Se pare că băiatul și-a sfârșit zilele după ce a consumat o substanță pe care a achiziționat-o de pe internet. Polițiștii l-au găsit fără suflare în brațele tatălui său.
[INFORMARE DE PRESĂ]
În după masa zilei de azi am fost sesizați prin apel 112 , despre faptul că la domiciliul unui bărbat din Beliu se află în stare de inconștiență fiul acestuia.
În cel mai scurt timp la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Beliu, un echipaj al ambulanței și elicopterul SMURD.
Din păcate aceștia au constatat decesul minorului de 16 ani, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vedere efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că acesta ar fi lăsat un bilet de adio.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Biroul de presă al IPJ Arad
***
Victima provine dintr-o familie de credincioși penticostali și avea trei frați.
Din primele cercetări, se pare că băiatul s-a închis în camera sa, blocând ușa cu ajutorul unui dulap, după care a încuiat și ușa de la intrarea în casă.