SPORTURI

UTA și-a prezentat LOTUL în fața suporterilor și este cu gândul la prima etapă. Sâmbătă începe sezonul 2017 -2018, iar cuvântul-cheie este PROMOVARE

Miercuri a avut loc conferinţa de presă, prima la care participă în calitate de antenor Adrian Mihalcea. El a fost secondat de căpitanul echipei UTA-Marius Curtuius

Antrenorul principal Adrian Mihalcea și  Marius Curtuiuș au vorbit astăzi despre primul meci al UTA-ei din sezonul 2017-2018. Sâmbătă dimineață, UTA e în fieful Chindiei Târgoviște, una din trupele tari ale ligii secunde.

„E un început în forță, jucăm la Chindia, o contracandidată la promovare, fără niciun dubiu. Luăm partea bună, începem campionatul concentrați. Dacă întâlneam o echipă mai slab cotată, poate aveam unele probleme din punct de veddere al atitudinii. Băieții sunt deja conectați, îi simt, îi văd dornici de un început bun, și asta contează cel mai mult. Chindia formează cam aceeași echipă de anul trecut. Au omogenitate foarte bună, organizare bună, jucători foarte interesanți, dar nu ne sperie, nu avem de ce să ne temem, mai ales după eforturile din această vară, au venit jucători experimentați și au rămas pe joc jucători importanți”, anticipează Mihalcea.

„Întâlnim o echipă care trage la promovare, e un derby, din acest punct de vedere. Mergem cu toată încrederea acolo, trebuie să câștigăm. Și-au păstrat în mare măsură lotul, îi văd constanți, iar noi am avut meciuri foarte grele cu ei de când au promovat. Pe hîrtie avem cel mai bun lot, va trebui s-o demonstrăm și pe teren.  Personal, îmi doresc să promovăm și cred că obiectivul e realizabil”, a punctat și Marius Curtuiuș.

În altă ordine de idei, miercuri, 9 august, începând cu ora 19.00, clubul UTA organizează o recepție în prezenţa jucătoriilor din lot. Întâlnirea va avea loc la Sala de Evenimente „BIAVATI”, din Calea Zimandului FN (lângă reprezentanţa Ford). Suporterii au acces pe baza de abonament, clubul asigură transport cu autocare din staţia de la Podgoria-Catedrală.

Recepţia include o conferință de presă live, discuții şi fotografii cu jucătorii şi staff-ul, precum şi un cocktail oferit de club. De asemenea, dacă vor exista suporteri care nu s-au putut încadra în programul de vânzare al abonamentelor, acestia vor avea posibilitatea să achizitioneze abonamente şi la „Biavati”, de la ora 18.30, în ziua Receptiei.

Cosmin Gherman, 3 august 2017 7:22