3 mai 2018 reprezintă aniversarea de 25 de ani de la stabilirea de către ONU a Zilei Mondiale a Libertății Presei. Inițiativa creării acestei zile a apărut în 1991 în cadrul Conferinței Generale UNESCO și a fost promulgată la data de 23 Decembrie 1993 de Adunarea Generală ONU.
Anul acesta Conferința Internațională dedicată Zilei Mondiale a Libertății Presei va fi ținută în Accra, capitala Ghanei și va fi organizată de UNESCO. Tema generală a conferinței din acest an va fi „Keeping Power in Check: Media, Justice and the Rule of Law.”. Aceasta își propune să analizeze atât interacțiunea dintre mass media și „putere”, cât și rolurile complementare ale acestora în dezvoltarea transparenței și asumării responsabilității în modul de guvernare. Peste 700 de persoane vor participa la această conferință ce este împărțită în 18 sesiuni cu teme variind de la interzicerea accesului la internet, la hărțuirea sexuală și protocoalele necesare pentru asigurarea siguranței jurnaliștilor. Printre membrii participanți se numără șefi de state, miniștrii, reprezentanți ai companiilor media, jurnaliști dar și reprezentanți ai societății civile. Tot în data de 3 mai, în cadrul aceleiași conferințe va fi acordat Premiul Giullermo Cano pentru Libertatea Presei. Anul acesta juriul l-a desemnat câștigător pe fotojurnalistul egiptean Mahmoud Abu Zeid, cunoscut sub numele de Shawkan, care se află în arest din data de 14 august 2013.
E destul de ciudat să serbăm, în România, ziua independenței presei. Cu atât mai mult, în Arad. Cine mai e independent? Chiar, cine? Și ce însramnă independența presei? Deoarece, fără discuție, orice jurnalist are preferințele sale. Și targeturile sale. Personal, cred că un ziarist este independent atunci când poate scrie ce crede el, sincer. Când dorința lui de a ilustra adevărul bate banii și, mai ales, bate amenințarea. Pentru că, din păcate, jurnaliștii români par liberi, dar sunt sub o constantă amenințare. Atenție, nu vorbesc despre ziariștii copy-paste și nici despre cei telecomandați politic. Ci de cei care își transcend preferințele sau dezacordurile, pentru a aduce la lumină adevăruri, de cele mai multe ori incomode. Treaba noastră principală este să arătăm, nu neapărat să judecăm sau să supărăm.
Am privilegiul de a lucra cot la cot cu Lucian Valeriu, una din victimele abuzurilor contra jurnaliștilor, unul din nebunii frumoși care și-a asumat riscurile și a continuat să sape acolo unde nimeni nu avea curajul. Generația nouă de jurnaliști îmi dă speranța că flacăra adevărată a acestei meserii este dusă mai departe cu pasiune și profesionalism.
Tuturor jurnaliștilor adevărați, respectul meu !
