ȘTIRI

Un CADOU CULTURAL DE BUN GUST: Expoziția Muzeului Național de Istorie „Jandarmeria Română 1850 – 2020” – la Sala CLIO din Arad

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Complexul Muzeal Arad, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la Sala ”Clio” a muzeului arădean.
Expoziția, care a putut fi admirată în cadrul MNIR, în perioada 29 iulie – 8 noiembrie 2020, itinerată la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural în intervalul 8 decembrie 2020 – 24 martie 2021, 
va fi deschisă pentru publicul din Arad, începând cu data de 2 aprilie 2021, orele 12.00.
În condițiile impuse de pandemia de COVID – 19 expoziția nu va beneficia de vernisaj, însă deschiderea va fi transmisă live de către TV Arad, vineri, 2 aprilie, orele 10.00.

Expoziția cu tematică militară este rodul colaborării dintre Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Complexul Național Muzeal ASTRA, Asociația RoMilitaria și Complexul Muzeal Arad.
O contribuție semnificativă la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, unul dintre cei mai reputați specialiști în istoria Jandarmeriei Române, muzeograf în cadrul  Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum, Sibiu, 2014. Evenimentul de la Arad este organizat cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României.
Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese, distincții militare, fotografii, brevete, din colecțiile MNIR, Muzeului Jandarmeriei Române, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului „Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Vizitatorii vor avea ocazia să afle informații despre istoria Jandarmeriei arădene și să vadă pentru prima dată brevete, medalii și ordine militare ce au fost oferite maiorului Constantin Stoichițoiu, ofițerul superior care a îndeplinit funcția de comandant al Legiunii de Jandarmi Rurali Arad începând cu anul 1929.
Prezentarea istoriei Jandarmeriei arădene a fost posibilă prin contribuția generoasă a domnilor Dănuț Morodan, Neli Doba, Florea Pețală și Mircea Moț, 

pasionați colecționari din orașul Curtici și colaboratori fideli ai Complexului Muzeal Arad, care au oferit o serie de fotografii necunoscute până în prezent publicului și specialiștilor.


Jandarmeria romana.jpg

3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române
Aceasta este data la care, în anul 1850, domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

——–

 
Expoziția va fi deschisă publicului la Sala ”Clio” (str. Horia 10),
în intervalul 2 aprilie 2021 (orele 12.00) – 25 aprilie 2021 și
va putea fi vizitată de marți până duminică între orele 09:00-17:00.
 
——–

TAXĂ INTRARE / PERSOANĂ:
Adulți: 4 lei
Studenți, pensionari: 2 lei
Preșcolari, elevi: 1 leu
GRATUIT:
copii instituționalizați, persoane cu dizabilități, veterani de război.
GRATUIT (pe bază de legitimație):
pensionarii care au lucrat minimum 10 ani în instituții de cultură, persoane care lucrează în reațeaua muzeală, colaboratori ai muzeului, membrii ICOM/AICA, grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective.
TAXĂ DE FOTOGRAFIERE: 10 lei
TAXĂ DE FILMARE: 100 lei

Critic Arad, 31 martie 2021 11:53

expo-jandarmi-1jandarmeria-170expo-jandarmi

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/criticar/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107