POLITICE

USR PLUS anunță VICTORIOS amendarea CJA cu 2 milioane de lei pentru un drum „sifonat” de 22 de milioane. Ce OMITE (sau nu știe?) este tocmai SUBIECTUL: Dorel UNGUR!

 

Dacă citiți doar comunicatul POLITIC de mai jos, trimis de Alianța USR PLUS redacțiilor ca pe o „bombă acoperită”, veți înțelege că CJ Arad a făcut o „șmecherie de sifoneală” cu un drum de vreo 12 kilometri, finanțat cu FONDURI EUROPENE în valoare de peste 22 de milioane de lei… pentru care a fost amendat cu 2 milioane de lei (sanchi!) – și probabil că veți exclama „mamă, ce dezvăluitori avem mai nou în CJA!”

„Fără penalii”, însă, nu spun ce e mai important: că discutăm despre unul dintre cei mai controversați „afaceriști de licitații”, milionarul din Salonta Dorel Ungur – „încununat” pe presa din județul vecin  cu titulatura de „Demolatorul din Bihor”, omul care a omorât cu Roverul din dotare un arădean pe trecerea de pietoni la Chișineu-Criș în ianuarie 2016 și este „în curs de spălare” dacă mai prinde vreo două „castane” de astea… și probabil că mai prinde dacă doar așa se pune problema:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Corecție financiară pentru achiziții cu probleme la CJ Arad

În urma unui control al Serviciului Constatare Nereguli și Antifraudă, s-a aplicat Consiliului Județean Arad o corecție financiară de peste 2 milioane de lei, pentru încălcarea legislației, în atribuirea unor lucrări de modernizare a drumurilor județene.

Conform celor afirmate de autoritatea de control, CJA a fost sancționat pentru divizarea artificială a contractelor de lucrări/produse/servicii și nepublicarea unui anunț de participare. Mai exact, „lucrările care urmează să fie executate sunt divizate astfel ca procedura de achiziție respectivă să nu mai fie sub incidența directivelor/legislației naționale și pentru a nu face obiectul publicării anunțului de participare în JOUE” (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene).

Concret, este vorba de contractul 3330/18.10.2018, pentru finanțarea lucrărilor de modernizare a DJ 709J Dorobanți Macea și DJ 709J Pecica Turnu, din contribuția UE (în procent de 85%). Lucrările au fost atribuite prin două contracte distincte, dintre care unul nu a respectat cerința de a derula o procedură de licitație deschisă, cu publicarea în JOUE.

Conform legislației, autoritatea contractantă stabilește modalitatea de achiziție în funcție de valoarea estimată a tuturor achizițiilor similare pe care intenționează să le atribuie în cursul unui an. CJ Arad a divizat contractele de achiziții publice incluse în Programul Anual al Achizițiilor publice și a ales o procedură eronată de achiziție (procedura simplificată, în locul licitației deschise).

În consecință, a fost aplicată o corecție financiară de 25% din sumele cerute spre decontare, ceea ce va păgubi bugetul CJA cu peste 2 milioane de lei. Locuitorii județului Arad sunt privați astfel de o sumă semnificativă de bani (care puteau fi folosiți pentru multe alte scopuri), motiv pentru care vom urmări tragerea la răspundere a celor responsabili.

Biroul de presă al USR Arad

Lucian Valeriu, 12 decembrie 2020 4:27

usr-amenzi