Ziua Poliției Române a fost sărbătorită la Filarmonică [FOTO]

ziua politiei 2023 5 scaled
Distribuie:
Ziua Poliției la Arad s-a organizat cu public, iar festivitățile au avut loc vineri, 24 martie, la Filarmonica Arad.
Discursuri din partea oficialităților locale

Cum nu se poate altfel, și de această dată discursurile oficiale au fost primele în programul evenimentului.

Comisarul șef Dan Stoicănescu, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, s-a rezumat la a transmite mesajul inspectorului general al Poliției Române, Benone-Marian Matei. Deși a făcut față protocolului, inspectorul șef părea că s-a simțit la fel de stingher ca pianul de pe scena Filarmonicii.

Prefectul Aradului, Toth Csaba i-a îndemnat pe polițiști să-și ia responsabilitățile în serios.

Președintele CJA, Iustin Cionca, a găsit încă un prilej să se laude cu investițiile în drumurile județene și să le mulțumească celor de la rutieră că-i sunt parteneri de nădejde la amendarea transportatorilor care distrug drumurile.

Deputatul Mihai Fifor le-a amintit că sunt „camarazii” săi… la ce și de ce habar n-avem. Dar tot e bine că le este „recunoscător”.

Despre lipsuri, nereguli și probleme în sistem nu a amintit nimeni că doar realitatea nu trebuie să strice festivitatea. Ne bucurăm că măcar timp de o oră totul a fost „roz” în marea de albastru din sala Palatului Cultural și cei din afara sistemului, prezenți la eveniment, au rămas cu impresia că „Siguranță și încredere” este ceva mai mult decât un slogan.

După discursurile autorităților locale, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat avansările în grad pentru ofițeri și subofițeri.

Au fost avansați în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim în grad astfel, în grad de comisar de poliție:

subcomisarul Henț Diana, Pavel Laurențiu Bogdan, în gradul de subcomisar de poliție, inspector principal de poliție Ban Marius Florin, în gradul de inspector principal, inspector Bunea Mihai, Groza Bodgan Marius, Pop Marian Gabriel, iar în gradul de inspector de poliție subinspector Cristea Cristina.

În gradul de agent șef principal de poliție următorii agenți șef:

David Stelian, Dudaș Florin, Lucaci Nicolae, Mădălin Florin, Popa Alex Constantin, Popa Ionel Alin, Tomoioagă Emil, Tonța Mihai.

În gradul de adjunct șef de poliție, agent șef adjunct Georgescu Alexandru, în gradul de agent principal de poliție, agent de poliție Bișorca Emanuel, Cadar Silviu Andrei, Cenușă Paul, Cristea Ioana Maria, Ostafi Daniela.

Au fost avansați în gradul profesional următor la împlinirea stagiului minim 

în gradul de comisar șef, următorii comisari de poliție: Haiduc Claudiu Valentin, Meszar Răzvan Andrei, Olari Mircea Flavius, Popovici Tiberiu; în gradul de comisar, subcomisarul Ghiță Iulian; în gradul de subcomisar, următorii inspectori principali: Berar Cosmin, Cuciula Marius, Dula Andrei, Matica Gabriel, Rus Dragoș; în gradul de inspector principal următorii inspectori de poliție: Marian Constantin, Tibi Cristian Florin, Maftei Cristian, Piroș Cosmin, Solomon Cristina, Tomuța Valentin, iar în gradul de inspector, subinspector Hopitea Petru Marcel.

În gradul de agent șef principal, următorii agenți șefi de poliție:

Briciu Voicu Sorin, Cordoș Sorin, Traian Claudiu Sorin, Dumitru Doru, Cordoban Daniel, Puian Sergiu, Ianecso Ștefan,  Iuga Frnda Claudia, Jigmond Gheorghe, Zolteș Valentin, Lupuleac Adrian, Panda Sorin, Simeny Bela, Stana Ioan Claudiu, Timiș Adrian, Copan Ciprian, Vîrciu Cristina; în gradul de agent șef, următorii agenți șefi adjuncți: Anghelina Răzvan, Mișca Liviu, Dragoș Elena, Ester Valentin, Biro Octavian; în gradul de agent șef adjunct, următorii agenți principali: Burdan Alina, Chindriș Gheorghe, Furdea Melinda, Mercea Daniel, Mihoc Cătălin, Năstase Vlad,  Pocrișan Adrian, Roșu Flavius, Ștef Claudiu, Vaida Claudiu; în gradul de agent principal, următorii agenți: Ardelean Andrei, Baltă Lucian Teodor, Bibarț Bogdan, Boldor Sebastian Mircea, Buzna Cosmin, Creți Iulian, David Octavian, Ilieș Răzvan, Joldea Flavius; tot în gradul de agenți principali, agenții de poliție: Cristofi Daiana Lorena, Mariș Mădălin, Mercea Darius, Miculaiciuc Vasile, Mladin Ovidiu, Olariu Raul, Neag Mihaela, Neșiu Marius, Nicodim Igreț, Oarcea Patrick, Pașca Răzvan, Peșteleu Ovidiu, Sescu Daniel, Șodincă Paul, Teaha Laurențiu.

Premiați și sportivii

Aprecieri și diplome au primit și polițiștii care au obținut rezultate deosebite la competițiile sportive, pe categorii de sporturi.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad le-a oferit câte o sabie celor care s-au pensionat recent:

colonelul în rezervă Adrian Șimon, fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale, colonelul în rezervă Maximilian Leucuța, fostul șef al Serviciului Pregătire Profesională, colonel în rezervă Cristian Țole, fostul șef al Serviciului Criminalistică și colonelul în rezervă Cozmin Crăciun, fostul șef al Serviciului de Comunicații și Informații.

 

Categorie: Știri
Etichete: Filarmonica Arad, IPJ Arad, Ziua Poliției Române
Distribuie:
Articolul anterior
Accident mortal la Voivodeni
Articolul următor
Suporter Club UTA a tradus pe înțelesul tuturor „partitura penală” interpretată de Meszar și acoliții săi [DOCUMENTE / VIDEO / FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie