sâmbătă, mai 28, 2022

[ROMAN FOILETON] Metamorfoza (9)

 

9.

La puţine săptămâni de la acel drum de Budapesta, cu acea haltă neprevăzută la spitalul din Szeged, m-am înfiinţat la biroul Monikăi. Nu mai rezistasem. O visam mereu noaptea, iar o femeie care îţi populează sistematic somnul este, mai mult ca sigur, chiar femeia pe care ţi-o doreşti. (În plus, afară se instalase o primăvară autentică. Pomii înfloreau, femeile se despuiau, iar bietul meu sufleţel şi trupul meu, pe care mi-l simţeam din nou scandalos de tânăr, îşi cerea tot mai mult drepturile. Primăvara mă stârnea, odată în plus.)

-Monica o cheamă, m-a întrebat Andrada?

-De unde şti?

-Ai tot repetat numele ei, pe urmă ai tot vrut să mă iei în braţe.

-Da, Monika. Cu „kapa”.

-Şi, ce-ai de gând să faci?

-Nimic. Probabil nimic.

-Nu-ţi merge, nu?

-Păi…nu ştiu, n-am făcut nici un pas…(Mai mult decât prin cuvinte, îi spusesem totul Andradei, printr-un inconştient oftat.)

-Nu vreau să ai impresia că mă vei putea păstra în rezerva ta de cadre. Ca înlocuitor. Pentru zilele negre.

-N-aş putea să spun că urmăresc asta. Nu, măcar asta n-o fac, e sigur.

-De data asta, chiar că o rupem. (Da, cu acea ocazie ne-am şi despărţit. Mă decisesem şi eu, în sfârşit, să renunţ definitiv la veninul Andradei, ceea ce mai rămăsese din dragostea Andradei, de fapt. Să aleg mierea dulce-amară, iubirea pentru Monika. Să-i spun fixaţie, totuşi? Cei foarte tineri o numesc disperare, într-un sens peiorativ. Astăzi e-aproape o rușine, să iubești pe cineva. Nu, mai bine alegeam iubirea neîmpărtăşită pentru Monika.)

Probabil că şi eu am vina mea. Lipsurile mele…Nu corespund, din probabil şti doar tu câte puncte de vedere… Tu vrei o femeie perfectă, cap-coadă.

-Nu te contrazic. Dar ce-ar putea fi rău, în asta?

-N-o vei găsi. Vei rămâne foarte singur!

-Am mai trecut prin asta. Viaţa mea este construită pe un fundament fragil şi policrom de iubiri frenetice, dar şi de izolări sedimentate. Cred că sunt prea implicat în viaţă, pentru a avea şi o privire lucidă asupra ei. Poate că nu știu să trăiesc decât prost, la urma urmei. Cred că nu ştiu să-mi trăiesc viaţa decât într-un fel prost. Admit.

-Oricum, sunt irevocabil hotărâtă să ne despărţim. Decât alături de tine, m-aş simţi mult mai bine să am în pat un frigider! (Mi-a rămas definitiv în memorie mişcarea nervoasă a fermoarului, ce închidea definitiv o valiză.)

Rămăsesem din nou singur. M-am prezentat într-o dimineaţă la biroul Monikăi, încă de la prima oră, mai perpelit ca oricând. O femeie trebuie stârnită. (Nici că se putea, un ceas mai potrivit într-ale discuţiilor despre iubire, ca opt şi jumătate dimineaţa!) Fata îşi făcea unghiile. Andrada mă părăsise, fără să verse o lacrimă, ceea ce era absolut OK. În acest caz, autoculpabilizarea mea cobora deja către cota zero. Dar eu rămăsesem descoperit, pentru că nu apucasem să mă repliez în braţele Monikăi. Monika nu mă vrea.

-Poate o să te surprindă, am spus, dar vreau să stau de vorbă cu cineva. Să stau de vorbă cu tine.

-Acum ştiu, îmi amintesc: te-am mai văzut, la „Meridian TV”.

-Monika, ai o memorie bună.

-Ia loc, mi-a spus, dar mult mai oficial și mai neutru decât m-aş fi aşteptat. Decât mi-ar fi convenit. Doar eram deja un VIP, ce naiba?

-Eşti ocupată, bănuiesc. (Păi nu era, din moment ce-şi făcea unghiile. Comisesem deja prima greşeală.) Sau vei fi, m-am corectat. Nu vreau să te reţin prea mult…

Nu ai timp, probabil, să ieşim undeva, să bem o fiertură. O otravă.

-Nu pot să părăsesc biroul. Dacă vrei, îţi fac o cafea. Asta numeşti tu „fiertură”, „otravă”, nu? (Doar dacă voiam, deci o amabilitate reţinută, controlată.)

-Da, bine, cu o singură linguriţă de zahăr. Şi cu lapte.

Dacă deranjul nu e foarte mare. (Deja simţisem totul. Din privire, din ton. Şi eram suficient de experimentat, ca să-mi dau seama ce mă așteaptă. Chiar şi atunci când par voalate, bine ascunse, cuvintele şi gesturile femeilor spun limpede ceva, de la începutul-începuturilor, dacă şti să le citeşti.)

Într-o extremitate laterală a biroului, Monika a deschis o uşă, ce părea a unui dulăpior. Acolo era, de fapt, o adevărată bucătărioară. Farfurioare, tacâmuri, ceşti şi pahare, un pachet cu cafeaua prăjită (ce miros!), scrumiere, obiecte specifice pe care le manevra cu dexteritate şi dezinvoltură. Cu experienţă. Se auzea cum erau manevrate sticlăriile şi porţelanurile. Linguriţele. (ce sunete!) Am putut să-i studiez profilul, ce mi se părea perfect. Mi-a sărit în ochi fusta neagră, poate prea strâmtă. Da, primăvara îşi făcea de cap! Eram, în mod vădit, pus în dificultate, pentru că Monika, sprijinită nu doar de argumente estetice, ci și de natură cosmică, tocmai dădea o probă de maximă provocare. Monika beneficia de complicitatea naturii. Ochiul meu se înfrupta din fructul oprit, până dincolo de cotor. M-am simţit mult mai viu decât mi-aş fi dorit. Dar şi netrebnic, în acelaşi timp.

-Ei bine, a spus, punându-mi în faţă cafeaua aburindă, probabil ghicindu-mi impasul.

-Ei bine, nimic, am răspuns. (Ce tâmpit! Mă blocasem.)

Cred că nu sunt un teribil partener de conversaţie. Astăzi, cel puţin. Mă simt în dificultate…

(Gura mi-era uscată, eram în pană de idei. Nu-mi găseam cuvintele. Emoţia dezorganizează. Nici măcar în neştiutoarea adolescenţă, nu mi se întâmplase aşa ceva. Eram inhibat, mă temeam să nu spun lucruri banale sau ridicole. Asta înseamnă să iubeşti o femeie? Paralizia asta? Slăbiciunea asta? Da, probabil asta însemna să iubeşti o femeie. Probabil doar pasiunea este dezinvoltă. Ofensivă şi agresivă. Nu ştiu, nu ştiu. De obicei gândesc prost. Tot ce pot să fac este să simt poetic, nu să gândesc matematic.)

-Adam, ce se întâmplă, totuşi?

-Nu se întîmplă nimic. Aş fi vrut să-ţi spun că am abandonat proiectul traducerii cărţii…

-Bine, poţi să-mi spui, atunci!, m-a ironizat.

-Nu am renunţat cu totul, de fapt, e vorba doar despre o simplă amânare. O mică modificare a listei de priorităţi.

-Doar pentru atâta lucru, te-ai obosit să vii pân-aici?!

Puteai să dai un simplu telefon..(Am trecut cu destulă uşurinţă, totuşi, peste faptul că prezenţa mea o agasa, peste cuvintele ei, deja impertinente.)

-Puteam să dau un simplu telefon, am îngânat. (În faţa provocatoarei ei prezențe, mă simţeam total expus. Gata să uit cuvintele ce tocmai mă ciuruiau. Ştiam, trebuia să mă manifest altfel. Un bărbat cuceritor trebuie să fie în control, să fie un teribil flux de energii, bine strunite, orientate exclusiv spre cucerirea femeii. Un tăvălug, căruia să nu-i stea nimic în drum. O devastatoare şi necruţătoare stare de spirit, care rade totul în cale, nelăsându-i femeii timp de respiro. Timp de gândire. Doar un bărbat care se mişcă repede, poate surprinde o femeie cu garda jos. Vigilenţa feminină nu este pregătită să facă faţă în orice moment, în orice situaţie, asalturilor unui bărbat. Un bărbat cuceritor este o chestiune de atitudine, ceea ce eu nu eram. Mai mult, cred că aveam un facies aparte, ca muncit de o depresie. A afişa o mină tristă era ultimul lucru pe care mi l-aş fi propus. Dar totul se întâmpla parcă în afara mea, în afara voinţei mele. Eram cu totul şi cu totul depăşit de situaţie. Eram fără cuvinte. Monika, într-o banală zi de lucru, într-o extraordinară zi de primăvară, se afişa în toată splendoarea ei fizică. O minune. Operă de artă.) Ar mai fi ceva, totuşi, Monika, am spus: (Sigur că urma să emit cea mai mare enormitate posibilă. Ultimul lucru pe care ar fi trebuit să-l spun. Nici nu se putea altfel. Cine a afirmat că aş fi cel mai indicat autor, autobiograf, chiar, al tratatului despre gafe?)

-M-ar interesa să ştiu dacă ai pe cineva. Ce s-o mai lungesc?…(Cum putusem să fiu atât de ridicol?! Din înalta calitate de îndrăgostit, mă autoretrogradasem, dând impresia că nu sunt nimic mai mult decât un penibil proprietar egoist. Poate asta și eram. Și asta.)

-Adam, te porţi ca un copil! (Sigur că nu era în cea mai proastă zi a ei, din moment ce nu mă dăduse imediat pe uşă afară.)

Nu înţeleg de ce nu m-ai întrebat direct? Era atât de simplu.

( A râs. Lăsând totul, tipic femeii care se joacă, tipic femeii care se ştie dorită, care e sigură de poziţia ei, în coadă de peşte. Eu a trebuit, în continuare, să-mi bat capul: dacă există un mascul în viaţa ei, dacă mă duc mai departe, dacă, dacă, dacă…)

-Monika, am întrebat într-un târziu, la modul cel mai prostesc posibil, vreau să-mi spui, unde mă situez? Ce şanse am? De regulă, poate e şi cazul meu, ajungi prea târziu în viaţa unei femei. Locul e deja ocupat. Aproape mereu ocupat. Încât ai de luptat…

( Monika, tipical, a zâmbit, fără a scoate un cuvânt.) Vreau să şti, o femeie este kilometrul 0, în viaţa unui bărbat. De aici pleacă totul. Nu vreau să fiu singur. Vreau să fiu cu tine. În „Legile”, dacă nu mă-nşel, Platon arată că în Grecia vremurilor sale, celibatul era pedepsit cu amendă. (Ce-o mai interesa pe Monika de Platon, ce să spun!) Ce spui?…

-Trebuie să spun neapărat ceva?

(După care a izbucnit într-un râs ironic. Se juca. Mă juca. Pentru femeia asta urma să stau o noapte întreagă în ploaie, pe o bancă în parc?! Era clar, suferinţa pe care o pricinuisem Andradei se întorcea împotriva mea. Totul se plăteşte. Şi se răsplăteşte. În bine şi în rău. Orice acţiune îşi are şi re-acţiunea. Lumea asta are o noimă, un echilibru.)

-Aş vrea să te duc, într-o bună zi, aproape de gară, m-am trezit vorbind, să vezi un tren personal foarte vechi, ca un şarpe roşu, decojit de vreme. Tras pe linie moartă. Cred că nimeni nu ţi-a arătat, vreodată, aşa ceva. O piesă de muzeu. Ceva splendid. Aș vrea ca, împreună, să-l înțelegem pe Heiddegger. El a mers cel mai departe, cu înțelegerea adevărului pământesc, în viața de pe orizontală. (Ar fi trebuit să schimb discursul. Pe femei nu le cucereşti, aproape niciodată, cu chestii savante. Reformulez: pe foarte puţine femei le dai gata, cu înaltele realizări ale intelectului. Sau spiritului. Nu toate femeile sunt Hannah Arendt. Prea puține femei sunt Hannah Arendt. Aproape nimeni nu este Hannah Arendt.)

-Adam, tu îţi baţi joc de mine?!

-Sigur că n-aş îndrăzni. Vorbesc cât se poate de serios.

Un tren foarte vechi. Nu găseşti că e fermecător? Imaginează-ţi-l, atât în exterior, cât şi în interior. Muncitori navetişti, jucând în compartiment, şaizecişişase. Sau cruce. Trântind cartea, apoi trăgând o dușcă de bere. Ce nostalgic!

-Nu, nu cred! Aş spune mai degrabă că un asemenea tren ar fi bun la fier vechi. Ai face un ban, măcar…

-Da, bani, bani bani! Asta auzi, în orice parte îți îndrepți urechea. Planeta asta e grav bolnavă, din cauza banilor. Dacă te gândeşti cumva la bani, vreau să te previn, vreau să fiu iubit doar pentru mine însumi! Într-un mod noncapitalist. Fără nici un accesoriu de seducţie. (Da, puteam, liniștit, să-mi încep tratatul despre gafă. Cu multe exemplificări autobiografice.) Devenisem anacronic, probabil. Mai are cineva timp şi chef, în ziua de astăzi, de nostalgii? Monika ar fi fost mai impresionată, desigur, mult mai impresionată, chiar, dacă i-aş fi propus să-şi urce fundul într-un Q7. S-o duc într-un club, la 600 de kilometri distanță, sau la mare. Toată lumea visează plecări, vacanţe, munte, mare. Cei care nu s-au născut cu marea în fundul grădinii, sunt ahtiaţi după mare. Cei din vârful muntelui, visează să plonjeze în mare. Mereu ne dorim altceva. Și în altă parte.)

-Adam, cred că vizita ta s-a încheiat! (Phuahhh, mă dădea deja afară! Păi da, fără să vreau, o tratasem ca pe o femeie uşoară.)

Cred că ai întrecut măsura!…Nu am nevoie de banii tăi, OK?!

-Monika, dacă nu mă vrei, mă duc în mâini, până la Budapesta!, am plusat, în cel mai nepotrivit moment, cu cea mai ridicolă replică dintre replicile posibile. Dar am și zâmbit, autoironic, conștient cât eram de ridicol.

-Poţi să te duci, şi până în Venezuela!

(Am plecat, purtând în suflet o înfrângere amară. Nu-i nimic, chiar dacă Monika va ajunge să mă urască –poate deja o face-, într-o zi mă va iubi. Cu toată fiinţa ei. Cea mai puternică iubire se naşte din cea mai mare ură, scrie Spinoza, parcă, în „Etica” sa, parcă. Era speranţa cu care încercam să-mi anulez, să atenuez o înfrângere severă. Nu-i nimic, Adame. Doar n-ai fi vrut să urci, dintr-o dată, de la parter, direct la etajul X! Poate că sentimentele Monikăi se nasc mai greu, au nevoie de cezariană!)

 

AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL  1. 
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL  2.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 3.
 
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 4.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 5.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 6.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 7.
AICI (RE)CITEȘTI CAPITOLUL 8. 

Ultimele Știri

Related news