ȘTIRI

[ACTUALIZARE] O femeie de 32 de ani din Șicula este în STARE CRITICĂ la ATI-ul Spitalului Județean, iar o avocată din Arad cunoscută ca reprezentând cetățeni ITALIENI este suspectă de COVID-19. Analizele câtorva dintre cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad au sosit și, din fericire, primele sunt NEGATIVE la CORONAVIRUS

 

La ora 21.00 (25 martie), când redactăm această actualizare, au sosit câteva teste dintre zecile trimise ieri și astăzi spre analiză la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara (pentru că NICI LA ACEASTĂ ORĂ ARADUL NU ARE APARAT DE TESTARE PENTRU CORONAVIRUS!)- ale celor 30 de cadre medicale din Spitalul Județean Arad și ale mai multor pacienți internați – s-o spunem și aici! – în condiții absolut mizerabile în diferite locuri-carantină din Arad.
Din fericire, primele rezultate venite din Timișoara referitor la cadrele intrate, de ieri, în izolare, după ce au luat contact, într-un mod sau altul, cu „Decedatul Zero” (delaliat, în articolul asociat), s-au dovedit a fi negative la SARS-CoV-2.
Aceasta nu înseamnă „siguranță totală” însă, nici măcar pentru cele deja diagnosticate, care, la un loc cu alți zeci de oameni, sun „autoizolate” într-o pensiune din Arad, nu la casele lor: în perioada de incubație, testul la coronavirus iese negativ.

O avocată de 50 de ani din Arad, cunoscută ca reprezentând în instanță cetățeni italieni este suspectă (aceasta aflându-se la casa ei, „sub cheie”) – dar se pare că primele rezultate inidică „NEGATIV” la prezența virusului ucigaș în corpul său.
O altă  femeie de 32 de ani din localitatea arădeană Șicula, al cărei test a ieșit pozitiv, se află sub tratament sever după ce a fost depistată cu coronavirus. Tânăra a fost internată cu diagnosticul pneumonie săptămâna trecută, și, după ce și-a luat concediu medical (lucrează „la bandă”, într-o multinațională) și a încercat, fără succes, să se trateze acasăm situația ei s-a complicat în ultimele zile. Deși jură (ea și toți cei apropiați) că NU A VENIT CU CORONAVIRUSULÎN SPITAL, a fost testată… abia azi pentru coronavirus, testul ieșind pozitiv.
Intubată tot azi, după ce luni a fost mutată la Anestezie Terapie Intensivă, femeia este în STARE CRITICĂ.

Din seria „ce-i întrebăm noi și ce ne răspund ei!”

Ca un fel de „drept la replică” (pe care nu l-am cerut și care aproape nu ne interesează, neaducâd altă plus-valoare acestei știri în afară de… lungime) arată, după aceste informații concrete pe care le-am adunat (nu foarte greu, întrucât majoritatea vin „direct de la surse zero, unu și doi”) de-a lungul acestei zile, „informarea” primită din partea Pefecturii Arad… care pare un „poem în limbă de lemn” menit să-l laude pe „domnul Gheorghe Stoian” și activitatea sa… ZERO BARAT:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Grup de suport pentru Spitalul Județean Arad

Astăzi a fost creat un grup de suport format din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Arad, Consiliului Județean Arad, Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – Unitatea de Primiri Urgențe, Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Arad și societății civile, cu rol de gestionare a problemelor privind infecția cu noul coronavirus: aprovizionarea cu materiale de protecție și echipamente medicale necesare pentru protejarea cadrelor medicale față de infecția cu noul coronavirus, organizarea fluxurilor medicale astfel încât să fie asigurată asistența medicală în parametri optimi pentru toți pacienții (COVID-19 și non-COVID-19), precum și asigurarea de personal specializat suplimentar, în caz de necesitate, pentru pacienții infestați cu noul coronavirus SARS-Cov-2.

Situația epidemiologică generată de răspândirea infecției cu noul coronavirus reclamă măsuri excepționale de prevenire, dar totodată și acțiuni de solidaritate a societății, prin care aceasta să vină în sprijinul celor care luptă în prima linie.

„Avem nevoie de solidaritate în aceste momente, de lucru în echipă, iar pe modelul Rețelei solidarității, care vine direct în ajutorul oamenilor afectați de noul coronavirus, am decis să creem acest Grup de suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru toate cadrele medicale ce își desfășoară activitatea acolo și sunt în prima linie. Colaborăm, ne consultăm și luăm decizii. Am cooptat medici, economiști specializați în partea de achiziții, vom face un schimb de informații permanent, astfel încât să asigurăm o cât mai bună funcționare a spitalului de care depinde viața noastră, a arădenilor. Am schițat deja un plan de acțiune, iar mâine îl vom definitiva astfel încât să putem veni în cel mai scurt timp în întâmpinarea nevoilor spitalului. Lucrăm pentru achiziția suplimentară de materiale de protecție și echipamente, încercăm să utilizăm cât mai bine toate resursele pe care acest județ le are în lupta împotriva acestui virus, a declarat Prefectul Județului Arad, domnul Gheorghe Stoian.

Grupul de suport a fost înființat astăzi prin hotărârea Grupului de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad, iar membrii lui se vor întâlni zilnic sau ori de câte ori este necesar pentru analiza și rezolvarea situațiilor apărute la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD

Biroul de presă         

De asemenea, „la ultima oră” Iustin Cionca a postat pe pagina sa de facebook următoarele:

UPDATE CORONAVIRUS ARAD!AM LUAT MĂSURI IMPORTANTE PENTRU ARĂDENI!Stimați arădeni,Aradul este un județ de graniță,…

Publicată de Cionca Iustin pe Miercuri, 25 martie 2020

…………………………………………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (ORA 14.00) LI SE AȘTEAPTĂ TESTELE „CU SUFLETUL LA GURĂ”! Liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru, pentru AGERPRES: „30 de cadre medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad sunt în AUTOIZOLARE timp de 14 zile, după decesul pacientului de 64 de ani infectat cu COVID-19”

Liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că aproximativ 30 de cadre medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad sunt în autoizolare timp de 14 zile, după decesul pacientului de 64 de ani infectat cu COVID-19, el semnalând şi insuficienţa echipamentelor de protecţie.

Preşedintele Sanitas Arad a afirmat că este vorba de cadre medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe şi ATI.

„Undeva la aproximativ 30 de persoane (…) Au fost prelevate teste, încă nu avem rezultatul pentru personalul medical, sperăm cu sufletul la gură că vor veni negative”, a spus Otinel Şandru.

El a adăugat că activitatea spitalului nu este afectată prin faptul că aceşti angajaţi nu mai lucrează.

Liderul sindical a semnalat că nu în SCJU nu sunt suficiente echipamente de protecţie, ci „de azi pe mâine”.

„Echipamente de protecţie avem la nivel de avarie, insuficient nevoilor unui spital judeţean în contextul unei crize privind coronavirusul. (…) Echipamentul complet privind coronavirusul se distribuie cu greutate, de azi pe mâine, nu avem siguranţa că mâine avem”, a declarat Şandru, pentru AGERPRES.

El a mai spus că din informaţiile pe care le are „nu s-a intervenit fără echipamente de protecţie” în spital până în prezent.

„Problema cea mai mare este lipsa testării oamenilor, bolnavilor care se adresează spitalului şi implicit riscul de infectare în masă a cadrelor medicale”, a mai declarat liderul Sanitas Arad.

[INFORMARE DE PRESĂ]

Informăm că la nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 86 de persoane. Totodată precizăm că astăzi, 25.03.2020, numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de 14 zile de carantină a ajuns la 80. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de  1205, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 304.

În ultimele 24 de ore, echipele mixte ale Inspectoratelor Județene de Poliție, Jandarmi și Poliției Locale au verificat 1305 persoane și 31 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare/carantină, respectiv a măsurilor de restricționare a circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, dispuse prin Ordonanța Militară nr. 2 a Ministrului Afacerilor Interne privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. A fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și au fost aplicate 14 amenzi contravenționale,  în valoare de 4.100 de lei, pentru nerespectarea regimului de autoizolare la domiciliu. De asemenea, au fost aplicate 33 de amenzicontravenționale, în valoare totală de 56.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.M.2. privind circulația persoanelor în intervalul orar 22.00-06.00.  

Reamintim că începând de astăzi a intrat în vigoare Ordonanța Militară nr. 3 a Ministrului Afacerilor Interne privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19., prin care sunt instituite noi restricții de circulație în afara locuinței/gospodăriei, aplicabile pe tot parcursul zilei.  

Începând de astăzi, în activitățile desfășurate pentru aplicarea prevederilor O.M. nr. 3, cadrele structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne și poliției locale se bucură de sprijinul Garnizoanei Arad și almilitarilor din Batalionul 191 de Infanterie  „Colonel Radu Golescu” din cazarma Cetate.  

În ultimele ședințe ale Grupului de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad au mai fost luate următoarele măsuri, cu scopul prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus:

Se suspendă activitatea școlilor de șoferi din Județul Arad, cursuri teoretice și practice, până la data reluării activității de examinare a candidaților de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad;

Persoanele care desfășoară activități în regim de taxi pe raza Județului Arad vor lua măsuri astfel încât să realizeze dezinfecția autoturismelor de  cel puțin două ori pe zi, obligatoriu înainte de intrarea în tură, printr-o societate specializată care să ateste efectuarea operațiunii printr-un document care va fi afișat la vedere în habitaclul autoturismului;

Persoanele care desfășoară activități în regim de taxi pe raza Județului Arad vor prelua un număr maxim de două persoane pe cursă, acestea fiind obligatoriu îndrumate să ocupe locurile din spate ale autoturismului;

Se interzice persoanelor care desfășoară activități în regim de taxi pe raza Județului Arad să preia persoane, respectiv să onoreze comenzi din zona de frontieră, inclusiv din punctele de trecere a frontierei de stat;

Operatorii de transport care asigură curse în regim convenție pentru persoanele juridice din zonele industriale de pe teritoriul Județului Arad, vor lua măsuri astfel încât să fie respectate, la fiecare cursă, toate prevederile actelor normative în vigoare, inclusiv distanța minimă dintre pasageri, necesară pentru evitarea răspândirii noului tip de coronavirus. ;

Se suspendă activitatea în toate spațiile de pe teritoriul Județului Arad în care se practică următoarele activități: jocuri de noroc sau recreere, locuri de joacă pentru copii, pariuri sportive, pe toată durata instituirii Stării de urgență pe teritoriul României, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția situației la nivel național și local.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

Biroul de presă  

…………………………………………      

Articol asociat: 

[BREAKNG NEWS] PRIMUL CAZ din Arad depistat pozitiv cu SARS-CoV-2: un PASTOR NEOPROTESTANT și profesor – DECEDAT. SPITALUL JUDEȚEAN ARAD ar putea intra în CARANTINĂ!

Critic Arad, 25 martie 2020 10:00