„Omagiu eroinei luptătoare!” Spectacol politico-literar-artistic dedicat primei doamne a județului de către supușii ei… și nu numai

geanina pistru
Distribuie:

Ieri a fost 27 septembrie, deci a fost ziua de naștere a Geaninei Pistru, baroneasa împlinind selecta vârstă de 45 de ani  – prilej cu care nimeni de la PNL („și nu numai” – ca să-i cităm pe clasici) n-a făcut altceva decât să-i trimită flori, pupici, bilețele, plicuri, plase, mașini, catamarane, contracte, sclavi proaspeți, iar cei mai săraki – poezii și mesaje: exact cum îi stă bine unei prime doamne a județului… așa județ – așa baroană.
Căci dacă spui că „NU GEANI este BAROANA județului”, înseamnă că n-ai cultură generală, fă-ți un bine și du-te-acasă!


Dacă ai fi stat la pândă în față la PSD cu o cameră înspre Palatul Cenad (dar cine să aibă timp și chef?…), l-ai fi putut filma până și pe Falcă cum țopăie între Primărie și Sediul PNL, îmbrăcat la costum, ca de marile sărbători ale orașului, afișând un mindfulness specific fericiților de ce li se întâmplă, cu vibe de NAȘUL TUTUROR.
Un fel de „nașu mare” e Micul Faraon în acest ospăț la care asistăm non-stop… de la debarcarea politicii în administrația publică încoace, nu doar de 15 ani (să fim cinstiți cu trecutul, la acest „ceas aniversar” – nu-i așa?) în care, iaca, am ajuns ca doamna Geani să fie „mireasa alfa” – oricare ar fi mirele.


S-a iscat, cu acest minumat prilej, o adevărată Olimpiadă literară ad-hoc

– faza interjudețeană cu tema „agățați o baroană pe facebook alcătuind un text de 350 de semne cu prilejul zilei sale de naștere” (probă grea și pentru scriitorii profesioniști) înregistrând niște perle pe care însuși Vadim Tudor ar fi fost invidios.

Dintre cele mai reușite creații literare, am remarcat-o pe asta:

geani


(I-am mâzgălit numele cu galben pentru că, oricum, era gata mânjit, da bă, frate, am zis, după ce-am citit-o, io am debitat multe prostii în cei 50 de ani de când învăț să scriu… am scris la comandă sub acoperirea anonimatului pentru toți stăpânii cu care am fost contemporan, poezii pentru toate toantele, mediocrele și fetele deștepte pe care nu le cunoșteam… sute de chei de agățat am inventat și oferit pe gratis… da` așa ceva, să-mi bag picioarele dacă mi-s în stare să scriu!)

Bravo, compozitoru` – consideră-te PR-ul partidului de pe-acum… te ia baronesa guvernant(ă), dacă n-ai job. Dacă mai ești și rudă (sau devii… că mare lucru nu-i), în doi ani ești director la muzeu, iar în 5 – ministrul culturii.
Și-ți dai seama ce-o fi fost pe privat! 🙂


În „undergoundul pe față” de pe facebook (care ne intersează pe noi) s-au făcut sute de glume pe seama acestei aniversări și, am remarcat, TOATE DE BUN GUST… cel puțin din câte am citit (vreo 200 cel puțin). Cea a „colegului de ultimă bancă”, Silviu Dascăl, „Dacă Geanina Pistru era primarul Aradului, azi era ziua ei și îi uram La Multi Ani doamna Primar…” mi s-a părut cea mai reușită.


Acuma, ca să fim exigenți ca profii de română cu carte de muncă: marea sărbătoare publică prilejuită de ziua de naștere a baroanei  – „27 septembrie-le lui 2019, la Arad” deci – în ce privește valoarea sa strict cultural-artistică (nicidecum pe alte planuri ale creației culturale despre care nu poate fi vorba – precum muzica, pictura, arhitectura) nu s-a ridicat la nivelul celor din perioada de dinainte de 1990. Creațiile poeților denotă un nivel de cultură generală provenită din lecturi mediocre și experiențe așișderea. De asemenea, bagajul de cuvinte al creatorilor este limitat la un număr mic de cuvinte – comportament specific celor care-și dezvoltă intelectul într-un mediu închis.
E departe, de exemplu, de acest nivel:

…dar ideea e aceeași: „E dintre noi și e asemeni nouă (…)” / „Omagiu eroinei luptătoare (…)” „Purtând pe brațe uriașă floare” – numai că Geani nu are cor cu tenor… adică are, dar nu cântă: conduce județul.


Apropo: LA MULȚI ANI și din partea noastră… rămâi pe-aci, baroano: ar fi plictisitor fără tine!


ACTUALIZARE: 28 septembrie, 2023:

geani


 

Categorie: Pamflete
Etichete: alături de Geanina Pistru, elena ceausescu, Geanina Pistru, omagiu eroinei luptatoare, pamflete, Sergiu Bilcea
Distribuie:
Articolul anterior
Aflată pe patul de spital, infirmiera care a făcut ATAC CEREBRAL este HĂRȚUITĂ de asistenta-șef care a chemat-o la serviciu în CONCEDIU MEDICAL. „Cu voie de la partid”, Dana Dolga vrea să își interneze subalterna la PSIHIATRIE!
Articolul următor
FCC Baschet Arad a încheiat jocurile de pregătire cu un succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie