Tranzacțiile imobiliare încheiate la un preț sub grila notarilor publici – în atenția ANAF

notar
Distribuie:

 

Peste 112.000 de tranzacții imobiliare sunt luate în vizor de ANAF. Acestea au fost încheiate la un preț mai mic decât cel prevăzut în grila notarilor publici și astfel, statul a fost fraudat, de vânzător,  prin plata unui impozit mult redus.

112.146 de tranzacţii imobiliare, majoritatea în Bucureşti, au fost raportate de notari către Fisc în prima jumătate a anului, pentru că au fost încheiate la valori sub grilă”, potrivit datelor obţinute de Digi24.

În primele şase luni ale acestui an, peste 456.000 de tranzacţiii imobiliare au fost înregistrate la nivel naţional, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru.

Conform noului Cod fiscal, intrat  în vigoare din 2016, art 111, alin 4 se arată că impozitul „ se calculează la valoarea declarată de părţi  în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici, notarul public notifică organelor fiscale respectiva tranzacţie”. Prin urmare, impozitul  se calculează la valoarea declarată de părţi, indiferent dacă această valoare este sub cea minimă din grila notarilor.

Astfel, noul Cod fiscal a eliminat obligaţia de a plăti impozitul în funcţie de grilă, dar a introdus obligaţia notarilor de a anunţa fiscul cu privire la tranzacţiile încheiate la preţuri mai mici decât cele „oficiale”. În aceste condiţii, fiscul poate considera că există o suspiciune rezonabilă că valorile declarate nu sunt reale şi ar putea face verificări.

Care sunt cotele de impozit?

Cotele depind de perioada în care au fost deţinute imobilele. Astfel, dacă au fost dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv, impozitul este de 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv şi de 6.000 lei + 2% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv, dacă au valoarea peste 200.000 lei.

Pentru imobilele dobândite la o dată mai mare de 3 ani, impozitul este 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv şi de 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv, dacă au valoarea peste 200.000 lei.

Foto: Google

Categorie: Știri
Etichete: ANAF, grila notarilor, piață, preșuri, tranzacții imobiliare
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Cam ăsta e nivelul! După ce a ieșit campioana corupției pe țară, „echipa Lile” emite comunicate în păsăreasca academică despre „Creșterea competitivității și vizibilității UAV în contextul strategiei proprii de internaționalizare”
Articolul următor
[ELECTORAL] Mihai Fifor : PSD rămâne un partid al dialogului, corectitudinii şi performanţei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie