Raul Rareș Duca vs. Cosmin Cociuba – un caz politico-domestic-ruralo-interlop care era mai bine să nu apară în public… dar dacă tot a apărut, să-i prezentăm și rufele murdare

raul rares duca vs. cociuba cosmin
Distribuie:

Despre incidentul… politico-domestic-rural derulat  între fostul candidat USR la Primăria Comunei Vladimirescu Raul Rareș Duca și fostul candidat la Consiliul Local Cosmin Iosif Cociuba al aceleiași comune

duca cociuba1

am aflat imediat după ce s-a petrecut – respectiv miercuri, 26 octombrie -, când o apropiată a celui din urmă ne-a scris pe messenger „varianta agresatului”, pe care am rugat-o să ne-o și înregistreze cu vocea lui, în exact termenii în care își va formula plângerea la Poliție.

Aceasta fiind  întegistrarea:

Noi suntem mai sceptici de felul nostru… nu suntem genul care vânează subiecte cu praștia cu ochii închiși doar de dragul traficului…
deși inițial conflictul părea unul mediatizabil, având cam toate ingredientele unui articol de prima pagină: politicieni care se bat… chiar într-o zi în care partidele lor se pregăteau s-o pună de o alianță care, nu-i așa?, „va scoate țara la liman”.
L-am sunat imediat pe Raul Rareș Duca (pentru prima oară de când am auzit de el) și ne-a răspuns… și mai imediat, parcă așteptându-ne apelul.

În subliminalul discursului său a sugerat că s-ar bucura dacă n-am publica acest caz… omul e managerul unui hotel de lux în Aradul ăsta, lucrează pentru probabil cea mai respectată familie de milionari din Arad, are un copil care știe să citească… dar nu cu asta ne-a cucerit, ci cu două mărturisiri care nici măcar nu cred că s-au vrut a fi argumente întru apărarea sa:

1. Nu mai vrea să candideze; s-a auto-extras din politică. „Vă spun sincer că singurul meu motiv să candidez la Primăria Vladimirescu a fost pentru a urgenta rezolvarea notoriei probleme a sensului giratoriu dintre DN 7 și Via Carmina. S-a rezolvat – politica, și mai ales acest gen de politică, nu mă mai interesează de-acum. Am ieșit cu totul și din USR și din orice!
2. Eram cu copilul și a început să mă jignească și să mă înjure într-un fel care mi-au făcut băiatul să plângă. (nu e reproductibil grafic așa ceva – n.red.) Dumneavoastră ce-ați fi făcut în locul meu?!”
Nu pot să reproduc ce i-am răspuns, că risc arestarea „de îndată”.
Fără să i-o cer imperios, Raul Rareș Duca mi-a scris exact ceea ce cred că o să scrie și în fața polițistului care o să-l cheme la declarații
– căci încă nu l-a chemat nimeni – poliția doar autosesizându-se ca urmare a articolelor care s-au rostogolit – „ca proastele” era să scriu – urmare nu a cine-știe-ce documentări jurnalistice, ci ca urmare a navigării pe Facebook, unde apărătoarea domnului Cociuba a postat „la greu” povestea așa cum o vede din perspectivă ultrasubiectivă (ne limităm la atât, pentru că n-avem nimic nici cu ea!), cu certificatele IML necenzurate cu tot:
(așa cum, de altfel o sfătuisem încă de la primul telefon… iată… s-a făcut o săptămână de-atunci). Mai mult, i-am spus că ne vom ocupa de subiect în momentul în care a formulat și depus plângerea la poliție, pentru că așa se procedează. „Mâine o depun” – a fost refrenul în fiecare zi, motiv pentru care nici pentru noi nu a fost nimic urgent. Am intuit cumva că nu se va depună plângere și nu ne-am înșelat.
Cosmin Cociuba nu a depus, la ora la care discutăm, nicio plângere 
„Având în vedere informațiile apărute în mass-media, cu privire la un incident petrecut în localitatea Vladimirescu, Biroul de presa al IPJ Arad este abilitat să comunice următoarele:
În urma apariției pe un grup de social media, în ziua de 2 octombrie a.c., a unor informații legate de o agresiune, polițiștii din Vladimirescu s-au sesizat din oficiu, pentru lovirea sau alte violențe, urmând ca din cercetări să reiasă starea de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Până la această oră, nu a fost depusă o plângere penală cu privire la faptă.” – a comunicat IPJ Arad ieri după-masă, la ora 15, când tămbălăul era deja în toi.
Pentru altcineva a declarat – personal sau prin altcineva, nu știm – că „n-a depus plângere pentru că era închis la Poliția Vladimirescu” sau ceva de genul.
Iată relatarea lui Raul Rareș Duca, așa cum ne-a fost trimsă „la cald”:
„Aici a fost, am venit până la cioata pe lângă canal. Drumul pe lângă canal e drum trecut în cadastru. Nici vorba de intrat pe lucerna sau eu știu. Omul s-a panicat sigurat că am venit să pozez lemnele tăiate, dar sincer am trecut pe acolo pentru că era fum foarte mare și juniorul a zis „hai să vedem ce arde.”
Sincer, eu boală am pe ăia ce aruncă gunoaie, nu pe oameni ce își duc un lemn.
Am fost căutat și am avut o discuție cu Maria Varga (…), interlopii… neam se pare cu domnul Cociuba! Mi-au cerut bani, mi-au spus că dacă nu îi ascultă presa din Arad ei merg la București. Eu șantajat nu mă las pentru că nu am făcut ce zic ei și mai ales pentru că am mai fost hărțuit, ba chiar lovit fizic de către clanul Varga, existând plângeri și declarații la poliție în cazul ăsta, cu martori, ultima oară acum 4 luni am avut chiar violare de proprietate când l-am prins noaptea împreună cu vecinii și predat poliției pe tata lu Varga! Tot ce vă spun acum este înregistrat prin declarații la politie.
Nu am mers niciodată mai departe cu ei (deși poliția mă sfătuia) și se pare că au prins curaj ! Nu am mers pentru simplul motiv că nu îmi vreau asociat numele cu asemenea personaje! Nu sunt un sfânt și nu mă pretind, dar chiar cu pușcăriași nu vreau să am de a face! Vă mulțumesc și sper să ne auzim cu ocazii mai fericite! Aveți oricum tot respectul și aprecierea mea!
E ghinionul vieții mele că Varga a luat casă fix gard în gard cu mine…”
Vedem ce iese de aici… dar am prefera să nici nu revenim pe acest subiect… sincer.
Categorie: Culise
Etichete: bataie, Cosmin Cociuba, plangere penală, PMP, Raul Rareș Duca, USR, vladimirescu
Distribuie:
Articolul anterior
Black Friday – Cele mai așteptate reduceri ale anului vin și la Glasspandoor
Articolul următor
Un utilaj industrial din interiorul unei fabrici de încălțăminte din Sebiș a luat foc din cauza unui scurtcircuit
Bagă un „16”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie