„Stăpâna inelelor rupte”, BAROANA Geanina PISTRU își reface „armata salvării Spitalului Județean Arad” punând o biată „fată de la pagina 5” în funcția de DIRECTOR la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice [GALERIE]

stăpâna inelelor rupte”
Distribuie:

 

Dacă vrei să nu pari fraier într-o conversație despre Spitalul Județean Arad, spune-le comesenilor încă din startul discuției că știi cine conduce și face toate jocurile acolo: ea se numește Geanina Pistru, „în fața ei și Cionca stă drepți”, „Falcă e partea ei metafizică pentru care și-a rupt familia-n două”, „Bâlcea-i… just a dildo!”, iar „Tot ce are legătură cu PNL Arad trece prin ea” – asta ca să recităm doar cele mai cunoscute dintre expresiile folclorice care o definesc pe fosta contesă de Hășmaș… actualmente baroană de Arad (urmașa lui Neuman… pentru că atâta putem). 

Așa începută discuția, ai voie să o continui în cunoștință de cauză și să treci la etajele inferioare: Iustin Marinel, Sergiulică Contra, bietul Bibarț, Corina Crișan, Mirela Bălan, Horia Timiș (și soția), Mircea Onel, Mihai Șeran, Carmen Lucuța… și mai inferior – „(ex)comunicatorul” Andrei Ando, „ve(n)deta” din episodul anterior Gheorghe Stoian („Perversul cu servietă”) și maxim de inferior (dar, totuși, prima treaptă a „piramidei în scară”  care este construcția „pe partea de cadre” a oricărui partid, de altfel, nu doar a P.N.L.): Adi Barbeș, Noghiu Bogdan, Faur-mare și Faur-mic, Bulbuc, Cadar sau Liliana Waas. ordinea enumerării fiind total-aleatorie și depinde de ciclurile hormonale ale Baroanei – iar toți ăștia – și nu am epuizat lista, ea fiind non-stop-deschisă (ca orice speluncă ce fuge după clienți) – sunt „oamenii lui Geani” din marele motiv că GEANI I-A FĂCUT „OAMENI”, „le-a dat o pită” – cum se zicea pe vremea lui Zăvoianu – i-a angajat pe ei, pe copiii, părinții, frații tuturor.

Cum e să te facă om Geani?… Păi e cam ca-n celebrul „Fă-te om!” din B.D. – dar INVERS: nu te vede nimeni, în afară de tovarășul tău, ce și cum faci.
Nu te angajezi nici liftier la Consiliul Județean dacă nu-i place la Geani de tine, nici lipitor de afișe la Compania de Apă, nici vatman la CTP – darămite șef la Spitalul Județean -, așa că să trecem direct și abrupt la subiectul acestui episod din enervanta noastră tetralogie (sau ce naiba o ieși de aici): Liliana Waas pe post de director la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice.

„Cine, bă?!” – vorba unui „trecător pe-acolo”

Noi, cum nu prea frecventăm spelunca respecivă, nu știam despre doamna Liliana Waas mai nimic în afară de faptul că e  fosta (pentru unii „neschimbata”) Lili Slev, actualmente ceva gen președintele celor 100 de amazoane ale Geaninei și că frecventează spelunci încă de tânără… Poza asta din Libertatea, 1998 gen, când „fata de la pagina 5” însemna că altă șansă să te măriți nu ți-a mai rămas (ea având 27 deja, la data respectivă, după cum ne informează colegii „comuniști de rit nou” de la Flacăra Roșie), dar totodată te și putea propulsa în lumea celor care au nevoie de „păpuși pentru adulți” ca să îndeplinească anumite sarcini cu caracter politic (din nou: toate partidele de la noi din țară cel puțin au o secție „păpuși pentru diverse conexiuni și diversiuni”) și ahh… cine știe câți boschetari și câți directori au suspinat pe poza asta în anii `90?!

„Stăpâna inelelor rupte”, BAROANA Geanina PISTRU își reface „armata salvării Spitalului Județean Arad” punând o biată „fată de la pagina 5” în funcția de DIRECTOR la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice [GALERIE]

 

Am întrebat o grămadă de posesori de buletin de Arad și Vârfurile (de unde provine) „ce o recomandă” pe Liliana Waas într-o asemenea funcție, într-un asemenea moment prin care trece „județeanul”  în afară de pasiunea și talentul ei pentru poze cu și pentru ea însăși (căci dacă ai vreme să-i răsfoiești profilul de facebook o să vezi că n-a părăsit-o nici la cei 50 de anișori azi-mâine), am reușit să aflăm că are o firmă de „geodezie… geometrie sau ceva” iar azi, după căutări care au durat câteva secunde, i-am găsit CV-ul pe unul dintre site-urile lor de casă și i l-am publicat în galeria foto atașată acestui articol… dacă tot e la liber și vorbim despre o persoană PUBLICĂ.
Am aflat astfel că este directorul comercial, din 2012, al S.C. ALTATERA – o firmă având codurile CAEN corespunzătoare „Activitatilor de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea” și care merge „pe mult minus” de 8 ani încoace… mai ales de când este doamna Waas „director”. 

„Stăpâna inelelor rupte”, BAROANA Geanina PISTRU își reface „armata salvării Spitalului Județean Arad” punând o biată „fată de la pagina 5” în funcția de DIRECTOR la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice [GALERIE]

 

Nu mai are rost să consultăm alte surse, deci, ca să concluzionăm să doamna șefă la OFL are treabă cu managementul patrimoniului unui spital aflat în incapacitate de plată cam cât are Florin Salam cu muzica sau cu Combinatul Agroindustrial Curtici și despre achizițiile publice știe cam ce știe Geanina Pistru despre post-structuralismul francez

„Șmenul” e demult pus la punct până-n cele mai mici detalii (inclusiv stickul pe care se dau subiectele candidatului, imediat după ce au fost create e pregătit)!

Postul a fost scos la concurs și publicat pe site-ul Spitalului Județean Arad în urmă cu două zile. E un post promis și pregătit pentru Liliana Waas de ani de zile… dar acum s-a putut. Condițiile participării la examen au fost „pliate” pe CV-ul absolventei Universității „Vasile Goldiș” – secția „fotomodele de partid” –  citiți-le aici și veți avea „standardele” Lilianei Waas, care corespunde doar d.p.d.v. fizic și ca vechime pentru acest post: are „6 ani și 6 luni” de când e director peste MINUS CONSTANT peste câteva milioane de lei… ca pentru „fata de la pagina 5” acum 21 de ani: Anunţ concurs posturi vacante – director la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice, şef serviciu la Serviciul Achiziţii Publice, Contractare.

De asemenea, „tempo”-ul e reglat tot după pupăza Geaninei. Pentru cei ce cunosc cum stă treaba, tabelul ăsta înseamnă că până pe data de 25.09, singura care se va prezenta la concurs va fi Lili Vaas:

„Stăpâna inelelor rupte”, BAROANA Geanina PISTRU își reface „armata salvării Spitalului Județean Arad” punând o biată „fată de la pagina 5” în funcția de DIRECTOR la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice [GALERIE]

…iar la Examenul de probă scrisă din Tematica şi bibliografie – i se comunică subiectele, cum ziceam… „pentru că altfel fix-pix! N-ar lua un examen pe bune nici dacă subiectul ar fi Capra cu trei iezi!” – iar cu oralul… trupa asta chiar nu a avut vreodată probleme cu oralul.

Deci ne-am înțeles, nu?! Lili Waas rămâne – restul așteaptă episodul următor.

„Stăpâna inelelor rupte”, BAROANA Geanina PISTRU își reface „armata salvării Spitalului Județean Arad” punând o biată „fată de la pagina 5” în funcția de DIRECTOR la Direcţia Gestionare Patrimoniu şi Achiziţii Publice [GALERIE]

Foto: Geanina Pistru pe facebook („La Țebea cu oameni frumosi!!!❤️💛💙”) – 8 septembrie, 2019. 

https://www.facebook.com/geanina.pistru/posts/2403508059929531

***

Articole asociate:

[NEWS ALERT] Spitalul Județean Arad a ajuns la DATORIA ISTORICĂ de 18 milioane de lei, e pe modul „BEZNĂ” la toate capitolele, iar singura salvare de la FALIMENT a SĂNĂTĂȚII e o descindere DNA

 

 

Totu-i vis și armonie la Spitalul Județean Arad când vine MINISTRUL SĂNĂTĂȚII să dea bani la toată lumea și e plimbată printre flori… [GALERIE FOTO]

Categorie: Investigații
Etichete: Andrei Ando, carmen lucuta, corina crisan, Horia Timiș, mihai seran, Mircea Onel, Noghiu Bogdan, Spitalul Judetean Arad
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
RECONS și PRIMĂRIA Arad merită un mare SCUIPAT de la toată lumea, pentru că aparatele lor scuipă MONEDE iar oamenii lor scuipă AMENZI! Faceți cunoștință cu „Agentul nr. 37/p”, de la… ce vreți voi
Articolul următor
[REACȚII] Fostul director medical al Spitalului Județean Arad are un set de RĂSPUNSURI la întrebarea „CUM s-a ajuns la 3,8 MILIOANE EURO DATORIE?” și, în plus, are și SOLUȚII!

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

2 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă | DOCUMENTE

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

13 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…
taxe info
Articolul următor RETIM anunță demararea măsurilor de SANCȚIONARE A NERESPECTĂRII REGULILOR de colectare a deșeurilor Apasă aici pentru a citi
Secret Link