USR Arad a închiriat Teatrul de Stat „Ioan Slavici” pentru a-i alege pe fruntașii partidului [FOTO]

usr arad 1
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

A avut loc Conferința Județeană a USR Arad

Sâmbătă, 31.08.2019, a avut loc Conferința Județeană a USR Arad, în cadrul căreia au fost aleși președintele filialei, precum și membrii organelor de conducere și control. Au participat delegați din Municipiul Arad și din toate filialele locale, conform algoritmului de desemnare prevăzut de statutul USR.

USR Arad a crescut frumos în cei trei ani care au trecut de la înființare, de la echipa de 14 fondatori care au susținut campania pentru alegerile parlamentare din 2016, la zecile de filiale și sutele de membri de astăzi, ai căror delegați au umplut sala mare a teatrului de stat „Ioan Slavici”.

Discursurile candidaților au arătat o echipă inimoasă, o echipă alcătuită din profesioniști implicați în diverse domenii de activitate, majoritatea lor din mediul privat, oameni care au hotărât să se implice și să salveze cu adevărat România. Cu toții sunt deciși să schimbe în bine fața comunităților lor, începând cu alegerile locale din iunie 2020.

În urma votului, președinte al filialei județene a USR Arad a fost ales Vlad Botoș,

cel care a condus filiala și până acum, obținând rezultate remarcabile: aproape 50 de filiale locale și aproape 1.000 de membri, scoruri de aproape trei ori mai mari la ultimele alegeri față de precedentele și un europarlamentar pentru județul Arad.

Componența noului Birou Județean al USR Arad este: Adrian Wiener, Sergiu Cosmin Vlad, Răzvan Anghel, Vasile Cătană, Ion Stan, Flavius Dumitraș, Daniela Săbău, Cătălin Mihalache, Samuel Luca, Alina Ioana Pop, Florin Stana, Daniel Țole, Ioan Chifa, Mihaela Gărdău, Ovidiu Toma, Luminița Sârbu, Artur Brădean, Alexandru Chereș, Maria Carmen Faur, Bogdan Postăveanu, primii opt având funcția de vicepreședinți.

Componența Comisiei de Arbitraj este: Cornelia Georgeta Chifa, Codrin Dacian Vlad, Dorin Ioan Rus Mițco, Robert Tiberiu Babenco, Ion Roman. Comisia de cenzori va avea următoarea componență: Ramona Morjan, Monica Ileana Stanciu, Emanuela Ioana Chelm.

Biroul de presă al USR Arad

Categorie: Politice, Știri
Etichete: Adrian Wiener, Alexandru Chereș, Alina Ioana Pop, Artur Brădean, Bogdan Postăveanu, Cătălin Mihalache, daniel tole, Daniela Sabau, Flavius Dumitraș, Florin Stana, ioan chifa, Ion Stan, Luminița Sârbu, Maria Carmen Faur, Mihaela Gărdău, ovidiu toma, Răzvan Anghel, Samuel Luca, Sergiu Cosmin Vlad, usr arad, Vasile Cătană, Vlad Botos
Distribuie:
Articolul anterior
Ce face Poliția din Arad când se plictisește (sau „n-o ține”) să bată infractori: BATE POLIȚIȘTI! Tipul de față e CAGULATUL DOMNULUI și „trimisul special” în asemenea NECAZURI
Articolul următor
Frontiera Curtici și Victoria Zăbrani s-au instalat în fruntea clasamentului Ligii a IV-a [REZULTATE / MARCATORI]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie