UTA a jucat cel mai bun fotbal al ei în prima repriză la Botoșani și a obținut prima victorie în deplasare, după 11 luni

botosani - uta
Distribuie:
FC Botoșani – UTA 1-2 (0-2)

Stadion „Municipal”; teren bun; timp excelent pentru fotbal; spectatori: 1000.
Au marcat: Camara – min. 56, respectiv Cascini – min. 16, Postolachi – min. 31.

FC Botoșani: Pap – Sno, Dican, Șeroni, Țigănașu (Dragu) – Ivanov (Shahaf), Syla, Musssis (Târcoveanu) Santos (Petkovski), Camara, Mailat (M. Roman).
Antrenor: Mihai Teja.

UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxxhalari – Stahl (Otele, Ubbink), Batha, Cascini (Anton), Șteau (Negoescu), Jobello – Postolachi (Keșeru).
Antrenor: Ilie Poenaru.

Au arbitrat: L. Rusandu (Sf. Gheorghe) – la centru, S. Gheorghe (Suceava) și I. Bucsi (Sf.Gheorghe) – asistenți.

„Povestea” meciului

UTA a început bine partida din deplasare cu Botoșani și putea deschide scorul chiar în minutul 4, dar șutul lui Postolachi din marginea careului a fost respins de Pap. Am marcat până la urmă în minutul 26 grație unui corner: Batha a centrat perfect în mijlocul careului, de unde Cascini a reluat în plasă.
Gazdele au acuzat șocul acestui gol, iar defensiva moldovenilor a mai cedat o dată după 5 minute: Postolachi, ajutat de o eroare a lui Pap a majorat avantajul arădenilor.

În repriza secundă trupa lui Mihai Teja a ieșit la joc și a redus din diferență prin Sno: în urma unei faze hilare, în care fundașul a trimis în bară cu poarta goală, apoi mingea i-a rocoșat în genunchi intrând în plasă. Ambele echipe și-au creat apou numeroase ocazii, dar scorul a rămas neschimbat.

REZUMAT VIDEO

UTA câștigă asftel, după 11 luni în deplasare în Liga 1. Ultimul succes al arădenilor data din octombrie 2021, când UTA o învingea pe Academica Clinceni cu 3-0.

În urma acestui rezultat, arădenii urcă provizoriu pe loc de play-off, cu un total de 15 puncte, la un punct în fața celor de la Universitatea Craiova. FC Botoșani ajunge pe locul 9, cu 12 puncte.

Ilie Poenaru, după meci:

„A fost un meci disputat pentru că am vrut noi să fie așa. Am dominat prima repriză din punct de vedere fizic, al organizării defensive, am dus atacuri bune, am marcat de două ori și o mai puteam face. Din păcate, deși la pauză am discutat să stăm sus în continuare, să nu ne retragem și doar să-i așteptăm puțin ca să plecăm pe contraatac, am făcut invers. Dar una peste alta jucătorii trebuie felicitați pentru atitudine, au muncit foarte mult astăzi, fără sacrificiu nu se poate. Chiar dacă am suferit, am obținut trei puncte importante pentru moralul nostru, pentru economia clasamentului. Trebuia și să spargem gheața pentru că nu am câștigat de mult în deplasare dar trebuie să fim mult mai echilibrați după ce conducem iar jucătorii să facă ce le spun eu.”

Categorie: Sport
Etichete: Cascini, ilie poenaru, UTA, UTA - Botosani, Virgiliu Postolachi
Distribuie:
Articolul anterior
„Și cu pisica ce-ați făcut?”…
Articolul următor
Invitație la pictură, pe simezele Bibliotecii arădene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…