„Veniți de luați lumină de la Poliție”: ACORD PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN ANUL 2020

lumanare paste
Distribuie:

 

[ACORD PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN ANUL 2020]

În perspectiva apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos,
Ținând cont de Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență,
Luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor,
Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim,
Între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:

1. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07.00 – 17.00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii și de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecție (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în fața locului special amenajat), similar magazinelor alimentare.

2. În Declarația pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserică (numele lăcașului de cult) din zona de rezidență a persoanei respective.

3. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri și Poliție Locală) vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii Paştilor.

4. Angajaţii parohiei, membrii Consiliilor parohiale și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale și a reglementărilor prevăzute în Ordonanțele militare pe perioada distribuirii Paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.

5. Pentru credincioșii bolnavi și cei peste 65 de ani, Paştile vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă (17 și 18 aprilie) sau în prima zi de Paşti (19 aprilie), începând cu ora 06.00 dimineața, cu respectarea măsurilor de protecție, mască sanitară și mănuși.

6. Distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie 2020, în jurul orelor 19.00, se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică și patrulele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune (Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliția locală, cât și cadrele Ministerului Apărării Naţionale), începând cu orele 20.00.

7. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afara curții sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația și formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină, primită de la voluntari, tuturor vecinilor.

8. În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerilor Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.

9. În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.

10. Echipajele care acționează în posturile fixe și cele aflate la punctele de frontieră, aflate în misiuni coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne, vor oferi Sfânta Lumină persoanelor aflate în trafic (în baza excepțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare anterioare) sau care tranzitează frontiera.

11. Cadrele existente sub coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, aflate în misiune în noaptea de Înviere, vor distribui Sfânta Lumină spitalelor, centrelor sociale și centrelor de carantină.

 

Patriarhia Română

† DANIEL

Patriarhul României

Ministerul Afacerilor Interne

Dl. Ion – Marcel VELA

Ministrul Afacerilor Interne

…………………………………………………………………….

ACTUALIZARE – 16 martie, 0ra 5.00

Aseeară 15 aprilie, târziu, după o Ședință de Guvern care s-a încheiat după mai multe ore de dezbateri mai ales pe această temă, ministrul de interne Marcel Vela a venit cu noi clarificări privind modul în care se vor desfășura ritualurile bisericești în perioada Sărăbătorilor Pascale. Intervenția lui Vela așteptată după ce în cursul zilei președintele Klaus Iohannis a precizat că măsurile din „așa-zisul acord” sunt mult prea permisive, iar „dacă ieșim din casă acum, de sărbători, peste două săptămâni o să avem înmormântări.”

Clarificările lui Vela:

„Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi prevederilor din Monitorul Oficial privind reuniunile publice fără participarea credincioșilor în incinta sau în curtea lăcaşurilor de cult. Pâinea sfinţită va fi distribuită la domiciliul credincioşilor de către personalul clerical şi personalul din parohie, vineri şi sâmbătă, în intervalul 8-17 şi în prima zi de Paşti între orele 6-12, la solicitarea credincioşilor. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și un număr de maxim 5 voluntari. Credincioşii vor primi Paştile şi Sfânta Lumină din pragul casei sau ferestre fără a ieşi în casă. În zona locuinţelor familiale va fi primit de un reprezentant care va purta mască şi mănuşi. În spitale, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină precum şi centrelor medicale şi de carantină.
Structurile MAI vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi Sfintei Lumini.”

Categorie: Știri
Etichete: acord pasti, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Jandarmerie, politia locala, politie, Poliție de Frontieră, Pompieri, vela
Distribuie:
Articolul anterior
Au „rezolvat problemele” de la „Spitalul groazei” din Grădiște: au dat vina pe doctorița NEGRESCU, l-au pus pe dr. NINI să-și dea demisia și l-au numit pe Adrian WIENER șef!
Articolul următor
În PECICA sunt PATRU CAZURI CONFIRMATE cu COVID-19. „Cu toții sunt internați la spital, în stare stabilă” – conform datelor publicate de primarul orașului cu 15.000 de locuitori, Petru ANTAL

1 comentariu. Leave new

  • 1. Inconstienta criminala ! Macar asa se poate estima mai realist varful epidemiei, undeva dupa 1 mai
    2. Inechitabil fata de catolici
    3. (Mult)preafericitul ramane la butoane. Cine l-ar refuza in proximitatatea alegerilor… Probabil vedem sensuri diferite ale sintagmei „cu moartea pe moarte calcand”…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie