TUPEU de COVID! Cionca & co. vor să facă PARANDĂRĂT cu U.E.: 4,5 MILIOANE DE EURO pentru „investițiile făcute” în linoleumul de la EXPO, desființarea INFECȚIOASELOR și… LENJERIE CONSUMABILĂ cere C.J.Arad „înapoi”. Totodată, ne informează OFICIAL că SPITALUL e în CRIZĂ DE PACIENȚI CORONAVIRUSAȚI – în compensare construind două PSIHIATRII: TOT ACOLO!

cjarad
Distribuie:

 

Într-un fel ne pare bine (puteam lua ceva, Doamne-ferește, de acolo… că DE ACOLO SE IA!) – în alt fel ne pare rău (am fi fost singurii prezenți în sală… iar asta ar fi fost o scenă de neuitat) că n-am fost FIZIC, la „conferința de presă săptămânală pe teme de sănătate, având ca subiect evoluția Covid-19 în județul Arad și strategia pentru următoarea perioadă” la care am fost invitați în data de 12 mai 2020, începând cu  ora 14.00, în sala mare a CJA. „Participă Iustin Cionca – președinte CJA, Gheorghe Domșa – director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate-coordonatorul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și Horia Timiș-director DSP Arad.” Cu MINTEA, însă, dacă nu chiar cu e ca și cum am fi fost… asigurăm (pe cine nu e asigurat) de asta.

Conferința a fost și „online, pe Facebook, pe profilul domnului președinte Iustin Cionca”, după cum am fost informați prealabil, a durat 33 de minute, iar dacă dați un click acolo e ca și cum ați fi fost și dumneavoastră… dar mult mai protejați (incomparabil!):

https://www.facebook.com/iustin.cionca/videos/3121293074650498/

 

…plus că nu s-a pus nicio întrebare – deci nu le-a deranjat nimeni discursul gata pregătit.

Că n-am pierdut nimic – ba chiar am câștigat mult – neparticipând „în carne și oase” o dovedesc chiar comunicatele de presă transmise într-un timp record întregii prese de pe mapamond care se află în căsuța cu adrsese a Consiliului Județean Arad: la 16:34 a fost gata tot ce puteți citi mai jos… din punctul ăsta de vedere – tot respectul pentru Biroul de presă al CJA!

Ceea ce s-a comunicat în 12 mai, 2020, între 14 și 14.30 de la pupitrul oficial al C.J.A. reprezintă un EVENIMENT ISTORIC MAJOR al Istoriei Contemporane:

ZIUA ÎN CARE NI S-A COMUNICAT, OFICIAL, CĂ PANDEMIA A FOST DOAR PRETEXTUL UNEI FABULOASE ÎMBOGĂȚIRI a fost.  Ziua în care ni s-a confirmat că nici NUMĂRUL CELOR DECLARAȚI CA DECEDAȚI DE COVID (75 în Arad – locul 4 pe țară) de către Grupul de Comunicare Strategică, și nici EVOLUȚIA CAZURILOR celor câteva mii de infectați cu noul coronavirus (cei mai mulți, NEDEPISTAȚI și care s-au TRATAT ACASĂ) până la mometul dat cel puțin, NU AU JUSTIFICAT nici mascarada ridicolă de la „EXPO-SPITALUL” vizitat de ministru, nici IZOLAREA FORȚATĂ A CETĂȚENILOR PRIN ORDONANȚE MILITARE, nici plimbările „căcaților cu servietă” prin Vama Nădlac!

Intertitlurile marcate cu albastru și fotografiile sunt inserate de redacția noastră – restul textului fiind produsul Biroului de presă al Consiliului Județean Arad. (L.V.)

[COMUNICATE DE PRESĂ]

Iustin Cionca – președinte CJA, Gheorghe Domșa – director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate-coordonatorul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și Horia Timiș-director DSP Arad au punctat, astăzi, o serie de informații referitoare la evoluția COVID-19 în județul Arad și au venit cu informații noi legate de activitatea administrației județene, precum și a instituțiilor de sănătate în perioada următoare.

conferinta 1

Își vor banii înapoi pe linoleumul pus la „Spitalul inutil” de la EXPO și pe lenjeria pentru pacienți: 4,5 milioane euro

Președintele CJA, Iustin Cionca, a precizat că Ministerul Fondurilor Europene va deschide în data de 15 mai 2020 un apel de proiecte destinat infrastructurii medicale dedicate combaterii Covid-19. Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Primăria Municipiului Arad, Spitalul Orășenesc Ineu și Spitalul Orășenesc Sebiș vor pregăti și depune o solicitare de rambursare a cheltuielilor susținute de administrațiile locale și de Consiliul Județean, atât privind aparatura medicală cât și echipamentele de protecție pentru cadrele medicale. Este vorba de aprox. 21,8 milioane lei (4,5 milioane euro), pentru investițiile făcute în vederea combaterii Covid-19 în județul Arad. Totodată, Consiliul Județean Arad aplică în parteneriat cu DGASPC și DAS un alt proiect, pentru categoriile vulnerabile, solicitând rambursarea cheltuielilor efectuate cu materialele de protecție.

„Printre altele, solicităm Uniunii Europene și rambursarea cheltuielilor realizate cu amenajarea Spitalului de Campanie de la Expo Arad. Este vorba de suma de aprox. 930.000 lei. Solicităm și rambursarea sumelor folosite pentru 615.205 bucăți echipamente de protecție medicală și lenjerie pentru pacienți. Toate acestea au fost cumpărate de administrația arădeană pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și, în mod evident, nu includ echipamentele primite din donații”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. „Începând cu data de 15 martie, Spitalul Județean a primit exclusiv de la Consiliul Județean și Primăria Arad (deci nu includem aici și donațiile asociațiilor civice, firmelor, persoanelor fizice) 370 de aparate medicale. Asta demonstrează o mobilizare și o implicare totală și a Consiliului Județean, și a Primăriei Arad. Până acum, de la declararea stării de urgență (care a modificat condițiile achizițiilor publice și ne permite să cumpărăm cu proceduri mult simplificate), Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit în medie câte șase aparate medicale zilnic doar de la administrația locală, excluzându-le pe cele din sponsorizări și donații. Suma totală investită de administrația locală în spital a fost, anul acesta, de 34 milioane lei, iar suma încasată de spital din sponsorizări și donații, de aprox. 2 milioane lei”, a declarat Iustin Cionca.

expo spital

 

Din 2.476 de TESTE efectuate cu PCR-urile, „au fost identificate un număr de aproximativ 100 de persoane pozitive”

Horia Timiș, directorul Direcției de Sănătate Arad, a dat publicității o serie de date legate de evoluția cazurilor de persoane infectate cu COVID-19, în ultima săptămână, dar și pe ansamblul perioadei. Astfel, numărul deceselor înregistrate până la data de 12.05.2020 la nivelul județului Arad este de 75, dintre care 47 bărbați și 28 femei. La data de 12.05.2020 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad se aflau 72 de internați cu COVID-19. Din punct de vedere al testelor efectuate la nivelul celor două laboratoare în perioada 03.05 – 10.05.2020 situația se prezintă astfel: 1380 teste efectuate la nivelul laboratorului de la Direcția de Sănătate Publică și 1096 de teste la Spitalului Clinic Județean de Urgență. Urmare a acestor teste, într-o săptămână, au fost identificate un număr de aproximativ 100 de persoane pozitive, care au fost luate în evidență.

„Județul Arad a testat în jur de 2500 de persoane pe săptămână și pe continuăm acest ritm de testare. Colaborăm foarte bine cu medicii de familie și vreau să le mulțumesc pentru munca depusă, deoarece ei sunt primii care interacționează cu pacienții și îi urmăresc. Marea majoritate a celor recoltați la solicitarea medicilor de familie au fost pozitivi”, a declarat Horia Timiș.
La nivelul județului Arad au mai fost efectuate teste la: Penitenciar, Direcția Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Asistență Comunitară, Cămine private, Spital Ineu, Spital Terapeutica Ch. Criş.

Gheorghe Domșa – director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate – coordonatorul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a subliniat că: „În ceea ce privește activitatea de la Spitalul Județean, următoarea etapă pentru care ne pregătim este ieșirea din criză. Odată cu relaxarea și eliminarea unor restricții va trebui să fim foarte atenți cu modalitatea în care examinăm pacienții la laboratoarele de specialitate, la cabinete, va trebui să respectăm programările, distanțarea socială. Va fi mai greu la ambulatoriul Spitalului Județean și la celelalte ambulatorii de specialitate, dar vom lua măsuri pentru a nu avea pacienți foarte mulți în același timp. Sunt convins că în urma experienței acumulate în această perioadă, tot personalul medical va ști să respecte regulile privind echipamentul medical”.

Acesta a subliniat că „în data de 11 mai 2020 s-au înregistrat două evenimente importante. S-a efectuat primul tratament cu plasmă în județul Arad și, de asemenea, Spitalul din Ineu nu mai este unul pentru suport COVID, pacienții fiind transferați la Arad. Spitalul din Ineu își va relua destinația anterioară, implementându-se noi reguli adecvate acestei perioade de pandemie. Dacă situația privind pandemia va escalada, Spitalul din Ineu este gata să redevină spital-suport.

„O altă veste este că Secția de Boli infecțioase adulți nu va mai funcționa în sediul de pe strada Cicio Pop, ci va fi transferată la Spitalul din Grădiște ”

infectioase

 

Spitalul Județean a primit 370 de aparate medicale de la Consiliul Județean și Primărie, în două luni, PLUS DONAȚII și SPONSORIZĂRI de 2 milioane de lei

O parte din aparatura medicală cumpărată de Consiliul Județean Arad pentru Spitalul Județean, în vederea tratării Covid-19, a fost astăzi transferată din gestiunea Consiliului în cea a spitalului, să poată fi folosită. Pentru a urgenta ajungerea aparaturii la spital, președintelui Consiliului Județean, Iustin Cionca, a convocat o ședință extraordinară de Consiliu, în care consilierii au votat unanim acest transfer. Aparatele au fost cumpărate în cadrul a două proiecte europene transfrontaliere. Este vorba de un dispozitiv medical „aspirator secreții” și un EKG portabil cu suport mobil, aparate care au trecut astăzi în administrarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Începând cu data de 15 martie, Spitalul Județean a primit exclusiv de la Consiliul Județean și Primăria Arad (deci nu includem aici și donațiile asociațiilor civice, firmelor, persoanelor fizice) 370 de aparate medicale. Asta demonstrează o mobilizare și o implicare totală și a Consiliului Județean, și a Primăriei Arad. Până acum, de la declararea stării de urgență (care a modificat condițiile achizițiilor publice și ne permite să cumpărăm cu proceduri mult simplificate), Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit în medie câte șase aparate medicale zilnic doar de la administrația locală, excluzându-le pe cele din sponsorizări și donații. Suma totală investită de administrația locală în spital a fost, anul acesta, de 34 milioane lei, iar suma încasată de spital din sponsorizări și donații, de aprox. 2 milioane lei. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit și au fost alături de eforturile noastre!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Proiectele în cadrul cărora s-a realizat achiziția aparatelor transferate astăzi de Consiliul Județean către spital sunt ROHU 361 „Prevenirea şi monitorizarea bolilor infecţioase şi a infecţiilor intraspitaliceşti în Arad, Mako și Hódmezővásárhely” și  ROHU 72 „Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență”.

Consiliul Județean Arad construiește două „spitale noi” de Psihiatrie: unul în municipiu… TOT PE „Octavian Goga, nr. 17, și celălalt la Căpâlnaș… TOT ACOLO… dar imediat lângă

Consiliul Județean Arad construiește încă un spital nou, de la zero! Este vorba despre un spital de Psihiatrie, în municipiul Arad, pentru care Consiliul Județean a câștigat o finanțare de 9,6 milioane lei de la Compania Națională de Investiții.

„Vă reamintesc că din finanțări europene sau cu fonduri de la Guvern, Consiliul Județean Arad construiește un spital de Oncologie, pe strada Vicențiu Babeș în municipiu, un Spital de Boli Infecțioase Adulți, un spital de Psihiatrie la Căpâlnaș, un complex Matern-Pediatrie și, cu bucurie vă anunț, că ne apucăm și de Spitalul de Psihiatrie din municipiu! Asta după ce în anul 2017 am inaugurat noul spital TBC, locul unde aproape 400 de arădeni bolnavi Covid-19 s-au însănătoșit într-o lună și jumătate!” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

psihiatrie

 

Categorie: Știri
Etichete: director Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, directorul Direcției de Sănătate Arad, gheorghe domsa, Horia Timiș, Iustin Cionca, ziare arad
Distribuie:
Articolul anterior
Printr-o inițiativă cetățenească, USR Arad a propus relaxarea taxării comercianților
Articolul următor
TERMENI ȘI CONDIȚII pentru reluarea antrenamentelor sporturilor individuale în AER LIBER

1 comentariu. Leave new

  • atmosfera din ‘spitale’- sistemul de stat medicina (si din pacate nu numai) e poate OGLINDA cea mai vizibila/nu si clara, a mentalitatii/sistemului de ‘nepotism’ si ‘profesionalism’ din toata ROmania !!!.
    (cam asta e si la destul de multe alte institutii ‘de stat’ , sigur si altele asa zise ‘private’…)
    Urmareste vreo 2-3samtamini ”viata” din ~spitale, si stii ce e la 75% din tara respectiva…. . Of-of, puteee, duhnesteee , cu tot cu masca 🙂

    Implicit ce este la ‘co… mitetul ???? judetean’

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie