Trupă de SKIMMING din Timișoara și Arad – săltată de „mascați”. DIICOT a reținut 3 inculpați specializați în fraude informatice

eskimming
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

La data de 01.09.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, iar față de un alt inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În cauză s-a reținut faptul că, începând din cursul anului 2019, mai multe persoane au pus bazele constituirii unei grupări infracționale, având ca scop săvârșirea de infracțiuni informatice. Din datele obținute s-a stabilit că cei trei inculpați au reușit, prin metoda „skimming” să intre în posesia datelor de identificarea a mai multor carduri bancare provenite din Mexic și din unele state europene, pe care le-au folosit în derularea de operațiunilor financiare frauduloase, respectiv la achiziționarea unor bunuri de valoare, prin efectuarea de plăți online.

Sub coordonarea liderului grupării, cei doi locotenenți aveau rolul de a identifica și de a atrage în angrenajul infracțional diferite persoane, care să fie folosite pe post de „săgeți” în achiziționarea de diferite bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate.

În acest scop, datele de carduri bancare sustrase prin metoda „skimming” erau stocate în memoria mai multor telefoane mobile care erau predate „săgeților” în vederea folosirii lor la efectuarea de achiziții.     Sumele astfel obținute erau predate celor 3 inculpați, în schimbul unui comision stabilit cu fiecare dintre „săgeți” în parte.

La data de 01.09.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui inculpat, urmată de 6 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș și Arad, în urma cărora au fost ridicate cercetărilor 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7 HDD-uri, 9 cartele telefonice și suma de 15.000 de lei.

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Timișoara și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Glad Voievod”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Biroul de presă al DIICOT

Categorie: Știri
Etichete: diicot, fraude informatice, percheziții, SKIMMING
Distribuie:
Articolul anterior
Habar nu avem cum va fi prima zi de școală. Ministerul Educației s-a spălat pe mâini, a elaborat „Ghiduri” și… Dumnezeu cu mila: singurii responsabili sunt directorii unităților școlare, profesorii, elevii și părinții! [GHIDURILE INTEGRAL]
Articolul următor
UTA deschide la Argeș seria jocurilor din runda a treia a Ligii I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie