USR Arad se opune majorării impozitelor și taxelor locale aferente anului 2018 și lansează ideea bugetului participativ

usr arad dec 2017
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – USR ARAD]

USR Arad mobilizează cetățenii să își exprime opinia față de proiectul administrației de majorare a taxelor locale cu 25%. Tot mai multe voci se alătură organizației în aceste zile, pentru a sprijini aceste demersuri, care vin în ajutorul arădenilor.

USR pune la dispoziția cetățenilor un formular pentru a strânge semnături prin care să ceară renunțarea la proiectul de creștere a taxelor. Formularul poate fi descărcat și tipărit de la adresa  https://goo.gl/p4iwsQ , iar tabelele completate trebuie aduse la sediul USR din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etaj 4.

Reamintim că primarul a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal, prin care urmează să fie majorate cu un sfert impozitele plătit de persoanele fizice pentru clădirile rezidențiale și totodată va crește impozitul pe terenurile cu construcții. În același timp, gradul de utilizare al veniturilor colectate la bugetul local este deosebit de redus, existând sume considerabile, de ordinul a zeci de milioane de euro pe care administrația nu a reușit să le utilizeze, preponderent din cauza gestiunii ineficiente a proiectelor de investiții.

Alături de USR Arad a venit astăzi domnul Mircea Pereș, membru fondator al „Alternativei de Vest”, partid regional fondat la Arad: „Am decis să mă alătur USR deoarece am simțit nevoie să ne unim forțele. USR este astăzi cea mai puternică voce a opoziției, singura care a luat apărarea cetățenilor. Vedem cum primarul caută să-i împovăreze pe arădeni, crescând în mod inutil taxele. Numai împreună și mobilizând cât mai mulți dintre locuitorii Aradului pentru a-și exprima părerea putem să oprim această inițiativă dăunătoare.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: „Salutăm înscrierea în USR a lui Mircea și a colegilor săi din Alternativa de Vest. Dorim să atragem alături de noi toate insulițele de bun simț, toate persoanele care simt nevoia să se implice, pentru a schimba modul în care sunt gestionate problemele orașului nostru, pentru a administra în folosul cetățenilor.

……………………….

USR Arad propune administrației locale să aloce un procent din bugetul anual al municipiului pentru finanțarea unor proiecte propuse și susținute de locuitori.

Bugetul participativ este un mecanism transparent de alocare a fondurilor și un instrument anti-corupție eficient. Bugetul participativ este astăzi un instrument extrem de util, adoptat cu succes de peste 1.000 de oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin, Lisabona şi este în curs de implementare și în România.

Concret, bugetul participativ presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte de interes general propuse de societatea civilă sau de către cetățeni. Bugetul participativ aduce foarte multe beneficii în comunitate pe termen mediu și lung și se bazează pe deliberări în profunzime și pe distribuirea pentru codecizie civică a unui procent de cel puțin 5% din bugetul local.

Adrian Wiener, senator USR Arad: „Modelul funcţionează în cicluri anuale ce cuprind trei etape distincte: depunerea proiectelor de către orice persoană sau de către orice asociaţie sau ONG care activează în oraş. Proiectele se depun prin intermediul unei platforme on-line dedicate şi pot viza orice temă privind infrastructura sau serviciile publice. Urmează evaluarea proiectelor de către un serviciu al administraţiei locale, din punctul de vedere al fezabilităţii tehnice şi economice, proces în urma căruia se selectează proiectele eligibile. În final are loc dezbaterea și votarea proiectelor de către locuitorii oraşului, prin intermediul aceleiaşi platforme on-line, proces în urma căruia se selectează, din lista proiectelor eligibile, cele care vor fi finanţate şi implementate de către autorităţi. Prin implementarea bugetului participativ, orice cetățean are șansa reală să decidă în mod activ cum se vor cheltui o parte din banii publici și în același timp cetățenii sunt invitați la o participare activă la guvernarea orașului, ei putând decide prioritățile de investiții.”

Categorie: Știri
Etichete: Alternativa de Vest, buget participativ, împotriva cresterii taxelor locale, Mircea Pereș, presedinte USR Arad vlad Botoș, senator adrian wiener, usr arad
Distribuie:
Articolul anterior
Am avut o ZI REGALĂ… dar ne-a trecut repede
Articolul următor
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad – BILANȚUL activității din 2017

1 comentariu. Leave new

  • Eu am o propunere mult mai severa: Pana nu se organizeaza administratia orasului(cu participarea si acceptul cetatenilor,binenteles)intr-o directie rezonabila,nu se justifica plata nici unei taxa primariei.Platim de ce avem nevoie: sanatate,aparare si invatamant.Restul trebuie analizat.Daca ei se considera indispensabili,sa joace la loto daca vor „salarii”. La ce ne foloseste un aparat birocratic supradimensionat? Sa ne spalam pe cap cu ei?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie