marți, august 16, 2022

Un polițist din Arad a fost imaginea zilei pe pagina MAI

 

Ziua Internațională a Căștilor Albastre a fost sărbătorită, pe 29 mai, în întreaga lume, iar acest eveniment, „dedicat celor care au ales să fie parte a speranței pentru oamenii din zone de război”, a fost punctat şi de Ministerul Afacerilor Interne din România.

În acest moment, 43 de angajaţi MAI se află departe de casă și își desfășoară activitatea în cadrul misiunilor ONU de menținere a păcii. Printre aceştia se află şi un arădean, col. Nicolae Crainic, care a devenit imaginea
paginii oficiale MAI!

Nicolae Crainic şi-a desfăşurat activitatea, la începutul anilor 2000, în cadrul Poliţiei Municipiului Carei. O perioadă de timp a ocupat funcţia de şef al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Carei. Ulterior, s-a transferat la Arad, continuându-şi activitatea ca polițist rutier la IPJ Arad.

În prezent, Crainic este membru al „Căştilor albastre” în Sudanul de Sud. Conform paginii oficiale a instituţiei, „misiunea poliţiştilor, dificilă, departe de casă și de cei dragi, în zone în care realitatea zilnică diferă complet față de cea din țara noastră, este una dificilă, iar greutăţile zilnice ale celor care trăiesc în acele zone par ne conceput ”.

La nivel internațional, există țări, teritorii și zone care au fost sau sunt sub amenințarea conflictelor armate, iar lipsa elementelor de bază, precum hrana și apa potabilă, îmbinată cu un mediu de insecuritate, reprezintă pentru mulți oameni viața zilnică.

În acest moment, 43 de colegi se află departe de casă și își desfășoară activitatea în cadrul misiunilor ONU de menținere a păcii.

Astăzi, le urăm mult succes și îi felicităm pentru efortul pe care îl depun zilnic în toate colturile lumii!

Ultimele Știri

Related news