Vandalizarea operelor de artă și voalarea identității

După câte informații există, totul a început prin distrugerea celei mai mari biblioteci a Antichității: Biblioteca din Alexandria, în jurul începutului erei creștine. Avea circa 10.000 de pergamente, care mărturiseau despre civilizația greco-romană. Se pare că a fost distrusă de un calif cuceritor, care afirmă următoarele: „ Singura carte adevărată este Coranul. Dacă aceste cărți sunt adevărate, atunci sunt inutile, dacă nu sunt adevărate trebuie distruse.”. O dată cu dispariția Bibliotecii, Civilizația a pierdut o lume, dezastrul fiind o fisurare informațională despre ceea ce s-a întâmplat în istoria pre-antică. Istoria n-a păstrat informații certe privind distrugerea umană a Grădinilor suspendate ale Semiramidei, a Templului zeiței Artemis din Efes ori Statuia lui Zeus din Olympia. Toate celebre minuni ale lumii antice. Au fost deopotrivă dezastre naturale (cutremure, inundații, incendii) care au înlesnit pieirea altor opere artistice ale umanității.

Au urmat numeroase distrugeri ordonate, dintre care se consemnează Arderea Romei, de către cinicul Nero, care admira într-un rânjet draconic pieirea în flăcări a unei civilizații. Au ars „operele de artă aduse din Grecia și Orient pentru a împodobi locurile publice, ca și toate manuscrisele aflate în bibliotecile publice”, iar Roma a ajuns o grămadă de moloz.

Francezii au distrus închisoarea Bastilia, loc unde astăzi se regăsește doar un sens giratoriu, au dat foc palatelor, au distrus operele de artă și însemnele regalității etc. Statuia antică grecească, Venus din Milo, zeița greacă a iubirii și frumuseții, a fost descoperită fără brațe; pictura Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci a fost agresată de mai multe ori, la fel ca și sculptura Moise a lui Michelangelo. În timpul războaielor, muzeele au fost ținta unor jafuri ori distrugeri inconștiente. De aceea, în multe muzee ale învingătorilor se regăsesc opere de artă, considerate pradă de război. Francezii, englezii, americanii, nemții, rușii și alții și-au însușit însemne ale identității altor popoare, prin furtul operelor de artă. Marile Muzee ale lumii cuprind numeroase exponate furate sau vândute ce reprezintă spiritul național al altor popoare.

Toate agresiunile împotriva creațiilor artistice poartă numele de vandalism, fiind „o acțiune care implică distrugerea intenționată sau deteriorarea unei proprietăți publice sau private”, iar eseistul Pierre Klossowski consideră vandalismul (de la comportamentul distrugător al unui popor migrator cu numele de vandali) „o lupta criminală împotriva culturii, care este doar reversul culturii criminale”. Unele vandalisme au găsit justificatori în diferența dintre credințe – creștinii cuceritori distrugând moschei, iar musulmanii distrugând biserici -, altele au găsit justificări politice, iar în epoca recentă, multe se produc din cauza unor indivizi cu probleme psihice ori a fanatismului de orice natură ar fi acesta. 

Imaginea dărâmării statuii lui Husseim, trasă cu streanguri de pe soclu, se aseamănă cu imaginea grupurilor de protest din Bristol, aruncând statuia lui Edward Colston – un comerciant de sclavi – în apele fluviului spre satisfacția mișcării Black Lives Matter, la fel cum în același Regat Unit, a fost vandalizată statuia lui Winston Churchill, iar mișcarea BLM și-a pus ochii pe alte opere de artă cu mesaj rasist. În State, statuile lui Cristofor Columb, a generalului Lee și chiar a lui Abraham Lincoln (culmea, abolitorul sclaviei!) au fost vandalizate cu inscripții rasiste. La fel au procedat „fundamentaliști jihadiști ai Statului Islamic, care au distrus templul roman Palmyra din Siria”, precum și descoperirile arheologice de la Raqqa sau Mosul și Bisericile pentru a șterge istoria anterioară a acestor meleaguri. Același Isis a decapitat un arheolog din Palmyra, care a refuzat să dezvăluie valoarea unor obiecte de artă ce aparțin patrimoniului lumii. Statuia lui Buddha a fost demolată și distrusă, deși avea o vechime de aproape două milenii. Și multe altele, cum ar fi arderea publică a cărților, epurarea bibliotecilor, a muzeelor, a pinacotecilor etc. reprezintă gesturi barbare împotriva artei și culturii altora. Dintr-o înțelegere contractuală a statului român cu Imperiul rus, „Cloșca cu puii de aur”, o splendidă operă de artă reprezentativă pentru poporul român, ajunge să fie considerată pradă de război, așa cum s-a întâmplat cu multe alte jafuri barbare din vremurile belicoase. Acum adepții BLM cer și vor distrugerea reprezentărilor „rasiste” ale lui Isus fiind prea alb, după cum într-o reprezentare ecumenică a fecioarei Maria din Ierusalim artistul unui stat african și-o închipuie negresă. Alte agresiuni și profanări împotriva operelor de artă sunt pe care să se exprime.

La noi, după Revoluție, însemnele istorice legate de ideea de comunism și sovietizare au fost, de asemenea „vandalizate”. Insemnele culturale marchează identitatea culturală. Memoria narativității populare reține că statuia lui Stalin a devenit statuia lui Slavici, de la Șiria, pe baza asemănării figurilor celor doi. Crucea martirilor din Arad a fost dărâmată și mutată în dosul Mănăstirii din Gai, fiind apoi recuperată și așezată pe un nou soclu în Parcul Eminescu. Același avânt vandalier a distrus statui alegorice maghiare, deși unele n-au fost distruse, dar au fost depozitate în Biserica Catolică ori oferite statului maghiar. 

Mulțimea iritată prezentă la distrugere se entuziasma, fiind orbită de nebunie. Statul, prin poliție, nu intervine, tolerând agresiuni. Dispărând însemnele culturale, se încearcă anularea identității naționale, religioase și rasiale. Vandalizarea culturii e o crimă împotriva operelor de artă, a creației, al patrimoniului umanității și al spiritului de creație. Ura devine sursă de distrugere, iar agresivitatea colectivă, iritată de mesaje incomode, conduce spre atrocități culturale, sociale, politice, rasiale și naționale. Dezumanizarea întreține încurajarea crimelor împotriva indivizilor, crimelor împotriva culturii, crimelor împotriva identității altora, încurajând alimentarea conflictelor intercomunitare și a propagării răului în cât mai multe zone ale lumii civilizate. Viitorul artei cu mesaj devine vulnerabil sub amenințarea vandalismului și a agresiunii unor grupuri lipsite de cultură și iritate de simbolizări artistice.