Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

cel mai harnic sclav al partidului
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Să începem această tristă înșiruire de evidențe prin a clasifica A.N.I.F. așa cum  fac toți cei care au bătut câmpii politicii cu fondul lui funciar cu tot: nicidecum așa cum se autoprezintă, ca o  Agenție Națională de Îmbunătățiri Funciare serioasă și responsabilă cu sănătatea pământului de sub noi – ci așa cum o vedem, bătând-o la pas, ca o imensă prostie legislativă comisă la nivel național pe fondul (sub presiunea sau sub acoperirea) crizei economice din 2011 printr-o Ordonanță de Urgență „marca Guvernul Boc”. VEZI AICI o scurtă prezentare a isteriei sindicale și la nivel național,  ca să înțelegi cum s-a ajuns la căderea în desuetudine și ridicol a ceea ce AR TREBUI să  fie un organism funcțional, cu un personal compus din PROFESIONIȘTI în științele agricole și managementul catastrofelor.
ANIF însăși e CATASTROFA ce i s-a întâmplat deja pământului de sub noi.

Nu știm altele cum stau (sperăm că mai bine), iar perioada de dinainte de 2011 e atât departe de prioritățile de astăzi (de TOATE PRIORITĂȚILE) încât nici de dragul pensionarilor care și-o mai amintesc nu merită un drum documentaristic până acolo, însă știm cum stă Filiala Arad a acestei rușini: stă ca o curvă de DN 7 a politicii locale.
Într-un sediu arătând ca un bordel sub acoperire al familiei Dincă, condus, prin rotație și jocuri de culise pe relația partid-guvern-prefectură, de „directori” care și-au dovedit calitățile de PEȘTI în primul rând la partid și apoi la locurile lor de muncă.
Abilitățile de a lăsa praful să rămână praf până devine propriul său ecosistem, rupt de lume, așa încât nimeni să nu fie nici măcar curios de ce se întâmplă dincolo de gardul reprezentând o insultă la adresa ospitalității și deschiderii unei instituții de stat!
Înțelegi, doar privind-o din mașină trei secunde, că aici nu s-a întâmplat nimic serios și responsabil în ultima jumătate de secol:

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

 

NOUL PEȘTE al acestui bordel aparent sărac este Florin Mariș… aparent sărac!

…fie vorba-ntre noi, „nou” pe dracu`… că de anul trecut știa toată lumea asta… chiar de la fostul director, Mircea Purcaru, care… și el… se încadrează descrierii prototipului de mai sus (scuze… asta-i ca să nu fim susceptibili de „prosocialism” și „antiliberalism” … că de orice-i poți suspecta pe Pele, Purcariu sau Mariș, numai de „vrednici urmași ai lui Brătienilor” nu!)…
Zicem „aparent” sărac dacă ne limităm la declarația de avere (ultima actualizare: 2016!) în care numai că nu se laudă cât e de sărac… ce sărăcie, bă, secretare de partid care ești tu boem și-ți bei toți banii cu partidul… sărăcie-i asta, când stai pe tron în Zadar (Costa Dalmata-Croația) și te joci de-a „stăpânul ordinului cavalerilor galbeni din Micălaca”?!

 

https://www.facebook.com/fmaris2/posts/2589545147773874

(Chiar îți meriți cele 385 de like-uri… știu însă mult mai mulți care ți-ar da 385 de palme pentru aroganța asta… dacă-mi permiți o paranteză subiectivă!)

Probabil cel mai harnic dintre „comandanții de divizie ai postacilor-raportaci pe facebook” –

un adevărat ULTRAS al peneliștilor micălăceni (câți or fi ei… observați din poze – că am umplut GALERIA de FOTOGRAFII PRELUATE DE PE CONTUL DE FACEBOOK PUBLIC AL LUI FLORIN MARIȘ înțelegând că ISTORIA Aradului are nevoie de această colecție, fie și doar de dragul utilității coșului de gunoi).
Până acum 3 luni… cam (aproape fix) deodată cu declararea Stării de urgență cauzate (teoretic) de coronavirus, nu scăpai de comentariile și raportările lui Florin Mariș pe facebook indiferent ce „glumiță” politică sau apolitică prestai la adresa zdrențelor ăstora care conduc Aradul de 16 ani înspre un iminent dezastru. Cu de-alde Talpeș, Barbeș (care și el observăm că tace de ceva vreme – probabil tot în vederea așteptării unui ciolan promis) și-alte rime-mperecheate, Mariș a fost hărțuitorul nepereche al armatei de papițoi care știu să latre în limba română din jurul lui Falcă.
După declararea Stării de urgență, brusc, a tăcut (așa se face, conform „strategiilor impuse de soft”). Exact atunci a venit și informația pe surse că Florin Mariș va fi șef la ANIF. Am pufnit în râs când am auzit-o în premieră și am reacționat că și cum m-ar fi sunat cineva să-mi spună că se bagă „Prietenii mei elefanții” la Dacia: „ăsta-i film în reluare, frate, nu știre!”.
Nu-i nimic serios, în fond, în numirea pe criterii exclusiv politice (dați, vă rog, o verificare a „Facultății de management Brașov”… și ziceți-ne ce căcat de Fake University-i aia?!) a celui mai servil dintre politruci în fruntea unui cimitir de bani gata făcuți praf…
La semi-mișto-neutru  (cum au dat-o câțiva colegi) nu-i stilul nostru.

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

Numit (cât cinism!) tocmai de „Ziua copilului” – Anul Covidului – ca peș… ăăă… director peste ANIF Arad, Florin Mariș are deja și numere de telefon fix și adresă de mail oficială

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

așa că puteți să-l sunați când vă pute Aradul a politică proastă.

„După ce a fost pontat 4 ani la Gospodărirea Comunală Arad fără să fie prezent… a meritat din plin postul ăsta!” – fac un mișto amar„colegii săi” de la G.C.A. (care nu l-au văzut la serviciu, propriu–zis, NICIODATĂ!), bâgându-ne-o pe aia cu „Dragnea face pușcărie pentru mai puțin!”

Bine-acuma… da… Dragnea-i Al Capone pe lângă păcăliciul ăsta… dar fii atent ce interesant s-a mișcat acest „Al Partidului” prin mica sa Micălacă:

Pornit „de jos” (de foarte jos)… în noiembrie, 2011 era aplaudacul cu cravată portocalie de care are nevoie masa ca să nu plângă… mâna moartă la „Popa Prostu` pe pedepse aplicate alegătorului”. Geanina Pistru era pe atunci doar „nevasta lui Eusebiu”, era grasă și nebăgată-n seamă, dar nimeni nu observa că ea-l duce pe Falcă-n spate… ca o Fefeleagă arăta acu-s nouă ani cea care acum concurează la titlul de „Cleopatra deceniului” cu Ela de la egal la egal (chiar așa – n-a făcut nici Ela Falcă pentru Gheorghe Falcă ce-a făcut Geanina Pistru pentru Ghiță!)
Bravo, Fefeleaga… ai făcut dintr-un rahat bici și din săracul Bator, ditamai armăsarul… de i-ai dat să pască toate pășunile și canalele din Arad.
Nu-i puțin și nu poate oricine!

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

Ales în 2016 pe o listă lungă de slugi care seamănă-ntre ele, a părăsit CLM-ul pe ușa din dos care dă într-o trambulină… și spun prostii „foștii săi colegi” când afirmă că „Mariș n-a muncit nicio zi din cele în care a fost pontat, iar indemnizația de la CET e o insultă la adresa banilor publici, întrucât CET – Hidrocabruri este în faliment de ani buni… cum adică să își permită să mai și plătească, pentru nimic, oameni ai partidului?!”

BA DA, Mariș a muncit – și iată cum arată MUNCA SA DE PARTID și de STAT la poze, prezentată de propriile amintiri

Îi iunie, 2016, își făcea „poza de absolvire” a „cursului de spart ușa Primăriei” numai din limbi:

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

În august, împreună cu Barbeș scăpau Aradul de țânțari (după cum toată lumea știe, de la acest episod încoace, nu mai avem țânțari!)

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

 

În septembrie, 2015 era „lăncierul cu teneși asortați” la peisajul politic care trecea prin „moda lascivității”

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

 

 

În decembrie, 2016, îl vedem în postura de cel mai vajnic FLUTURAȘIER din gară?

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

Iată-l aici în postura de șef de piață și „cantor de părădăici” cu Falcă, la „Miorița”:

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

Pentru ca, în 2020, cu prilejul alegerii lui Sergiu Bîlcea „pe șestache” pentru candidatura de „primarul lui Geani de la Arad”, să aibă onoarea de a fi prins chiar de selfie-ul CELEBRULUI „BON”…care sperie copiii tuturor:

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

 

A fost șeful incontestabil al dusului gunoiului la PSD:

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

 

Și ca să nu mai zică nimeni că Mariș n-a muncit la Gospodărirea Comunală (mai cunoscută ca TIBI CIUL S.R.L.)… cum adică?… Dar asta ce-i – nu-i muncă?!

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

Și iată-l în postura care i se potrivește cel mai bine… de paharnicul `ulea, cu ceas: 

Cel mai harnic sclav al partidului, Florin Mariș, este gata să-și primească ministrul pentru a-i prezenta STRĂLUCITOAREA sa CARIERĂ, care are legătură cu A.N.I.F.-ul cam cât are un bordel ilegal al familiei Dincă cu agricultura

 

Azi, vine măria-sa ministrul Oros cu peștele mare de la ANIF București… că cică să vadă Mureșelul!

și am zis că poate e o ocazie oportună de a dezvolta personajul în cadrul unui pamflet mai vast… că v-am zis că pentru noi faptul că Florin Mariș a ajuns șef la ANIF nu e o știre serioasă: e doar un film prost din același ciclu.

„Am stabilit, în urmă cu mai bine de o săptămână când ne-am prezentat proiectele la București,să avem o primă întâlnire cu ministrul agriculturii, Adrian Oros. Avem mai multe subiecte pe care dorim să le discutăm, să îi pregătim întâlniri cu primarii din județ, cu reprezentanții GAL-urilor, dar și cu cei din zona agricolă. Știm că fermierii s-au confruntat în acest an cu probleme mari în ceea ce privește seceta și domnul ministru ne-a asigurat încă de la întâlnirea avută la Guvern că pentru prima oară, după foarte mulți ani Ministerul Agriculturii va ajuta fermierii afectați de secetă.

Dar, principalul obiectiv pe care această întâlnire îl va avea este canalul Mureșel. După cum bine știți de mai bine de 10 ani noi ne luptăm ca să putem amenaja acel obiectiv de investiții. Este o zonă care în acest moment se află într-o situația jalnică, inundă gospodăriile oamenilor și este un loc neamenajat unde sunt deversate tot felul de deșeuri. Ca și partid politic care conduce administrația județeană avem un proiect destul de important de reamenajare și de regenerare a acelei zone, de aceea cred că este important ca alături de ministrul Oros să vină și directorul general ANIF. Canalul nu se află în proprietatea municipiului Arad, lungimea lui fiind mai mare decât cea a municipiului și tocmai de aceea adminsitrația municipiului nu a putut prelua acest Mureșelul. Sperăm ca în urma întâlnirii să putem atrage fondurile necesare amenajării zonei respective”,  îi ridică mingea la fileu deputatul Glad Varga pretorianului său într-un comunicat de presă.

Categorie: Pamflete
Etichete: ANIF, Florin Maris, PNL Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Când ești un viermișor de afaceri de pe „Poetului” și crezi în Covid mai mult decât în Cele Sfinte, ce pățești după ce cumperi DOUĂ HALE de CRUCI?… Rămâi cu ele pe cap!
Articolul următor
Accidentele de circulație ale ultracirculatului domn Toma, „cheful ratat” de pe 12 iunie cu prilejul „depășirii cu succes a stărilor de urgență” și „FREE PUFI!” Trei glume ILEGALE și IMORALE din PROGRAMUL POLIȚIEI LOCALE Arad

3 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Sprijinit de un administrator inteligent, Irlo l-a imortalizat pe arhitectul-emblemă al Aradului modern pe peretele blocului pe care l-a proiectat și în care a locuit

0
Artistul mural pe care-l găsiți pe rețele ca Irlo Doidoi a muncit la porecla IRLO până la renume încât aproape nimeni nu-l mai știe drept Laurenţiu Alexandrescu, bistrițeanul care s-ar fi putut stabili în orice oraș mai cu ștaif de pe acestă planetă, dar a preferat Aradul. Este unul dintre… toți arădenii care l-au cunoscut pe Miloș Cristea și l-au iubit pentru ceea ce le-a transmis – pe Irlo inițiindu-l, în arta și tehnica desenului, fapt care a contribuit din plin la formarea artistului care este astăzi și va fi până la capăt.  Un fericit concurs de împrejurări a făcut…

VIDEO VAT România extinde fabrica din Arad

0
VAT GROUP este o companie globală de top în cele mai exigente accepțiuni ale termenului, iar politica sa implică, pe lângă rigoarea și seriozitatea tipic elvețiene, deschiderea către mass-media interesate să comunice date exacte, despre contracte, producție, cifră de afaceri, număr de angajați, plus posibilitatea de a vizita interiorul fabricii – o transparență rar întâlnită, mai ales când discutăm despre investiții, tehnologie și clienți la cel mai înalt nivel. Luni, 12 octombrie, VAT România a  oferit presei  de specialitate și publicațiilor locale prilejul de a vizita fabrica pentru o întâlnire dedicată următoarei etape de dezvoltare a companiei la nivel local.…

INTERVIU „Dincolo de Baghetă” | Ștefan Șimonca-Oprița – invitație la un concert neobișnuit: Orchestra Filarmonicii Arad va interpreta Simfonia concertantă de Mozart și a 5-a de Beethoven cu leadership muzical din interiorul ansamblului

0
Concertul „Dincolo de Baghetă” din cadrul stagiunii Filarmonicii Arad din 22 octombrie va avea o particularitate mai rar întâlnită într-un concert simfonic: orchestra va interpreta întregul program fără dirijor, cu leadership muzical din interiorul ansamblului. Inițiativa îi aparține concertmaestrului Filarmonicii Arad, Ștefan Șimonca-Oprița, la ora actuală cel mai tânăr concertmaestru din România, iar acest concert-probă se dorește a fi o coparticipare la demersul profesorului său, violonistul și creatorul de școală David Grimal care, cu orchestra sa Dissonance înființată în 2004, a  redeschis o poartă încuiată vreme de secole. În principiu, Ștefan Șimonca-Oprița  în calitate de concertmaestru va coordona repetițiile și…

Actualizare 2 Dosarul în care un om de afaceri din Arad a căzut pe „manevra” unui polițist din Eforie, atât ca învinuit de ultraj cât și ca persoană vătămată de purtarea abuzivă a „omului legii”, a fost CLASAT

4 comentarii
Pe 31 august s-a împlinit un an de când un om de afaceri arădean (A.I.- nu-i vom publica numele integral, din rațiuni ușor de acceptat pentru oricine) a devenit, fără a-și fi dorit vreodată asta, „vedetă de-o zi” pe canalele media ale „Antenelor”, apoi parte vătămată de purtarea abuzivă a unui polițist rutier din Constanța și acuzat de vătămare corporală din culpă iar ulterior parte în două dosare privind aceeași cauză – fapt pentru care s-au și contopit. Cum povestea în sine e deja scrisă în episoadele precedente, vom mai spune doar că am așteptat cu interes decizia finală a …

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”     [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi,…

VIDEO Conferință de presă | Colegii de barou și partid Mihai Pașca și Bogdan Ionescu se luptă cu fantomele trecutului, prezentului și viitorului

6 comentarii
  Conferința de presă susținută de prefectul Aradului, Mihai Pașca, și avocatul Bogdan Ionescu la sediul PNL marți, 8 septembrie, de la ora 13:00, a fost una… subversiv-beligerantă: o luptă cu fatomele trecutului, prezentului și viitorului nostru – mereu schimbător, mereu același. Despre Goga, Nae Ionescu, Falcă, Fifor și Bibarț – nominalizați sau sugerați în discursuri – , despre proiecte-fantomă resuscitate, despre naționalismele trecute, prezente și viitoare care ne bântuie de când ne știm. COMUNICATELE DE PRESĂ trasmise de PNL Arad rezumă discursurile celor doi colegi de barou și partid: PNL a sancționat discursul care incită la ură promovat de…
Articolul următor Tribunalul Arad a donat școlilor din județ câteva zeci de calculatoare recondiționate. Un prim lot de 25 de computere a ajuns deja la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu Apasă aici pentru a citi
Secret Link