PLEDOARII

Zilele Aradului. Despre oameni și jeg. Cu empatie

 

Mă plimb des prin orășelul nostru, atât de lăudat și hulit în același timp, în diferite momente ale zilei, preferata mea fiind lumina dimineților de vară, când totul pare mai pur, mai frumos –  de-a dreptul autentic. Am avut ocazia să compar lumina dimineților arădene cu a altor orașe, însă, cumva, parcă tot a noastră e mai frumoasă.

Citesc pe rețelele de socializare și în presă despre evenimente ale Aradului, despre oameni minunați, artiști care poposesc aici, despre trecutul glorios, despre clădirile minunate, arhitectură, istorie, etc. Mi s-a inoculat un sentiment nemaiîntâlnit de emoție înainte de pecetluirea (mai mult sau mai puțin definitivă) a sorții monumentului Marii Uniri, desființarea Pieței Catedralei, toate date uitării în momentul începerii Zilelor Aradului, care pentru prima dată în mulți ani de zile au acoperit o paletă largă de gusturi, fiind prea puțin criticate.

Este evidentă puterea presei și a online-ului, care tulbură ordinea și implantează idei. Este și mai mare puterea maselor, care schimbă guverne, dă jos guverne și orânduiri sociale, motiv pentru care nu pot să nu mă întreb și să adresez întrebarea tuturor celor care au PUTERE de convingere, de ce nu se ocupă nimeni, la modul foarte serios, despre jeg. „Care jeg?”, ar putea fi o întrebare pertinentă a oricărui cititor de articole din presă și reportaje TV care nu trăiește în Arad.  Jegul care este peste tot.

Jegul este, conform definiției, „stratul de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte”, în mod teoretic nefiind corectă corelarea termenului cu mizeria de pe străzi. Însă dacă străzile, trotuarele, clădirile, mașinile și oamenii sunt învelișul sufletului unui oraș, atunci da, putem vorbi despre jeg. Un jeg care, în unele zile, miroase urât. Pute – ca să fie termenul mai popular.

Un paradox al acestui oraș îl constituie multitudinea de spălătorii auto, curățătorii chimice sau eco, parada contractării unor firme de salubrizare, care însă nu contribuie cu nimic la curățarea orașului. Rămânem tot în această bulă de jeg, care în mod miraculos se disipă în alte orașe, mult mai mari, cu un trafic infernal, turiști gălăgioși mult mai mulți și industrie și mai dezvoltată.

Nu îmi este însă clar cum se numesc oamenii care trăiesc în jeg… pot fi ei, oare, iubitori de frumos, de artă, de evenimente culturale? Pot fi ei curați? Cum ne numim, oare, noi? Cum ne văd orădenii, timișorenii, turiștii din Ungaria?…

Am apreciat inițiativa unor cetățeni care au mimat sau poate chiar au încercat să „facă ceva” în această privință, inițiativă demontată ulterior de comentarii, păreri și sărbători care le-au făcut uitate, iar noi am rămas cu jegul. Ce ar fi, oare, de făcut? Să-și curețe fiecare trotuarul în fața casei? Să fie amenzile mai mari pentu cei care nu respectă legislația locală privitoare la curățenie? Să ne descotorosim prin metode radicale de persoanele fără adăpost și ocupație? Sau poate cei care au PUTEREA de a scrie, de a motiva, de a forma opinii să ia o atitudine serioasă? Autoarea este mult prea mică de înălțime și în funcție ca să aibă vreo soluție, însă categoric așteaptă iarna. Pentru că poate va ninge și nu se va mai vedea jegul din Arad.

 

Eleonora Kiss, 30 august 2017 8:08