Unul dintre puținele lucruri la care suntem peste Oradea: Academia UTA – victorioasă în meciurile cu LPS Bihorul

ute m
Distribuie:

 

Pe Arena Motorul, a avut loc o nouă etapă în campionatul Elite rezervat juniorilor U19 și U17. Vizitatori au fost juniorii de la LPS Bihorul Oradea.

În prima partidă, la U19, juniorii Academiei UTA au avut parte de o primă repriză echilibrată. Scorul este deschis repede de Onișor, în minutul 4, care fructifică o centrare a lui Negoescu. După doar cinci minute bihorenii restabilesc egalitatea. A urmat un joc pe contre, eroi fiind portarii celor două echipe. Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, Turc urcă în banda stângă, centrează în fața porții și Negoescu marchează pentru 2-1.

La reluare, se produc trei schimbări la UTA, în teren intrând Dănilă, Borcea și Mercioiu. În minutul 50 Negoescu centrează și Mercioiu face 3-1. Două minute mai târziu UTA ratează prin Negoescu o lovitură de la 11 metri. În minutul 75 Dănilă este călcat în careu, iar Borcea nu ratează penaltiul și se face 4-1. Pe final, rezerva Moldovan intră cu poftă de gol și își trece în cont dubla. În minutul 90 Borcea prinde un șut violent din marginea careului, stabilind astfel scorul final, 7-1.

UTA U19: Roșca, Cleuță, Popa, Bortiș, Turc, Ursoi, Merca, Andrieș, Onișor, Maxim, Negoescu.

Au mai jucat: Dănilă, Borcea, Rotea, Moldovan, Mercioiu.

Rezerve: Tirian, Măgulean, Puta, Domide.

Au marcat: Onișor (4), Negoescu (40), Mercioiu (48), Borcea (75, 90), Moldovan (85, 87).

Antrenori: Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Ștefan Boroș.

În cea de-a doua partidă, la U17, UTA părea să aibă o zi ușoară, dar s-a lovit de o replică dârză a celor de la Oradea. Cu toate că nu au lipsit ocaziile la poarta bihorenilor, scorul s-a deschis târziu, în minutul 30, prin Mihai. Opt minute mai târziu, adversarii arădenilor egalează printr-un penalti. Șerăngău o readuce pe UTA în avantaj în minutul 40, scorul primei reprize fiind 2-1.

Utiștii încep mult mai motivat repriza a doua și prima ocazie o are același Șerăngău, care execută un penalti, dar lovește bara. Autorul primului gol, Mihai, mărește avantajul în minutul 61. Odată cu trecerea timpului orădenii suferă tot mai mult la organizare, iar Pășcălau, de două ori, și Roșu profită și duc scorul final la 6-1.

UTA U17: Blaga, Roșu, Mihai, Opriș, Varga, Sarkozi, Șerăngău, Bulza, Popa, Lingurar, Pășcălau.

Au mai jucat: Mare, Cohuț, Babiciu, Balint, Botoroagă.

Rezerve: Tirian, Pele, Clipotă.

Au marcat: Mihai (30, 61), Șerăngău (40), Pășcălău (76, 89), Roșu (82).

Antrenori: Dinu Donca, Adi Ungur și Ștefan Boroș.

Categorie: Sport
Etichete: costel bogosel, mihai petcut, Oradea, Ștefan Boroș., UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Formațiunea politică AUR a depus listele de candidați la alegerile parlamentare din decembrie
Articolul următor
O gașcă de derbedei din Mișca a golit o casă nelocuită de bunuri, pe care le-au vândut… la birtul din Mișca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie