Todea revine pe banca tehnică. UTA merge pe mâna arădenilor

uta
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Suntem în poziţia de a ne asuma o greşeală de strategie în ceea ce priveşte conducerea tehnică a echipei, în acest campionat. Considerând că pentru a obţine promovarea trebuie să ne bazăm atât pe un nucleu de jucători care să îmbine ambiţia tinerilor arădeni cu experienţa jucătorilor cu multe prezenţe în Liga I, cât şi pe o conducere tehnică experimentată şi conectată la fotbalul românesc, în momentul de faţă admitem că, cel puţin în privinţa antrenorilor, nu am ales calea cea mai corectă. Dacă în teren, la fotbalul de performanţă, valoarea individuală are un cuvânt greu de spus şi cu greu poate fi suplinită în totalitate de ambiţie, pe bancă trebuie să regăsim şi calităţi precum: caracterul, tactul, inteligenţa, respectul faţă echipă, culori sau oraş. Aflat sub contract ferm cu clubul UTA, domnul Adrian Falub a plecat ieri din Arad fără acordul clubului. Ulterior s-a aflat că a făcut acest lucru pentru a semna cu alt club. Noi dorim ca domnul Falub şi alte persoane interesante să ştie că aici este UTA şi că la noi nu are deloc trecere un astfel de comportament! Dar pentru că am dorit să încheiem subiectul, în cursul zilei de astăzi, am încetat raporturile contractuale cu domnul Falub, după ce domnia sa, la solicitarea noastră, a achitat suma simbolică de 10.000 de lei în contul Asociaţiei Cetatea Voluntarilor pentru proiectul „Cu drag pentru viitor”, prin care se va renova compartimentul de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean Arad. UTA va merge mereu mai departe, ne anunţăm susţinerea totală pentru noul antrenor principal al echipei, Cristian Todea, căruia i se alătură în stafful tehnic Sorin Botiș, Cristian Păcurar. Suntem convinşi că în acest moment o decizie ”de suflet” este soluția potrivită pentru clubul nostru și ne va ajuta să readucem normalitatea din punctul de vedere al rezultatelor sportive. Ne bazăm pe antrenori dedicați total UTA -ei.

Îi rugăm pe suporterii noştri să stea liniştiţi: UTA este un club stabil financiar, cu datorii zero, în partneriat cu autorităţile publice locale şi cu sponsori importanţi cărora le mulţumim şi pe această cale pentru sprijin.

Nu dăm niciodată înapoi!”

Categorie: Sport
Etichete: botis, falub uta, Păcurar, Todea, u cluj
Distribuie:
Articolul anterior
Firmele arădene TEHNODOMUS și CDP Energy SRL vor finaliza PASAJUL din zona CET Arad. „Termenul obligatoriu de execuţie, specificat contractual, este de 6 luni”
Articolul următor
Todea și Botiș țintesc trei puncte la Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uta otelul 3 large

URA ȘI (ÎNAPOI) LA GARĂ!

UTA – OȚELUL GALAȚI 3-1 (0-0) Au marcat: Omondi (62), Luckassen (78), R. Pop (81) – Cisotti (90+4) 25 aprilie 2024, ora: 16.45, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 12°C, spectatori: 7500.…
petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…