ei și cu posesie din partea noastră, construcție și finalizare. Am avut situații și noi și ei, ocaziile lui Blănaru, Târnovan și Dâlbea chiar au fost uriașe. Până la urmă, e un punct în deplasare și îmi felicit jucătorii pentru că au încercat să desfacă jocul UTA-ei. Au reușit în mare parte, dar au greșit la finalizare, nu au pus punctul pe i. Felicit UTA, își face treaba, încearcă să bată pe toată lumea, toate echipele care vor veni aici vor avea viață grea. UTA joacă fiecare meci, este un nume, are un blazon de apărat, poate să facă puncte și la Călărași… E cea mai titrată echipă din Provincie, deși nu-mi prea place acest nume. Dar, este des folosit și atunci mă exprim și eu așa”, a spus imediat după meci.

Articol asociat:

 

 

Cosmin Gherman, 12 martie 2018 4:06