Despre Iris Barbura (n. 1912, Arad – d. 1969, Ithaca, NY, SUA), celebră ca dansatoare și coregrafă între anii `30 și `50 ai secolului trecut, arădenii „de rând” știu puține spre mai nimic. Și nu e vina lor. Nu are vreo stradă care să-i poarte numele, necum o instituție de cultură, o sală, un bust… nimic. Exemplu trist (mai mult de uitat decât de memorat): nici măcar în expunerile de motive pentru candidatura „Arad – capitală culturală” nu a fost amintită.
Între 25 aprilie și 15 iulie 2017, o serie de evenimente dedicate coregrafei avangardiste de origine română Iris Barbura au loc în orașele București și Berlin. Spectacolele Tribute to Iris Barbura se desfășoară sub patronajul Centrului Național al Dansului.
Pe 25 aprilie 2017, de la ora 19.30, la Sala Stere Popescu din Bulevardul Mărășești 80-82, spectacolele „Tribute to Iris Barbura”, în coregrafia artistei americane Beth Soll, și soloul „Iris”, creat de Beth Soll în amintirea profesoarei sale de dans, Iris Barbura, au făcut furori și au avut parte de cronici entuziaste.
În aceeași seară a avut loc prezentarea cărţii Tribute to Iris Barbura, co-editată de CNDB şi Deutsches Tanzarchiv din Köln (autori: Corina Cimpoieru, Agnes Kern și Igor Mocanu).
Iris Barbura s-a născut pe 4 noiembrie, 1912 și a urmat cursurile Liceului „Elena Ghiba Birta” din Arad, imediat după absolvirea studiilor medii decizându-se să plece la București, unde dansul modernist începea să se legitimeze ca artă „vecină și afină” cu muzica, baletul, teatrul, literatura și filosofia. A fost pentru dansul modern ceea ce este Tristan Tzara pentru literatură, Eugen Ionescu pentru teatru și Constantin Brâncuși pentru sculptură – dar n-a avut, nici pe departe, ecoul mediat al acestora.
E complicat să explici de ce.
Conform Wikipedia
Sunt puține date despre viața ei. A fost sora compozitorului Filaret Barbu (1903-1984) și implicit mătușă a dansatorului Gelu Barbu. A primit o bursă pentru coregrafie, urmând la Berlin cursuri cu Mary Wigmann și Harald Kreuzberg. Intoarsă în țară deschide o școală de coregrafie, l-a care s-a asociat Sergiu Celibidache, caracterul școlii fiind pronunțat expresionist. Este activă în spectacole de revistă, bine apreciate de presă: Koktail la 1931 și L’Oiseau vert în 1932. In 1935 dă recitaluri la Opera Română și la Teatrul Național. In 1942 pleacă cu Celibidache în Germania și dansează la Freie Volksbühne și Hebbel Theater, și participă la cabaretul interdisciplinar Die Badewanne, alături de artiști din alte zone de creație. In 1951 sosește în America pe cale navală, cu vaporul General M B Stewart. Pentru un an este „speaker instructor” la Cornell University, după care se dedică din nou dansului. Mai târziu va sosi și partenerul ei de dans, Vergiu Cornea, care va lucra tot la Cornell University.
„Probabil că momentele dificile ale trecutului – Iris Barbura a rămas orfană la vîrsta de 12 ani, a urmat experiența traumatică a războiului, statutul de imigrantă, despărțirea abruptă de Sergiu Celibidache ș.a. – au determinat-o pe artistă ca în vara lui 1969, în luna iunie, să se sinucidă, aruncîndu-se de pe Triphammer Bridge, într-unul din defileurile din Ithaca” – scrie criticul de artă Igor Mocanu, într-un articol apărut în Dilema veche, nr. 688, 27 aprilie – 3 mai 2017
