UTA și-a antrenat pofta de gol, dând 8 „boabe” în amicalul cu Gloria Lunca Teuz Cermei

uta cermei
Distribuie:

 

UTA a jucat azi al treilea amical de la debutul sezonului oficial. După 1-0 cu Lipova și 2-0 cu Hermannstadt, la Sibiu, „roș-albii”au jucat azi pe arena Banatul din Sânicolau Mic în compania echipei de liga a treia Gloria Lunca Teuz Cermei. Meciul a făcut parte din programul de pregătire a meciului din runta a patra a ligii întâi, când la Arad vine Poli Iași. Morar deschide rapid scorul, în minutul doi, din pasa lui Ioniță. Același Morar realizează dubla, dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri. După jumătate de oră de joc Ursu centrează din flancul drept, Morar lasă mingea să treacă și juniorul Rusu face 3-0, acesta fiind și scorul la pauză.

Repriza a doua a început mai echilibrat, dar, după 20 de minute, cei care înscriu sunt tot utiștii, prin Ioniță, din centrarea lui Rusu. Ursu a reușit dubla în minutele 75 și 77 prin două șuturi bine plasate, din careu. Dominarea UTA-ei s-a materializat din nou, în minutul 80, când Ioniță șutează perfect, de la 25 de metri, în vinclul porții adverse. Partida se încheie cu penaltiul executat de Rus, iar scorul final a fost 8-0. În echipa ospete au evoluat și câțiva jucători tineri crescuți de UTA.

UTA: Balauru (46  Iacob) – Pleașcă, Erico, Melinte, Simo (75 Tomozei) – Ursu, Vulturar (46 Roșu), Klapan (46 Ilie), D. Rusu – Morar (67 C. Rus), Ioniță.

Cermei: Deak – Filip, R. Iuga, Sabău, Pașcu – Salka, Werner – Gruiescu, L. Bodri, Koula – Ciubotariu. Au mai jucat: Stănilă – D. Pop, Mocan, R. Țurcanu, Bulza, Șimăndan

 A fost un antrenament reușit și le mulțumesc celor de la Cermei că au acceptat invitația noastră pentru a juca acest meci de pregătire. Mă bucur pentru că băieții au înțeles că trebuie să bifăm niște obiective în acest joc. Atitudinea lor a fost una bună, au avut și reușite, în ciuda suprafeței de joc. Am reușit să ne adaptăm bine și consider că a fost un test util“, a declarat la finalul partidei antrenorul Laszlo Balint.

Categorie: Sport
Etichete: cermei, fotbal, Laszlo Balint, poli iasi, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
„De sudori va fi nevoie în curând și pe LUNĂ, și pe Planeta MARTE”
Articolul următor
Toată CAMARILA lui Călin ABRUDAN. „Trafic de influență” e un eufemism elegant pentru ceea ce se petrece la Primăria Ineu, din 2012 încoace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…