PUBLICITATE

VINCENZO ZINNI (Cafe Paganotto): „Fără pasiune, nu faci nimic”

 

Cuvântul „cafetier” nu există în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, cel mai probabil nu există nici în nomenclatorul de meserii, dar este un job pentru care ai nevoie de pasiune pentru cafea, competitivitate, răbdare și… inimă mare.

Basil Mureșan: Meseria de creator de cafea nu este cea mai cunoscută din lume. Cum ai ajuns să practici așa ceva?

Vincenzo Zinni: Această meserie a fost un nou început pentru mine. Am început după ce am baut o cafea Paganotto. Mi-a plăcut atât de mult încât am decis să-i dau o șansă. Nu știam că, de fapt, îmi dădeam mie o șansă și un drum.

BM: Cine te-a învățat ?

VZ: Ajutorul cel mai mare a venit chiar din partea domnului Paganotto. El a fost cel care m-a îndrumat, cel care m-a învățat cum să fac întreținerea și mentenanța aparatelor de cafea. Știu, sună oarecum tehnic, dar e parte a magiei cafelei. Am făcut diverse cursuri de specializare și am o diplomă de degustător de cafea de la Institutul Internațional a Degustătorilor de cafea.

BM: În ce an se întâmpla asta?

VZ   La sfârșitul anului 2010.

BM: A fost primul tău job?

VZ: Nu, nu a fost primul meu job. De-a lungul timpului am practicat diverse meserii.

BM: Care a fost primul lucru pe care l-ai învățat despre cafea?

VZ:  Ai să râzi, dar primul lucru pe care l-am învățat despre cafea a fost cum se repară un aparat de cafea. Am învățat că, pentru o cafea bună, totul trebuie să funcționeze perfect. O cafea bună nu se face cu noroc. Trebuie ca totul să fie coordonat: aparatul de cafea trebuie să fie sănătos, măcinarea trebuie să fie perfectă, temperatura potrivită…

BM: Cafelele le faci de față cu clientul?

VZ:  Da. Pentru un viitor client este important să vadă că știu ceea ce fac și despre ce vorbesc.

BM: Ai avut clienți nemulțumiți? Care au fost cele mai ciudate critici?

VZ: Din fericire nu, avem o cafea bună, tratăm clienții cu mult profesionalism, intr-un cuvânt, ne asiguram că nu e loc de critică. Deși nu strică niște critică oarecum constructivă.

BM: Cel mai frumos compliment care a fost?

VZ: „E cea mai bună cafea pe care am băut-o”… asta ne entuziasmează pe noi…

BM: Cum recunoaște un om o cafea cu adevărat bună?

VZ  Aici, totul e relativ, totul ține de gust. Dacă vrei să vorbim din punct de vedere tehnic, atunci o cafea bună se recunoaște după culoarea și consistența cremei, după intensitate, corpozitate, aromă și retrogusturile pe care le lasă.

BM: Care ar fi „kit”-ul pasionatului de cafea, dacă vrea să își facă o cafea bună acasă?

VZ:  Depinde despre ce cafea vorbim. Dacă ne referim la o cafea espresso, atunci e nevoie de un aparat performant, care să funcționeze la temperatura corectă, de o râșniță de cafea și de câteva cunoștințe despre cafea.

BM: Cum poate cineva să se educe ca să deguste o cafea cum se cuvine?

VZ: Pentru a degusta o cafea cum se cuvine, trebuie să urmărești câteva criterii simple: nu trebuie să consumăm înainte alimente care ar putea să ne afecteze simțurile (citrice, mâncăruri aromate, ceapă, ustutoi); din cafea se degustă doar crema. Acolo găsim tot ce e mai bun din cafea; când mergem la o degustare de cafea nu exagerăm cu parfumul. După fiecare cafea degustată, ne înviorăm gustul cu un pahar cu apă și încercăm să nu consumăm produse din tutun sau alcool; cafeaua se degustă, de obicei, fără zahăr.

BM: Cât durează de la prăjitul cafelei până la ceașca de cafea?

VZ:  După prăjire, boabele de cafea trec printr-un proces de răcire, care se face treptat. La prăjitoria noastră, acest proces se face natural, fără a se interveni în nici un fel. Marile producătoare de cafea nu mai respectă acest proces, boabele fiind răcite forțat, ceea ce duce la o scădere a calității produsului final.

BM: Care e cea mai bună cafea pe care ai băut-o vreodată?

VZ:   Nu există „cea mai buna cafea”.

BM: Poți să recunoști oamenii care iubesc cafeaua?

VZ:  Da, oamenii care iubesc cafeaua se recunosc destul de ușor, nu sunt foarte mulți adevărați iubitori de cafea. Pentru cei mai mulți dintre oameni este vorba doar despre gust, le place un gust, o aromă, dar nu sunt interesați despre cum a ajuns acea cafea în ceașca lor. Pasionații de cafea, însă, sunt.

BM: Câte ore are ziua de muncă a unui barista?

VZ:  Orele de muncă ale unui barista sunt multe. Un barista pasionat învață mereu, merge la cursuri de specializare.

BM: Pentru tine, care ești degustător oficial, cât este competiție, cât este afacere și cât este pasiune în meseria aceasta?

VZ:  Pentru mine înseamnă, în primul rând, pasiune. Fără pasiune nu faci nimic. Dacă nu iubești ceea ce faci, nu vei face niciodată artă. Dacă ești destul de bun poți să o transformi într-o afacere și pentru a o dezvolta, ai cu siguranță nevoie de concurență.

Basil Muresan, 7 decembrie 2017 8:36

cafe2cafe1