ȘTIRI

Tribunalul Arad a sărbătorit Ziua Justiției printr-un eveniment simbolic: montarea unui plăci omagiale pe care sunt înscrise numele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Tribunalului Arad, începând cu anul 1968

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La fel ca în anii precedenţi, şi în acest an, sărbătorim Ziua Justiţiei,  aniversare ce a fost înscrisă în calendarul sărbătorilor oficiale prin Hotărârea Guvernului României nr.364 din 27 iunie 1994, care a stabilit că manifestarea se va organiza anual, în prima duminică a lunii iulie.

Ziua Justiţiei constituie un prilej de a aduce profesiilor juridice o îndreptăţită recunoaştere a rolului lor esenţial în orice stat de drept şi, în acelaşi timp, un moment prielnic pentru a sublinia, atât importanţa puterii judecătoreşti, cât şi a partenerilor instanţelor de judecată, care împreună concură şi îşi converg acţiunile pentru recunoaşterea şi satisfacerea drepturilor subiective precum şi pentru realizarea şi menţinerea păcii sociale şi a ordinii de drept.

Anul acesta, în condiții de pandemie, am marcat Ziua Justiției printr-un eveniment simbolic, şi anume, montarea unui plăci omagiale pe care sunt înscrise numele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Tribunalului Arad,  începând cu anul 1968, anul înfiinţării Tribunalului Judeţean Arad, ce a fost amplasată pe un perete din apropierea Sălii Festive a Tribunalului Arad, în semn de recunoştinţă faţă de efortul depus de-a lungul timpului pentru înfăptuirea unei justiţii moderne.

La dezvelirea acestei plăci, care a avut loc astăzi, 03 iulie 2020, au fost invitaţi foşti preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Tribunalului Arad.

La acest moment aniversar, conducerea Tribunalului Arad adresează un mesaj de mulţumire, atât magistraţilor arădeni şi personalului auxiliar implicat în realizarea actului de justiţie, cât şi tuturor instituţiilor publice, profesiilor liberale şi celorlalţi participanţi care, prin activitatea lor conjugată, sprijină în mod direct sau indirect înfăptuirea justiţiei.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, Vicepreşedinte Virgiliu Flavius Bradin

      

Critic Arad, 4 iulie 2020 7:10

tribunalul-arad-4tribunalul-arad-5tribunalul-arad-3tribunalul-arad-1tribunalul-arad-2