[UTIL] ANAF poate înregistra, din oficiu, o firmă în scopuri de TVA

anaf
Distribuie:

 

 

ANAF are dreptul, potrivit legislației în vigoare, să înregistreze din oficiu în scopuri de TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri a depășit 220.000 de lei și care nu au solicitat înregistrarea. Regulile pentru aplicarea acestei proceduri sunt incluse într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

În prezent, Codul fiscal stabilește că, în cazul în care o persoană are obligația să se înregistreze în scopuri de TVA și, în schimb, aceasta nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente au obligația să o înregistreze din oficiu.

În ceea ce privește selectarea contribuabililor care se află în această situație, aceasta se face pe baza informațiilor pe care aceștia le declară în situațiile financiare anuale sau semestriale, precum și în alte declarații fiscale sau pe baza constatărilor făcute de organele de inspecție fiscală.

Recent, s-a adoptat actul normativ care stabilește procedura de înregistrare din oficiu în scopuri de TVA. Astfel, potrivit Ordinului ANAF nr. 2012/2016 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și a modelului și conținutului unor formulare, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 592 din 3 august 2016 (intrat în vigoare la momentul publicării), atunci când constată că o persoană impozabilă îndeplinește condițiile pentru înregistrarea în scopuri de TVA și nu a cerut înregistrarea, organul fiscal notifică, înainte de toate, respectiva persoană.

Astfel, Fiscul notifică în vederea îndeplinirii obligației de înregistrare în scopuri de TVA, respectiv depunerii de acte din care să rezultE că nu au această obligație, acei contribuabili care au depășit în cursul unui an cifra de afaceri de 220.000 de lei, fără a solicita înregistrarea în scopuri de TVA.

După primirea notificării, contribuabilul are la dispoziție 15 zile pentru a se prezenta la ANAF și pentru a stabili starea de fapt fiscală. Dacă nu se prezintă la organul fiscal în interiorul termenului de 15 zile amintit, atunci are loc emiterea și comunicarea unei decizii privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, urmând ca după comunicarea acesteia, să fie emis și un certificat de înregistrare în scopuri de TVA.

Împotriva deciziei privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA se poate formula contestație la organul fiscal emitent, în termen de 45 de zile de la data comunicării.

Dacă, în schimb, contribuabilul se prezintă la ANAF și depune declarația de mențiuni în vederea înregistrării în scopuri de TVA sau declarația de înregistrare, Fiscul prelucrează declarația și face pașii necesari pentru înregistrarea în scopuri de TVA. Concret, în acest moment se emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.

După înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA se aplică și sancțiunile pentru nedepunerea la termen a declarațiilor de înregistrare fiscală sau de mențiuni.

În 10 zile de la depășirea plafonului, se depune formularul 010.

La fel ca până acum, și în 2016, persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează o activitate economică ce implică operațiuni taxabile sau scutite de TVA cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, dacă în cursul unui an calendaristic cifra de afaceri atinge sau depășește plafonul de scutire (65.000 de euro, respectiv 220.000 de lei), în termen de zece zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon.

Adică, persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în valoare de 65.000 de euro sau 220.000 de lei are obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, prin formularul 010, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului.

Nedepunerea la timp a formularului 010 – Declaraţie de înregistrare fiscală/declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică se sancționează, potrivit Codului de procedură fiscală, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.

 

 

Categorie: Știri
Etichete: ANAF, firme, formular 010, înregistrare TVA, TVA
Distribuie:
Articolul anterior
Putem dormi liniștiți! Barbeș și cu Mariș s-au dus să vadă cum stă treaba cu țânțarii și au declarat că e „așa cum trebuie”! [CU POZE]
Articolul următor
Istorie reconstruită digital: Cetatea Șoimoș [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie