joi, mai 26, 2022

Un cal plecat de acasă căuta ceva de păscut pe „Cocorilor”. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor l-au dus într-un loc mai potrivit…

[COMUNICAT DE PRESĂ]

La data de 09 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați despre faptul că un animal din specia ecvidee s-ar afla într-o stare de pericol, fiind lăsat nesupravegheat pe strada Cocorilor din municipiul Arad.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă, animalul fiind speriat.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

a fost identificat proprietarul animalului, un arădean de 43 de ani, urmând a se lua față de acesta masurile legale care se impun.

În tot acest interval de timp animalul s-a aflat în custodia unei unități specializate în creșterea animalelor unde va rămâne până la clarificarea întregii stări de fapt.

La activități au participat și efective ale Poliției Locale și reprezentanți ai Gospodăriei Comunale Arad.

Biroul de presă al IPJ Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news