Şobolanizarea Aradului – sau STAREA DE CIUMĂ sărbătorită non-stop

lucian valeriu
Distribuie:

 

Romanul „Ciuma” al lui Albert Camus  începe cu descrierea orașului Oran, în care mii de șobolani, inițial neobservați de populație, încep să moară în stradă. Catastrofa care urmează, deși pornită de la date reale, e o ficțiune existențialistă, autorul exagerând de dragul literaturii și al demonstrării ideii că nu avem niciun control asupra propriilor noastre vieți, că suntem la fel de fragili și de neputincioși în fața loviturilor intenționate, hazardului natural sau pedepselor divine precum un banc de pești nimerit într-o cascadă la capătul căreia se află niște pescari înfometați, care au montat plase cu ochiuri mici de-a latul râului și capcane din care nu poate scăpa nimeni și nimic.

Romanul care se scrie zilnic, sub ochii noștri, avându-ne coautori și conținându-ne ca personaje pe fiecare-n parte, este mult mai pervers, mai cinic și mai realist decât capodopera franco-algerianului.

Nu este ficțiune – e o distopie politică; șobolanul nu este o metaforă – e o metonimie; autorii principali sunt cei care ne conduc; ciuma ne este vizibilă pe toate zidurile; catastrofa pe care o traversăm e banalizată, e percepută de fiecare în mod diferit, inconștient și – oribilă particularitate! – trăită la modul festiv. Murim pe capete și puțin ne pasă de asta. Explicațiile fiecărui caz sunt nuanțat-diferite, dar cauza este aceeași. În jurul nostru totul se degradează, nimic din ceea ce începe nu se termină („Suntem niște constructori de ruine”, îmi zicea un prieten medic, cu puțin înainte de a părăsi această țară), totul ne învrăjbește și nicio cauză pozitivă nu ne adună. Inventăm droguri ucigașe care nu intră sub incidența legilor, am devenit autofagi, hrănindu-ne mentalul cu tragedia aproapelui, iar toată această degenerare în progres e sărbătorită (!) în spațiul public cu o frecvență isterică și cu o frenezie care seamănă cu bucuria ultimă a unui nebun care-și dă foc în piața publică, dedesubtul unui gigantic grătar de mici, pe acorduri de manele cântate în falset.

Dacă ceea ce vedeți întâmplându-se zilnic pe străzile acestui oraș nu e suficient pentru a percepe STAREA DE CIUMĂ prin care trecem

și pentru ca orice acoperire a realității cu metafore și retorică jurnalistică sterilă să fie înlăturată iar metonimia să fie și mai evidentă, să punem lupa pe ȘOBOLAN– un drog care, la Arad, se fabrică în incinta fostei „Case de Cultură” a orașului, printre ruinele unui teatru vechi de 200 de ani care nu interesează pe nimeni, deasupra unei cafenele literare (slab) frecventată de o boemă care, și ea, dispare ca și cum n-ar fi existat vreodată – pentru că, se știe, primii afectați de o maladie socială într-o colectivitate frustrată de lipsa unui antidot sunt poeții… sufletele sensibile. Noi am depășit demult această etapă: liderii de opinie sunt compromiși, întreprinzătorii sunt băgați la pușcărie, spiritele critice sunt ridiculizate, „acoperiții” se retrag la vedere (sic!) iar pragmaticii pleacă.

Am discutat zilele astea cu un om al lui Dumnezeu, în spațiul sacru al unei mănăstiri, despre ce se petrece în acest județ.

Vine din altă lume, a fost însărcinat cu misiunea de a face ordine în treburile complicate ale bisericii și se declara uluit până la exasperare de câte panglici e pus să taie la obiective nefinalizate, de câte binecuvântări e pus să rostească la evenimente fără niciun rost, cu un public parcă plimbat de un „mânuitor invizibil” din paranghelie-n paranghelie și a căror „însemnătate” organizatorii o uită imediat ce s-a terminat. „De ce cheltuim atâția bani pentru sărbători inventate?” – m-a întrebat… iar când i-am spus că numai prin „Centrul Cultural Municipal” se sparg peste 7 milioane de Euro pe an pentru acțiuni fără niciun fel de finalitate și-a făcut o cruce atât de amplă încât a ieșit dincolo de pereții mănăstirii, de s-au oprit zgomotele de fundal care se auzeau de la mai multe chefuri din imediata vecinătate.

De câte CRUCI e nevoie pentru a stopa CIUMA care ne omoară lent, dar eficace?…
De mai multe decât poate suporta orice cimitir.


 

Categorie: Opinii
Etichete: lucian valeriu, pledoarii, sobolanizarea aradului
Distribuie:
Articolul anterior
Zvon TARE: Ovidiu Palcu intră în politică, via ALDE!
Articolul următor
Aventurile unui orășean la Căsoaia

2 comentarii. Leave new

  • avatar of undeebunulsimt?
    undeebunulsimt?
    3 iunie 2018 14:01

    scriu de cel putin 8 ani ca administratia locala in frunte cu… ne invrajbeste si aplica dictonul ” Divide Et Impera”!!! Cate mandate mai trebuie sa „treaca” sa recunoastem ca avem locuitori cu, carente mari la caracter si mentalitate… inapoiati, neumblati, doar carcotasi de apartament… dar au drept de vot… orbiti de facatorul din gura… TRIST!

    Răspunde
  • avatar of siegfried mayer
    Siegfried Mayer
    3 iunie 2018 14:26

    Felicitări Lucian ! O expunere plastică a mediului cotidian …
    O percepem fiecare în felul propriu, eu o consider o radiografie corectă a lipsei meritocrației și a valorilor reale, totodată și a preocupării politice de autoconservare a politrucilor. Nu există niciun semn vizibil al dorinței clasei politice pentru autoreformare, deoarece asta ar însemna ca și cum și-ar tăia o mână sau un picior putred … E al lor și nu vor avea nici tăria și nici determinarea de a scăpa țara de ”șobolanii” proprii !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…