[ROMAN FOILETON] Metamorfoza (21)

roman
Distribuie:

21.

-Vlad…

-Da, astăzi mă numesc Vlad.

-Ştiu absolut totul!…Ştiu până unde ai putut să mergi, cu minciuna! (Îşi tăia unghiile, tembel, deşirat pe scaunul de la birou. M-a privit întrebător, pe sub sprâncenele stufoase, peste ochelari, cu privirea aceea iscoditoare, interogativă, care încerca să te dezbrace complet; cu un zâmbet ironic, ca pe un copil care tocmai a aflat că nu există Moş Crăciun.)

-Te-ai prins şi tu, în cele din urmă. Ce era să fac?, aveam piesa, dar îmi lipseau personajele. Ştiam de ce are nevoie măria-sa, telespectatorul: o telenovelă, decupată din realitate, care să se deruleze exact sub ochii lui. Trebuie să recunoşti, sunt şi eu un artist, în felul meu…A fost un spectacol fenomenal!

Ai aflat de la Monika, fără-ndoială! (Acum bătea darabana, cu vârful degetelor, pe biroul din lemn de nuc.)

-Nu, nu de la Monika. (Minţeam, Monika îmi confirmase.) Mă rog, mi-am dat seama, încă din momentul în care ţi-ai parcat Maseratti-ul -o minunată herghelie de cai putere, altfel-, pe locul pe care, de regulă, îţi târâiai, cu motorul tuşind, coteţul acela de Espero. Banii mulţi ies din lucruri murdare, de regulă. Asta e o axiomă. Nici nu prea mai aveam nevoie, de alte amănunte. Dar, trebuie să-ţi mai spun, ce folos?: o minunată herghelie de cai putere, nechezând un concert de manele! Muzica pe care acum o asculţi e un indiciu clar al degradării tale. Ai creat o lume infectă, care te-a asimilat.

-Şi, cu ce te pot ajuta?!…

-În condiţii normale, dacă n-aş fi un înţelept, dacă aş avea mai mult curaj, ar trebui să sar la gâtul tău şi să-ţi trag o mamă de bătaie, soră cu moartea. Unul ca Titus, te-ar fi făcut praf. Deşi, pe de altă parte, apreciez punerea-n scenă. Şi unul ca Peter Brook, sau Hamlet, când a provocat reacţia tatălui vitreg, ar fi geloşi pe o asemenea performanţă. Dar, una peste alta, meriţi o mamă de bătaie.

-Da, o mămică de bătaie. Nu fi tâmpit, Adame! Sper că n-ai de gând să faci valuri! (Îşi privea, atent şi indiferent, vârful policarului de la mâna stângă.) De fapt, sincer să fiu, mi-e totuna. Nu mai ştiu să cad decât în picioare. Ce să mă ştiu face?, nu mai ştiu să cad decât în picioare! Ce să mă ştiu face?! (Avea o voce fals tânguitoare.) Deja orice s-ar întâmpla, nu mai poate fi decât în beneficiul meu. Ai face circ, OK, lumea ar continua să se oprească la mine, cu telecomanda. Nici nu ştiu cum am reuşit să fiu atât de puternic! De popular. De bogat. Aş putea să-ţi fac un serviciu. Ba nu, chiar două. Dacă nu cumva trei.

-Vezi-ţi de treaba ta, Vlad Ghergar! Singurul serviciu pe care ai putea să mi-l faci ar fi acela de a ieşi, cu totul şi cu totul definitiv, din viaţa mea.

-Chiar dacă, în felul tău, eşti un nimeni, un ratat, nici pe tine nu te ocoleşte norocul …Chiar dacă dai impresia că eşti…(Desenează, cu braţele deshise, un mare balon imaginar. Se enervase, dar numai pe moment. Stilul lui.)

-Da, chiar dacă probabil dau impresia că aş avea o părere prea înaltă despre sine, am spus. Vorba Apostolului Pavel. Nu mă simt chiar un nimeni, sincer să fiu. Sunt un nimeni doar pentru cei de teapa ta…

-Ai putea să-ți vinzi mult mai scump pielea, în viața asta…

-Toți am putea.

-Norocul tău este că Monika te iubeşte…

-Monika m-a părăsit!

-Nu, eu cred că s-a ascuns. De ruşine. I s-a făcut, dintr-odată, ruşine. Sensibilităţi de femeie, la urma-urmei. Era şi normal, într-un fel. Părerea mea este că fata nu e o paţachină din asta, cum găseşti pe toate gardurile, care să nu aibă în cap decât ceea ce ai tu în buzunar. S-a îndrăgostit de tine! Ce i-ai făcut, nenorocitule? Ce şti să-i faci, ce şti să-i spui? Cum o cobzăreşti? Dă-ne şi nouă, bărbaţilor de rând, marea reţetă. Al naibii, după ce am făcut-o celebră, după ce că mişunau în jurul ei tot felul de masculi, unul mai puternic decât altul, unul mai frumos decât altul, s-a îndrăgostit tocmai de tine! Ai avut noroc, asta e. Bine, oarecum glumesc. A reuşit să vadă în tine exact ceea ce eşti. Ţi-a intuit valoarea, asta e. Altfel, Monika asta a ta ar fi în stare să ducă la sapă de plastilină nouă continente de bărbaţi. Nu mi se pare cea mai frumoasă arătare feminină, nici cea mai inteligentă. Cu toate astea…În sfârşit,  mie mi se pare evident că te iubeşte…

-Inutil. Nici unul dintre voi nu mai are nici un credit, în faţa mea. Monika m-a înşelat, cum n-a mai făcut-o nici o femeie, vreodată.

-Nu fi prost, Adame! Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Fata asta are, de fapt, aşa intuiesc eu, un suflet imens. Dar viaţa te poate rătăci, asta e posibil, în cazul oricui. (Era tocmai ceea ce simţeam şi eu.) Iar sufletul ăsta, îţi spun, prin nu ştiu ce conjunctură favorabilă a astrelor, îţi aparţine. (Era tocmai ceea ce, totuşi, ajunsesem să cred şi eu.)

-Da, a avut sufletul să mă tragă pe sfoară! Să mă învârtă pe după degete. Vlad, m-am combinat cu o prostituată! (Evitasem să spun că m-am îndrăgostit de o prostituată. Era prea mult. Orgoliul meu ar fi avut mult mai mult de suferit.)

-Ei, cum să fie o prostituată?! Şi-a intrat într-un rol.

-Dar cum naiba crezi că se poate numi o femeie care vrea să se culce cu tine, pentru a ajunge mare vedetă de televiziune?! Ea mi-a propus asta. Dar ce vorbesc, parcă n-ai fi ştiut dinaintea mea, parcă nu ştiai mai bine decât mine, parcă nu tu plănuiseşi totul?

În fine, nu mai cred nimic. Cine a fost odată şmecher, nu mai are şanse de îndreptare. Chiar dacă am presupune că s-a schimbat, ar putea reveni, oricând, la vechile obiceiuri. Încrederea mea în ea nu este în moarte clinică, este de-a dreptul moartă.

-Nu fi atât de aspru, Adame! Nu fi atât de sigur. Unii oameni se pot schimba şi în bine, şi cu titlu definitiv, totuşi. Trebuie să admiţi asta….(Vlad avea să se dovedească, şi de data asta, un psiholog mult mai bun decât mine.)

Nu, pe bune, acum: părerea mea este şi, crede-mă, mă pricep la oameni, tu i-ai schimbat viaţa. Te-a simţit curat. Atât cât poţi fi de curat, pe lumea asta. În felul în care poţi fi. Ştiu, nu da din mâini, nimeni nu e uşă de biserică. Sigur că nu eşti uşă de biserică. Dar, eu unul cred că ai un potențial curat. Pe urmă, a simţit că n-a investit nimeni în ea, probabil niciodată, aşa cum ai făcut-o tu. Şi probabil n-o va mai face nimeni, multă vreme, de-acum încolo. Poate niciodată. Am să-ţi spun de ce nu te-a înşelat, pentru că logica este simplă şi sănătoasă: te-a minţit, adevărat, dar pe urmă te-a iubit. Şi te iubeşte. Dacă ar fi fost invers, desigur, dacă te-ar fi minţit, după ce te-a iubit, ţi-aş fi dat dreptate. Aşa, însă…

Nu, Adam, lăsând gluma la o parte, ce-i al tău e-al tău; să şti că şi eu, personal, am preţuit şi preţuiesc ceea ce eşti. Eşti ceea ce se numeşte un băiat bun. Valabil. Eu unul am contat pe tine, foarte tare.

-N-am nevoie. Ştiu eu, mai bine decât oricine, atât în bine cât şi în rău, cam câte parale fac. Chiar tu ai spus că sunt „un nimeni”!

-Ca să-ţi arăt, la modul concret, cât te preţuiesc, n-am să-ţi fac un serviciu, adică două servicii, ci un cadou. Ba nu, două cadouri. Dacă nu cumva trei.

-Nu este cazul.

-În primul rând, ai privilegiul de a afla ceea ce n-am spus şi probabil n-am să spun niciodată, nimănui. Nici măcar soţia mea n-o va afla, vreodată. Nici măcar copii mei. Ai avut onoarea, şi poate va fi şansa noastră, deci şi şansa ta, de a intra în istorie, de a face parte dintr-un scenariu ticluit chiar la…Cotroceni!

-Nu înţeleg…Ce tot îndrugi acolo?!…

-Sigur că nu înţelegi, pentru că tu te hrăneşti cu Mozart şi cu Tolstoi, nu cu realitatea în care trăieşti! Mă rog, tu eşti altceva, eşti un autist, în felul tău; tu crezi în iubire, în literatură, în frumos, cauți viața de apoi…

-Păi, nu prea știu ce să cred, despre viața de apoi. (Pe atunci chiar nu știam.)

-Tu ști, la urma urmei. Dar îți aduc la cunoștință, ai fost actorul unei piese venite chiar din cabinetul președintelui!

-Bine, bine, altă cacialma! Știu că minți. Și nu m-ar încânta, oricum. Probabil că nimic nu mi-ar putea alimenta dispreţul, ca un politician. Oricare ar fi numele lui, probabil. N-ai să reuşeşti să mă impresionezi, făcându-mă să cred că am fost luat în calcule politice. Chiar de-ar fi adevărat. Chiar nu mă încântă. Mai ales că am şi fost manipulat. Culmea! Eu sunt un estet. Caut frumuseţea. Politica se situează în cealaltă jumătate a vieţii, cea urâta, cea murdară. Nu ne intersectăm. Eu am, eu cred în alte valori.

-Crezi ce vrei!

-Normal.

-O campanie electorală se ţine cu bani. Cu bani mulţi, Adame!

-Nimic nou. O ştie o lume-ntreagă.

-Toată lumea a avut de câştigat. În special regizorul, scenaristul, cum vrei să-i spui, acolo…(a arătat cu degetul arătător al mâinii drepte, în sus) Şi ne-am ales şi noi, actoraşii, cu câte ceva. Eu cu o maşinuţă, cu un contuleţ, tu cu femeia pe care ai visat-o. Şi încă ceva…(Mă minţea, mai mult ca sigur. Toată mizeria ticluită fusese fabricată de mintea lui.)

-Cum, toată porcăria asta n-a fost găselniţa ta?

-Ba da, dar…

-De fapt, nici nu mă interesează…

Nu, Vlad, există mari perdanţi.

-Toată lumea a avut de câștigat. S-a lins chiar şi CNA-ul pe degete, tu ce crezi? Pentru toate mizeriile care s-au spus, în emisiunile mamut, pe care tu le-ai prezidat, în marea lor majoritate!, pentru toate intrigile, înjurăturile, calomniile, limbajul suburban, amenzile, sancţiunile au fost atât de mici. S-au închis ochii, cât de mult s-a putut. Am avut grijă de ei. Totul a fost extrem de bine pus la punct.

-Aiurea! Vrei să spui că CNA-ul ştia totul?…

-Pe naiba!, dar nici nu era cazul. Li s-a dat ordin, de sus. Trebuiau să se conformeze, iar eu unul nu făceam altceva decât să-i mai îndulcesc.

Fi mândru, Adame, tocmai ai intrat în posesia a ceea ce s-ar putea numi, fără nici o exagerare, secret de stat. Eşti printre puţinii…(Aiureli! Voia să îşi dea importanţă, cum că ar fi un apropiat al președintelui. Lucra la propriul său CV. „Vlad Ghergar, un apropiat al președintelui…” Nimicuri.)

-Puţin îmi pasă. Doar voi, în cercul vostru strâmt, iartă-mi lipsa de modestie, puteţi să daţi importanţă unor lucruri atât de neînsemnate. De efemere. Dramatic este faptul că, vorba-ceea, aţi minţit poporul…

-Oamenii trebuie minţiţi, Adame. Ce naiba s-ar întâmpla cu omul, dacă nu şi-ar inventa minciuni, care să-l susţină?! Dacă nu şi-ar fabrica iluzii?! Chiar şi tu faci asta, în felul tău…

-Păi…literatura este o minciună minunată. De mare rafinament. Acceptată. Şi onorabilă. Nu crezi?

-Şi-atunci? Tu vezi că dansăm peste morminte! Spune-mi, tu eşti gânditorul! (Acum devenise metafizic?) Oamenii au participat la un spectacol, care le-a captat atenţia. Interesul. Un şou, care i-a prins. În care s-au implicat şi ei, o parte infimă dintre ei, adevărat. Dar au avut de câștigat. Unii au fost celebrii, și doar pentru o noapte. Și au ieșit, cu toții, din cotidian. Toată lumea a avut de câştigat. Iar tu, tu ai câştigat enorm…

-Eşti nebun?! Sunt preşedintele fraierilor din toate timpurile. Antrenorul proştilor. All times. Sunt, de departe, în fruntea topurilor. Chiar aşa, CV-ul meu de om care poate fi dus de nas era atât de beton?!

-Monika e a ta, ţi-am mai spus…Totul e bine, când se sfârşeşte…

-Tu chiar mă crezi idiot? Mă cacialmează în ultimul hal, se culcă din interes cu mine, se prostituează, adică..(Deja jucam şi eu puţin teatru.)

-Nu contest, dar asta a fost. A fost, dar numai la început.

-Pe deasupra, ceva îmi spune că i-a aparţinut , că îi aparţine unuia ca Titus, mai degrabă.

-Eşti pe dinafară. Eşti un prost psiholog, ştiam eu. Poţi să ai kilometri de femei, poţi citi tone de cărţi, că tot nu cunoşti femeia. Nu cunoşti viaţa. Nu cunoşti nimic. Voi, artiștii, sunteți proști grămadă, totuși. Proști…și neajutorați.

-Cred că a şi plecat definitiv, cu unul ca Titus…

-Da, nu m-am înşelat, eşti un psiholog prost. Eşti catastrofal, sub aspectul ăsta. Aproape oricine este un fin psiholog, în lumea asta, în afara de tine! Monika nu are neapărată nevoie de un mascul puternic, pentru că ea însăşi este o femeie puternică. Nu simte neapărat nevoia de protecţie, asta vreau să spun. E atipică. Ceea ce-i trebuie ei este un bărbat fin, delicat, rasat, care să o iubească, din tot sufletul. Care să fie mereu alături de ea? Care femeie nu vrea să fie iubită, cu tot sufletul?…

-Bun, dialogul ăsta nu-mi place. Vreau să-i punem punct. Nu mai vreau să vorbim despre mine. Nu ştiu ce fac, ce dreg, ce sunt, şi nici nu contează. Nici nu ştiu ce sunt, cine sunt, dacă vreau să mă-ntreb…

-Eşti un tip curat. (Eram eu un tip curat?! Pe naiba, sigur că nu eram.) E simplu. Noi suntem cei murdari. N-ai ajuns s-o cunoşti? Monika n-a fugit de tine, a fugit de noi. A fugit de ea însăşi. Eu deja știu ceva mai multe decât tine. A fugit de lumea asta murdară. I se făcuse lehamite de ea. Eu unul am simţit asta. Am şi mai multe informaţii, se pare că… Fără să vreau, crede-mă…În sfârşit…

Acum, am să-ţi vând un pont, totuşi, ceea ce este al doilea cadou pe care ţi-l fac…

-Şi primul, care ar fi?

-Ţi-am spus, tocmai ai intrat în posesia unui secret, cu valoare de secret de stat…

-Phuah, nu mă mai pot ţine pe picioare! Mă dau în vânt, după secretele de stat. La fel de mult ca şi după cei ce le vehiculează: politicienii. Nu ai idee, este adevărată vorba aceea, cum că politica este spectacolul celor urâţi?!

-Am să-ţi vând un pont, ca să te îmbogăţeşti şi tu. Ar fi cazul să te umpli şi tu de lovele, ce naiba. Să ieşi din penele rele. Mă mir că nu te-ai gândit, pân-acum. Stai liniştit, n-o să te bag în furăciuni, băgăciuni şi alte ocupăciuni dubioase. Termină cu prostiile astea, cum că ai putea trăi fără bani. De unde ai împrumutat ideologia asta sinucigaşă? Ce-i cu naivităţile astea?! În fine…

Scrie o carte! Scrie cartea, băiete! În care să închizi, între copertele ei, toată tevatura asta. Tot circul ăsta, mizerabil, ai dreptate, dar care s-ar vinde, ca pâinea caldă. Fă o bijuterie. (Avea dreptate: marile cărţi se pot naşte din lucruri banale. Mizerabile, chiar.) Ascultă ce-ţi spun eu, rahatul se vinde.

-Adică să scriu o mizerie ca asta?

-Să îmbraci, să aranjezi. O porcărie bine cosmetizată este de o sută de mii de ori mai vandabilă decât Proust.

-Ar fi o carte imorală.

-Scrie-o repede, până nu mă răzgândesc. Până n-o fac eu. Am prins, bine de tot, gustul banului.

-Nu, n-am s-o fac.

-Eşti cel mai mare idiot al tuturor timpurilor! Tu chiar nu realizezi ce înseamnă să editezi aşa ceva?! Au să te caute producători de film, pentru ecranizarea cărţii. O să licitezi, cine oferă mai mult. Poţi fi co-producător. Asta ar fi cea mai bună soluţie. Un robinet deschis în permanenţă. Îţi vor curge bani în conturi, ori-de-câte-ori vor da drumul la aparatele de proiecţie. Bani şi iar bani, imediat ce bagi aparatul în priză.

-Da, bani imorali.

-Chiar şi Monika te va abandona, mai curând sau mai târziu, dacă o vei ţine în afara confortului financiar. O bijuterie de femeie se ţine până la urmă cu bani, poate cu bani grei, totuşi. Dragostea se duce, nu? Dar se duce naibii, nu? De parcă n-ai şti. Ai să-ţi aduci aminte, într-o bună zi, de cuvintele mele. Femeile din ziua de astăzi nu se prea dau de ceasul morţii după bărbaţi, după masculi, indiferent cât ar fi ei de strălucitori, și nu iubesc doar banii lor. Sau posibilitaţile pe care ţi le oferă banii lor. Banii înseamnă posibilitaţi, nu? Femeia de astăzi, Adame, iubește capacitatea bărbatului de a face bani. La orice oră. Și din orice. Înțelegi nuanța? S-ar putea să te părăsească definitiv, când dragostea va trece. Despre ce vorbim? Care femeie mai stă într-un singur bărbat? Ce ai?…

-Care bărbat mai stă într-o singură femeie?

-Tu, probabil…

-Mă rog, nu mi-am bătut niciodată capul, ca să fac bani. Mulți bani. Iar Monika m-a părăsit, deja. Nu mă aştept la nimic bun, după toate cele întâmplate, îţi repet. Sunt confuz, confuz, confuz…Și nu-mi mai fac nici o iluzie, oricum.

Am unele nedumeriri, totuşi. Să presupunem că această carte ar apare, să acceptăm ipoteza că va fi turnat şi filmul, despre care tu vorbeşti…

-Da…

-Nu te-ai gândit că președintele te va pune la zid, pentru că ai deconspirat totul? (Începusem şi eu să mă joc?)

-Să fim serioşi. Trăim înconjuraţi de un păienjeniş de scenarii, fabulaţii, istorioare de tot felul, mai mult sau mai puţin adevărate. Tot felul de bombe explodează, în fiecare zi. Un eveniment ia locul altuia, în doar câteva zile. În fiecare săptămână, ca să nu spun că în fiecare zi, apare altceva, mereu altceva. Nu se rezolvă o crimă, că se produce o altă crimă. Nu începe bine un scandal, că începe un alt scandal. O adevărată nebunie, o minunată nebunie.

-Ce te-a făcut să-mi spui, tocmai mie, toate astea?

-Toţi facem greşeli.

Să zicem că aş avea o slăbiciune, pentru tine. Ţi-am spus, doar.

-Pentru „un nimeni”, adică!

-Da, pentru un nimeni, dar de o anumită factură.

Să spunem că eşti ceea ce cred că mi-ar fi plăcut, dar n-am reuşit să fiu: un fraier de excepţie. (Lauda mă indispusese, normal, la fel de mult ca şi faptul că am fost fraierit.)

Dotat şi cu talent de scriitor, trebuie să recunosc. Adică nu ştiu dacă ai neapărat talent, dar ai mai mult decât mine, în orice caz. Trebuie să recunosc. Ceea ce, la urma-urmei, nici nu e meritul tău. E treaba naturii. Sau a lui Dumnezeu. Ai fost în grațiile divine, de la bun început.

-Meritul meu este dacă ştiu să-l gestionez.

-Şi, ce-ai avut de câştigat?! Doar cu atât vrei să te-alegi? Profită de viaţă, Adame, lasă prostiile. Lasă ideile ilustre. Noi suntem mici, mici, foarte mici, iar viaţa e scurtă. Suntem nimic. Un balon de săpun. (Omul ăsta nu era chiar prost. Şi Monika urma să-mi spună că omul este un nimic, un fir de praf, un abur, în exprimarea apostolului, dar care are posibilitatea să ajungă copil de Dumnezeu. Aici e diferenţa. Marea diferenţă. Paradoxul. Marea minune. Marea frumusețe.)

-Încerc să trăiesc cu curajul de a mă putea privi în oglindă, în viaţa asta. Aici aş vrea să ajung. Tu Vlad, în schimb, ai reuşit să duci la perfecţiune tot ceea ce necuratul a investit în tine! (Nici nu ştiam ce adevăr emiteam, urma să-mi spună Monika.) Păcat, păcat de tine, păcat de…Ai fi putut să faci televiziune adevărată. N-aveai nevoie, să te murdăreşti. Nu sunt în măsură să te judec, dar cred că te-ai ratat, alegând o pistă greşită. Atâta vreau să-ţi transmit. Restul sunt poveşti. Poate încă nu e târziu, pentru o repliere. Mai e ceva, totuşi: poate într-o zi am să te întreb, poate nu, cum a început totul. (N-aveam s-o fac.) Şi când. Cum şi când ai recrutat-o pe Monika. Unele piese îmi lipsesc, în tot nenorocitul ăsta de puzzle. Am dat să plec.

-Adam…

-Aşa mă cheamă astăzi.

-Am să te rog să-ţi deschizi un cont în euro. Chiar urma să te sun. Am pus ceva deoparte, pentru tine. Un bonus. Destul de substanţial, cred eu. E munca ta…

-Nu te obosi, Vlad, nu te obosi. Nu mai vreau banii tăi. Nu vreau felul acesta de bani.

-Există bani. Am făcut bani mulţi. Au fost săptămâni când am făcut o sută de mii pe săptămână. Asta înseamnă aproape 10 euro pe minut. Şi în timp ce dormeam. Făceam bani, Adam, în timp ce dormeam! Nopţile, în timp ce sforăiam ca o motoretă, în decurs de un minut, în contul meu intrau 10 euro. Să faci bani şi în somn, asta înseamnă performanţă, asta înseamnă afacere. Asta înseamnă creier, băiete! (Aproape a urlat, la această ultimă propoziție. Am plecat, mândru peste poate, de un asemenea refuz.)

Monika urma să-mi reproşeze, ar fi trebuit să iau banii. Aş fi putut, spunea, să-i dau la o casă de copii, măcar. La un azil de bătrâni.

-Nu ştiu câtă moralitate a fost, în refuzul tău, urma să-mi reproşeze. Sigur că a fost ceva. Dar cred că a fost multă, mult prea multă mândrie.

 

AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL  1. 
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL  2.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 3.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 4.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 5.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 6.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 7.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 8.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 9.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 10.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 11.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 12.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 13.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 14.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 15.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 16.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 17.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 18.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 19.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 20. 

Categorie: Cultură
Etichete: foileton, lectura, literatură, roman, scriitor
Distribuie:
Articolul anterior
Moarte „pe silent” la Casa Bata. Un medic de la Spitalul Județean pare a fi săvârșit un grav malpraxis, cu ucidere din culpă [ATENȚIE – FOTOGRAFII CU IMPACT EMOȚIONAL PUTERNIC]
Articolul următor
Polițistul Marian Godină bate în Tobă ca să priceapă Ministerul de Interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…