UTA a jucat doar o repriză la Bekescsaba, pentru că jocul adversarilor „a adus nervozitate în rândurile noastre”!

uta bekes
Distribuie:

 

Ceea ce trebuia să fie un joc de verificare util pentru UTA înaintea confruntării dificile  de la Turnu Măgurele s-a transformat în mulți nervi și tensiune. Jocul de ieri din Ungaria cu echipa de ligă secundă Elore Bekescsaba a avut doar o parte. Antrenorul Laszlo Balint a preferat să renunțe la partea secundă, preferând un simplu antrenament din pricina unei eliminări și a unei accidentări în rândul arădenilor.

La primul fluier al arbitrului, UTA a început jocul în următoarea formulă: Iacob – A. Rus, Ilie, Șeroni, Tomozei – Oroian, Moise, Lorenzi, Ursu – C. Rus, Buhăcianu. Rezerve au fost; Bolboașă – Melinte, Salka, Deta, Hrezdac, Vulturar și Gavrilă. Maciul a avut și un lucru pozitiv, trasmisia video în premieră  pe canalul media al clubului arădean. Meciul s-a încheiat la pauză cu același scor ca în primul minut, 0 – 0.

La jumătatea reprizei, Valentin Buhăcianu a fost eliminat, astlfel că, pentru următoarele 45 de minute, Laszlo Balint va conduce un antrenament.„A fost decizia mea să renunț la repriza secundă. Am venit aici să fac un antrenament complet, nu să joace 10-15 minute jucătorii de bază. Vali Buhăcianu a fost eliminat pentru că ar fi scuipat la un meleu, ceea ce sub nicio formă nu e adevărat. Acest lucru, plus faptul că Moise a ieșit accidentat după o intrare tare, a adus nervozitate în rândurile noastre, așa că, pentru a evita orice alte probleme, am preferat să  optăm pentru un antrenament”, a explicat antrenorul principal al roș-albilor.

UTA revine în campionat miercuri 16 octombrie la Turnu Măgurele după ce a stat două runde din pricina convocării a doi jucători de bază la acțiunile lotului de tineret condus de Laurențiu Roșu. Meciul de pe terenul liderului e de la ora 19.30 în direct la TV, iar peste o săptămână primește pe teren propriu vizita celor de la Poli Timișoara, meci netelevizat pe plan național. TV Arad face demersuri să poată transmite acest joc.

***

Să mai spunem că, după 11 ani de inactivitate s- a redeschis, magazinul UTA în mediul online! Fanshopul este rodul noii colaborări dintre câțiva suporteri implicați și conducerea clubului. Accesați magazinul la adresa www.1945.ro și alegeți produsele care vă plac! Primii 10 cumpărători primesc un bilet la derby!

Foto: uta-arad.ro

Categorie: Sport
Etichete: buhăcianu, cipri rus, Elore Bekescsaba, Laszlo Balint, Tomozei, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Un nou proiect Erasmus+ la Liceul Tehnologic ,,Regele Mihai I”din Săvârșin: 56 de elevi din clasa a XI-a beneficiază de o instruire în Portugalia
Articolul următor
Marius Copil a fost la un pas de semifinale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie