SECHESTRAT PRINTRE MORȚII VII – „JURNALUL de A.T.I.” al unui internat cu COVID la cea mai criminală secție a Spitalului Județean Arad

ati gradiste
Distribuie:
[Nota editorului]

Îl cunosc pe Marian de vreo 15 ani și suntem amici buni încă din primele 15 secunde de când ne-a făcut cunoștință Răzvan CREȚU (prieten comun multora dintre noi, care, din nefericire și el, trece printr-o luptă foarte grea cu o boală perversă): un munte de om bun… o combinație aproape inginerească de intelectual cu informațiile aduse la zi aglutinat într-un țăran ardelean hâtru,  cu un umor pe cât de brutal pe atât de fin, cu care n-ai cum să te plictisești decât dacă ești și prost, și abstinent.

Se pricepe inclusiv la scris și este, după cum probabil ați observat, colaborator la acest ziar de la apariție. Ne urmărim pe facebook cam toate postările, dar chiar în aceste condiții habar n-am avut că e în spital, cu COVID, la ATI-ul din Grădiște, TRATAT ÎN CONDIȚII INUMANE, ca un deținut politico-medical din perioada cea mai crâncenă a gulagurilor staliniste. Și nu o zi… două: 28! Un mandat de arestare pus în aplicare de autoritățile statului asupra unui om care, în afară de faptul că s-a infectat cu noul coronavirus după care a respectat legea în litera și spiritul ei, n-a păcătuit cu nimic! O distopie kafkiană care, și dacă ar fi ficțiune, tot ar înfiora – ea nefiind, din păcate, altceva decât o (de)scriere REALIST-CRUNTĂ A REALITĂȚII.

Ceea ce urmează se întâmpla concomitent cu perioada în care noi nu ne opream din descris ororile la care sunt supuși pacienții internați pe secțiile Spitalului Județean Arad… iar conducerea „lagărului medical” din publicat autopublicitate pe site-urile controlate, financiar și redacțional, de putere.
În seara zilei de 25 ianuarie, după ce a citit articolul „Moartea doamnei Ileana Sîrbu” – un CAZ de INCONȘTIENȚĂ CRIMINALĂ! Mai multe cadre medicale de la Spitalul Județean Arad sunt acuzate de OMOR DIN CULPĂ, DELAPIDARE și NEGLIJENȚE GRAVE , (la decizia instanței – acum inactiv!)Marian mi-a scris pe privat… după mai bine de o lună de stat pe un „mod silențios” pe care l-am confundat cu un gest voluntar oarecare.
„Frate, mie mi-au murit 2 în brațe pe secție în 7 zile și mulți alții la ATI. Am vrut să scriu, dar pentru mine au intervenit doi politicieni… Altfel eram mort!”

Păi intervin… f.m.m.l. că de tine le era frică că vorbești – explodez în secunda doi… bucurându-mă că-i viu și poate tasta.

Ar trebui să descrii, măcar undercover, zilele alea… îl provoc inutil – pentru că exact asta avea de gând. Asta voiam să te întreb: dacă vrei să publicăm… că io scriu!” Cum să nu, bro?! Dă-i drumul, că ajută pe toată lumea o asemenea confesiune! – îi garantez „spatele”. „Și cel mai grav e  CUM MOR OAMENII ACOLO! Am ieșit cu ideea să scriu „Sechestrat printre morții vii – jurnal de ATI”.

Îl sun și vorbim. Îi ascult, stupefiat, povestea. Rezum jumătatea aia de oră: scrie, frate, că o să îți facă bine – ai să vezi! Dă-ți drumul la indignare și fii cât poți de dur cu ei – că nici ei nu te-au menajat… Autopsihanaliza te scoate din depresiile post-mortem – nu fentanylul, nici haloperidolu` lor. Bag-o de Dostoievski… scrie cu toporul și dă-l în plm de stil. Comportă-te ca un soldat demn care a scăpat viu din lagăr și e obligat să-și povestească experiența întru memoria camarazilor săi morți!
Pe 15 februarie, la 08:52, festival de umor ardelenesc care începe cu `neatza, bro! Cum ești?… și se încheie brusc: „Binișor. Nu-mi simt o mână și degetele de la picioare. În rest e ok.”
Ieri mi-a trimis textul.
„Poți să o pui sub numele meu. Îmi asum tot ce am scris acolo pe scurt. Dacă vrei să detaliez anumite episoade, se poate.”
N-am avut de corectat nicio virgulă.


Dacă vi se pare oribil-grețos-înspăimântător-indecent colajul-copertă al acestui „reportaj de celulă”,  aflați că este tot ce a mai rămas după ultima serie de selfie-uri făcute de un om căruia, imediat după ce a ajuns la A.T.I.-ul din „Grădiște”, i s-au confiscat telefonul, ochelarii și i s-a tăiat orice formă de comunicare cu lumea exterioară. După ce veți citi mărturisirile care urmează, colajul o să vi se pară prea soft…
(L.V.)


Sechestrat printre morții vii – jurnal de ATI

M-a mâncat în fund ca pe maimuțe să îmi schimb locul de muncă în plină pandemie, așa că a trebuit să predau mașină, laptop, telefon și am rămas ca un aurolac în fața firmei așteptând un taxi. Normal că taxi a venit după 30 de minute și m-a luat frigul până la oase. Seara m-a luat cu temperatură, frisoane și frig sub două plapume deși în casă erau 28 de grade. Spre dimineață totul era ok, dar din simțul (idiot) civic, am anunțat medicul de familie că am făcut febră și omul e obligat să anunțe DSP-ul.

După un timp vine SMURD-ul și îmi ia din gât / nas probe și după o zi devine oficial faptul că am COVID

A doua zi, medicul de familie îmi recomandă să mă duc să mă ia în evidență, deși nu mai aveam nici un simptom de gripă, primesc o plimbare pe gratis cu salvarea și a doua zi dimineața mă urc în salvarea (moca) și mă plimb prin oraș cu sirenele date la maxim deși nu ne grăbeam niciunde. Pe stație centrala le spune că în drum spre Expo să mai luăm pe cineva din Vlaicu, care se dovedește a fi imobilizat la pat și cei de la Smurd îmi cer să stau în mașină singur până urcă la etajul 4 pe scări după celălalt pacient. Mi se pare haios și glumind le cer cheile să dau o tură cu girofar până coboară ei – glumă care îi face să anunțe centrala că mă duc în Grădiște care e în drum, deși noi trecusem de UTA, prin toate intersecțiile cu girofarele pornite. Până atunci am crezut că „salvările” chiar au pacienți cu probleme, dar șoferul mi-a zis că nu are chef să stea la semafor… aiurea.

La Grădiște mă bagă într-un container

și după vreo oră vine o asistentă să îmi ia tensiunea, oxigenul din sânge și apoi glicemia din deget. După vreo două ore mai apare o asistentă și îmi face o radiografie la plămâni și iar pauză. Cam după șapte ore, o asistentă mă întreabă dacă vreau ceva și cer apă și de milă îmi mai dă și un pachet de biscuiți din mâncarea ei. După vreo 8 ore, o doctoriță îmi face o consultație prin telefon și îmi zice că sunt fericitul câștigător al unui pat din spitalul Covid Grădiște din Arad. Încerc să îi explic că nu am nici un simptom și că mai bine mă tratez acasă, dar femeia parșivă (o doamnă doctor) îmi zice că nu poate să îmi dea drumul decât după 48 de ore.

Efectiv m-am simțit sechestrat împotriva voinței mele în aripa B, exact ca la pușcărie în „celula 2”

Mă împrietenesc rapid cu un coleg de celulă care îmi explică toate șmecheriile. Nu sunt singurul sechestrat, deși majoritatea au dat bani grei (unii peste 500€) să ajungă aici, pentru că la Municipal e mai rău. Nu am fost niciodată internat, așa că nu îmi puteam închipui cum e mai rău.
Încă.

Am început să sun peste tot să mă elibereze, dar se pare ca nu te joci cu Covid-ul și, mai ales, cu implicațiile lui. Spre prostia mea, în prima zi am refuzat tratamentul cu insulină, le-am explicat că nu am diabet. Totuși analizele din deget arătau o glicemie crescută așa că musai insulină – de început 12 nu știu ce și după tot am crescut. Pe lângă insulină mai erau și vreo 12 medicamente dimineața și încă 10 seara, plus clexan – un anticoagulant injectabil – și antibiotic în venă.

Aparent nu era foarte greu. Veneau medicii cu asistentele îmbrăcați în pinguini dimineața și mai veneau seara, câteodată – în rest, pauză. Începusem să cred că sunt la pensiune și îmi iau concediu medical pentru prima dată în viață, așa că trebuie să mă bucur de zilele libere… asta până ce un coleg de celulă mi-a cerut să îi dau un pahar cu apă – era un profesor universitar cunoscut în Arad, așa că nu am comentat și l-am ajutat să bea apă. După câteva ore profesorul s-a ridicat în fund și m-a rugat să îl ajut. M-am trezit cu el în brațe și a murit.

Am sunat la numărul afișat – pentru că nu aveam buton de panică, trebuia să sunăm la un număr pentru asistente și la alt număr pentru doctori. Nu a răspuns nimeni vreme de câteva minute, apoi o asistentă a răspuns și mi-a zis că „e la neutralizare și că nu poate să vină”, dar „pentru că sunt eu disperat o să trimită o infirmieră”. Nu a venit nimeni timp de 2 ore sau mai mult, iar când a venit tura următoare au constat că Dom` Profesor e vânăt și țeapăn – au zis că a făcut infarct și de ce nu am anunțat? Când le-am arătat telefonul și că am martori că am sunat de peste 3 ore să vină cineva, l-au împachetat rapid pe Dom` Profesor în doi saci negri pe care au scris Covid, deși omul era albastru-moale și murise clar de infarct.

Schema era următoarea:

… doctorii (mai rar) și asistentele veneau la intrare în serviciu și dădeau o tură de maxim o oră și apoi stăteau minim trei ore la neutralizare la UV. Deci trei ore puteai muri fără probleme – cică e lipsă de personal.

Când am văzut că îmi moare al doilea coleg de celulă am știut că nu o să vină asistentele dacă sun, așa că am ieșit pe hol și am început să strig. Era pe la 3 noaptea și, din păcate, nu a venit nimeni. Am deschis ușa și geamul să fac rece să își revină omul, l-am luat în brațe, am fugit desculț pe hol să trezesc asistentele – nimic! Până la urmă omul a murit în brațele mele și m-am simțit neputincios ca un rahat în toaletă când tragi apa. Simțeam că nu mai am forță în brațe, simțeam cum mă duc, nu mai puteam face nimic. Încă plâng când îmi aduc aminte.
Apoi a început dezastrul.
Dimineață a venit tura nouă și l-a împachetat și pe Colegu’ (al doilea pentru mine) în sac negru cu covid și eu aveam 38,5 grade și tremuram tot, dar mi-am luat medicamentele cuminte după care mi s-a tăiat filmul. M-am trezit în locul colegului mort, legat la mâini și la picioare. Un alt coleg mi-a zis că am făcut urât și m-au legat, atunci aveam 39,5 de grade dar am reușit să vorbesc cu ai mei să le zic că sunt bine, deși nu puteam ține telefonul în mână, era prea greu pentru mine, apoi s-a stins lumina – am murit un pic.

M-am trezit aruncat într-un fel de lighean, înfășurat în cearceafuri ude

Nu înțelegeam unde sunt și ce se întâmplă și, când am început să întreb unde sunt, am simțit o moleșeală în vene și am adormit. M-am trezit mort de frig, cu picioarele și mâinile amorțite, legat de pat. Nu era nimeni lângă mine și mă simțeam căcat pe mine. Țeava pe care curgea urina mă trăgea în jos de penis. Îmi venea să dau de băut că sunt în viață, dar mi-am dat seama că picasem în altă capcană când a venit Doamna Doctor I.M.

„Cei din prima linie” mă și priveau demult ca pe un mort de Covid. Am ajuns din greșeală la ATI, iar când am încercat să-mi salvez colegii de cameră m-am împrietenit cu un infirmier care făcea tot ce putea, unul Daniel, care își făcea meseria din pasiune, nu era din cei care venea la serviciu pentru bani – era voluntar din Moldova de peste Prut și nu a vrut să mor, așa că m-a învelit în cearceafuri ude și când a văzut că nu au efect a fugit cu mine prin curte la minus un grad  să mă ducă la ATI – culmea plimbarea prin curte mi-a redus temperatura și m-a salvat. Sunt în viață doar din greșeala asta, cred acum…

La ATI au început să mă salveze conform cu procedurile în vigoare „băgați în el tot ce aveți pe listă!”

La ATI a început cu adevărat coșmarul morților vii. La câteva ore schimbau persoana din fața mea cu una nouă. Pe pacientul vechi îl duceau pe hol și îl băgau în sacii negri. Eram trei în salonul 2 de la ATI, mie îmi ziceau „2 cu 2” ca stăteam în patul 2 din salonul 2 – ca la pușcărie… Auzeam doar „2/2 puneți masca” – deși eu nu aveam nevoie – fără mască aveam oxigenul 97 și cu mască 95 pentru că nu venea oxigen suficient. I-am arătat doctoriței că nu am oxigen pe țeavă și ca respir mai bine fără, dar era să iau bătaie de la o infirmieră care zicea că respir pe ea și îi dau Covid… așa că trebuia să stau cu mască aiurea.

La început mi-a fost greu să înțeleg că ațipesc un pic și cel din fața mea era împachetat în saci negri, dar după câteva zile m-am învățat și mi se părea normal. Lângă mine mai era unul cu AVC, mai grav, pe care îl pupau în fund anumite doctorițe – presupun că cele care au luat șpagă, pentru că, miraculos, era în viață! Nu zicea nimic – doar urla noaptea și încercam să îl liniștesc pentru că oricum nu venea nimeni. Când a venit tura bună – pentru că, la cam două zile, nimereai o tură bună care spăla, la propriu, tot căcatul lăsat de ceilalți – fratele meu de suferință era tot roșu pe spate pentru că ajunsese rahatul din pampers până sus, dar a fost groaznic când i-au luat masca de oxigen de pe față cu nas cu tot și cu o parte din bărbie.
Încă aud bolborosirea aia de durere fără putere.

Și uite-așa, mureau între 4 și 6 persoane pe noapte la ATI…

După două săptămâni eram antrenat în ATI și le dădeam sfaturi – nu îi pune mască din aia sau nu are probleme cu respirația, verifică tensiunea. Sunt convins că doctorițele mă urau. Mai aveam un pic și îi salvam pe toți, pentru că nu dormeam și strigam ca disperatul când era oxigenul mic la câte unul sau tensiunea aiurea. Nu mai puteam să las să moară „pe tura mea”. Dincolo de pereți se auzeau sunete de discotecă, dinspre asistente glume, râsete, iar dincoace,  în fața mea, oamenii rămâneau fără oxigen, piuiau aparatele și, după ce urlam ca lupul pe hol, venea câte un pinguin-femelă, stresat că de ce urlu, îi arătam aparatele că moare în fața mea, iar pinguinul-femelă zicea că e „zgomotul prea mare ca să audă toate aparatele … ce să facă?” .



[Inserția redacției] Această fotografie, apărută și comentată în articolul asociat, este un selfie de grup făcut în camera de gardă, „Dincolo de pereți”, cu prilejul revelionului 2020/2021:

spital covid gradiste 1 1



Și uite-așa, mureau între 4 și 6 persoane pe noapte la ATI.
Dimineața mă trezeam în coșmarul devenit ritualic: sacii negri trecând pe hol.

Încă nu îmi vine să cred că am scăpat din văgăuna aia a morții

Sunt convins că oamenii ăia care lucrau în spital erau imunizați la moarte în general, pentru că, de multe ori, nici nu erau acolo, dar pentru mine, să aud cum scade pulsul și moare câte un om, era ceva ce mă depășea; încă nu îmi vine să cred că am scăpat din văgăuna aia a morții, din secția unde toți te vedeau ca pe un mort în devenire, unde era plin de morți vii. Nici măcar nu clipeau când îmi băgau câte o nenorocire în perfuzii. Dacă îi întrebam, îmi ziceau că e secret medical. Așa cum am spus, era bine că era câte o tură bună la trei zile și aia încerca să mă salveze și îmi băga pe ascuns în perfuzii ceva ce m-a ținut în viață. Totuși, când venea tura rea, dormeam vreo 24 de ore.

Pentru mine cel mai greu a fost cu nevoile elementare, pentru că, pentru urinat, aveam agățată o sondă care curgea într-o pungă de plastic ce nu ajungea până jos, tubul era prea scurt și ei nu aveau de unde să pună două, așa că mă trăgea de instrumentul de reproducere. „Pentru rahat avem pamperși.” Nu cred că pentru un om normal fără probleme e ceva mai odios decât să se cace pe el. Mă rugam de ei să mă lase la baie, dar trebuiau deconectate cele trei perfuzii prin care băgau toate substanțele utile și inutile,  ca Glucoză cu insulină băgate deodată timp de zile întregi. Era greu să te caci pe tine de față cu alte persoane și după să implori pe cineva să te schimbe. O infirmieră mi-a zis că tura ei s-a terminat așa că să mă schimbe tura următoare. A fost un doctor (bun) care m-a schimbat el și a ieșit scandal că de ce am avut tupeul să îi cer să mă schimbe. Toți erau îmbrăcați ca pinguinii, deci nu știam cine e brancardier și cine e doctor. Pe de altă parte, era tura „ne-bună” care mi-a zis în față că nu are chef să mă mai schimbe, că e obosită și să mă schimbe tura care vine. A venit după trei ore.

Noaptea îmi era frică să dorm pentru că cei mai mulți mureau noaptea și aveam o poftă nebună să le arăt că eu o să scap de acolo

Am avut repartizată o doctoriță care nu m-a consultat niciodată și care a încercat să mă trateze după ureche, simplu, cu ce a găsit în farmacia spitalului și care aștepta șpagă de la maică-mea… mă îngrozea mai tare decât orice Covid. După ce a sunat prefectul și a venit un senator a încercat să „mă salveze ” și am trecut în partea cealaltă – cu antibiotice, remdesivir și insulină.

Dimineața începea pe la cinci, pentru că trebuiau să își facă rondul și să treacă niște date. Cred că, de fapt, voiau să vadă cine a mai murit. Au fost nopți în care nu venea nimeni. Strigam degeaba. Prostia era că, pe o parte aveam trei perfuzii și pe cealaltă era punga cu urină – care avea furtunul prea scurt, așa că trebuia să stau pe marginea patului, iar când se umplea punga, se lăsa jos și mă trăgea de instrumentul prin care urinezi – din interior. Era o durere atroce. Undeva pe la ora trei se umplea punga, așa că nu mai puteam să dorm și stăteam cu ochii pe ușă să îmi golească cineva punga. Am pățit și că nu a vrut nimeni să golească nenorocita de pungă vreo trei ore – până a văzut un infirmier care mi-a zis, sincer, că o schimbă că îi e frică să nu se spargă punga și să facă mizerie pe jos.

După un timp, nu moartea te mai impresiona, ci suferința celor de la geamuri de pe lângă spital care încercau să își vadă persoana iubită

Erau atât de mulți morți și atâta suferință încât,  atunci când am scăpat de la ATI, nu înțelegea lumea de ce plâng. Eram din nou pe „secție” și plângeam ca un copil pentru că pot merge la toaletă și că cei lângă care mă culcam o să mai fie acolo dimineață. Era prea mult pentru mine. Din păcate, pe doi dintre noii colegi i-a aranjat sistemul și au murit după plecarea mea.

În ultimele două zile în spital nu am mai primit antibiotic așa că, gândacii care se plimbau peste tot și-au făcut datoria și am luat o bacterie spitalicească. Pe mine ideea de a mai sta în spital mă depășea.

Am fugit din spital cu 38,5 grade tremurând tot. Maică-mea a început să plângă și a vrut să cheme salvarea, dar eu am zis că nu mai întorc în spital niciodată.

Din păcate, după trei luni de medicamente și tratamente, încă nu îmi simt mâna dreapta și talpa picioarelor cu degete cu tot.


De curând am aflat că am fost legat (imobilizat) la ATI conform procedurilor de mâini și de picioare și sedat așa că am avut circulația blocată timp de câteva zile. E normal așadar să nu mai am control la mâini și picioare

Nu condamn oamenii din spital, nici măcar pe cei care mi-au măcelărit brațele și picioarele, ci sistemul care lasă să se întâmple așa ceva, făcând ca spitalele să fie ultimul loc unde îți dorești să fii salvat.

Fraților,  fugiți de/din spitalele din România!
Rușine celor care mențin starea asta de rahat și se tratează prin clinici private din străinătate!


Articol ascociat (24 ianuarie, 2022):

SECHESTRAT PRINTRE MORȚII VII. Înfiorătoarea experiență a arădeanului Marian Coșeri pe A.T.I. Grădiște – povestită la TVR în emisiunea DOSAR ROMÂNIA. Din CULISELE unei lupte cu „zmeii pandemiei” deghizați în „îngeri cu halate”


 

Categorie: Reportaje
Etichete: izodora matei, jurnal ATI, marian coseri, pacient covid, spital covid gradiste arad, Spitalul Judetean Arad
Distribuie:
Articolul anterior
[AVANCRONICĂ] UTA vrea puncte de la Mediaș pentru a spera la playoff
Articolul următor
Au revenit și au câștigat: UTA e pe locul 7, la 2 puncte de locul de playoff, după meciul de la Mediaș

35 de comentarii. Leave new

  • avatar of dumitrescu viorica
    Dumitrescu Viorica
    27 februarie 2021 10:02

    Nu imi revin!…
    Asa ceva?…
    Spitalele din Romania mai rele ca lagarele de exterminare?

    Răspunde
  • Nu imi vine sa cred parca descrieti o carte horor,Doamne fereste.Multa sanatate.

    Răspunde
  • Citesc si sunt oripilată ! Nu pot crede ca se intampla asa ceva acum in zilele noastre ! Ce pot spune ,ma dezamăgeste personalul medical ( indiferent de calificare ,medic,asistente,etc.)si nu ma mir ! Am avut din pacate experiența „lucrului ” cu ei (5 lei sa spele in salon pe jos,10 lei sa schimbe asternutul etc).Si cand te gandesti ca erau calificati „ingeri”!!! De aceea ne este frica sa mai mergem la spital ,la consultatii ???!!E adevarat ,nu or fi toti dar.. Ce coincidenta ,ma uit la un serial ,New Amsterdam ” viata doctorilor ,a spitalului ! Ve-ti spune :….a bine …te-ai gasit ….America, filme ,bla,bla ! Dar filmul a fost facut dupa cartea unui medic ,real !

    Vaaaaaai ,ce diferențe ,cu toate ca din punct de vedere al banilor este cam la fel (asigurari )dar modul de rezolvare al situatiilor ,al doctorilor este….. ca de la Pamant ,la Luna ! Si normal ,mai sunt si uscaturi ,ca peste tot !

    Răspunde
  • E real? Deci am avut dreptate când am preferat sa mă „tratez” acasă, am avut o teamă instinctiva de spital dar nu credeam să fie așa rău,. Mulțumesc lui Dumnezeu ca n-am făcut o formă severă. Sănătate vă doresc!

    Răspunde
  • …din păcate acesta este sistemul medical din România, un sistem, ” lagăr de exterminare tip Auschwitz”, iar așa ziși „medici „,sunt măcelari care face jocul politicienilor care consideră că dacă avem mai multe victime sau decese primesc mai mulți bani de la UE sau OMS,nu le e RUȘINE?,sunt niște ticăloși care o să dea seama numai lui Dumnezeu bunul!,fie ca Dumnezeu să-i pedepsească după faptele lor!…mulțumesc!

    Răspunde
  • Cat ati stat internat in spital si cat la ATI?
    Ati avut pneumonie, alte simptome grave?
    De ce nu ati plecat dupa 48h?

    Răspunde
  • avatar of agrisumijlociu
    agrisumijlociu
    27 februarie 2021 16:46

    Oameni buni,ce spune omul acesta,este exterminare în masâ,cu acordul tacit al administrației spitalului,este noaptea minții ce se întâmplă,ar trebuii dat cu NAPALM pe ei.Unde am ajuns?Ne omorâm semenii,frății,pârinții?Somn ușor ROMÂNIA….APOCALIPSA o facem NOI

    Răspunde
  • Tragic … Tatăl meu a … plecat dintre noi în decembrie 2020 … El a fost la ATI 2 la municipal unde am înțeles că este mult mai rău! Nu puteam să vorbim direct cu el și nici acum nu știu de ce! S-a stins într-o noapte și nimeni nu ne-a mai dat nici un detaliu până acum…

    Răspunde
  • Înfiorător! Lângă noi, în Grădiște să fie lagărul morții? E de neiertat așa ceva. Fiecare din cei vinovați vă trebui să dea socoteală pentru chinurile îndurate de acești bolnavi. Bunul Dumnezeu să se îndure de noi, să nu ajungem la spital.

    Răspunde
  • avatar of agrisumijlociu
    agrisumijlociu
    27 februarie 2021 18:57

    îngerii din linia întâi, Nu Criminali din prima linie(Cionca-Boca sunt la tine în ogradă)dar ce să aștepți de la cumpărători de diplome…MOARTEA….RUȘINE…NENOROCIȚILOR…așa procedați și cu familiile voastre? Afară cu toții,altfel veți fi blestemați de morții cei aveți pe conștință….AMIN

    Răspunde
  • In urma cu 23 de ore mama mea a murit in acel spital. Sunt ingrozita sa ma gandesc la suferita acelui suflet. Ingrozitor. Oameni fara inima . Nu am cuvinte

    Răspunde
  • M a spart când l a final omul în cauză a scris,citez:
    ,,Nu condamn oamenii din spital, nici măcar pe cei care mi-au măcelărit brațele și picioarele, ci sistemul care lasă să se întâmple așa ceva …”
    Pãi omule,sistemul de care pomenești din cine este alcătuit?cine întreține acest sistem?
    Sfat pentru neamurile celor ce urmează să ajungã în acel spital:amenințați personalul medical că dacă vã moare ruda respectivã,îi aruncați pe toți în aer; poate așa renunță la banii pe cap de mort care l primesc de la stat,și încearcă să salveze oamenii ce ajung acolo;cu spurcãciunile astea din linia întâi nu i de glumit!

    Răspunde
    • Îți răspund eu din c(in)e-i format sistemul, să-l lăsăm pe Marian să se odihnească: din niște roboți humanoizi setați să facă bani pentru ei și pentru partid. Acest sistem se întreține prin pacienți – așa cum o unitate militară se întreține(a) prin Gospodăriile Agro-Zootehnice – iar capii lui sunt racordați direct la conducta de bani publici…

      Răspunde
  • groaznic ce s-a întâmplat! toate rudele mele au avut covid, prietenii mei au avut covid, in a doua zi cand am.descoperit ca nu am.miros deloc si am.febra,, am sunat o prietenă ca a avut covid. primele ei cuvinte au fost: DACA FACI GREȘEALA SI ANUNTI DOCTORUL ,ESTI MANCAT ! E ALEGEREA TA ! asa ca am.luat 4 pliculete coldrex, am mai avut o zi durere de cap si febra si apoi mi-a trecut a 4-a zi. am.transpirat f mult. schimbam din 3 in 3 ore hainele ca mergeam la muncă, fiind pescar. singura problemă a fost că timp de 10 zile nu aveam.deloc miros.

    Răspunde
    • Nu mai ai miros de la clorura de benzalconiu – dezinfectant. Ia nu mai dati cu sprayu’ si vedeti dupa aia. Eu n-am dat niciodata, ca am alergie. Si NU AM FACUT COVID.
      Acum DOI ANI am avut aceste simptome – lipsa mirosului si a gustului dupa o raceala. Si sa nu veniti acum sa spuneti ca era covid. Era corona virus, tot modificat, dar mai slab, sa vada ce rezultate da. Va intreb acum serios: voi stiti ca in septembrie 2019 un sefsor de la WHO discuta despre vaccinul anti corona ? Care era deja pregatit ??? Ce va zice asta? Ganditi, ca nu doare!

      Răspunde
  • o fi sistemul subfinantat cu pile etc dar mie imi pare cu multe inflorituri!sieu am fost in spital cu covid in gradiste dar nu am intilnit asa ceva desi nu contest se poate intimpka orice pe lumea asta!totusi sunt multe semne de intrebare eu daca vroiam sa plec din spital nu ma oprea nimeni!sunt curios daca poate proba cu dovezi cele povestite eu nu prea cred !mie imi pare ceva pus la cale pana nu a murit sarbu aia sotia unui pilos fost inspector scolar era liniste de atunci totul pute ….vezi doamne sarbu aata e mare goanga!e necredibil ce ati povestit aici euzicsa mai taiati un pic …

    Răspunde
    • Era liniște pe dracu… E gălăgie acolo de când o făcut Ioțcu SF-ul! Voi l-ați făcut așa – nimeni altcineva!… deci hai, marș, că alt comentariu aici nu mai pupi.

      Răspunde
    • Mikei, matale esti cumva de acolo de la spitalul groazei? Ia uita-te sa vezi pozele si atunci sa zici ca e goanga. Goange oi avea matale… Mi se ridica parul pe maini cand vad astea si cand am citit. Si te intreb. De cand dai si glucoza si insulina unui pacient „bolnav” de covid? Ca sa-l termini mai repede, iti spun eu.

      Răspunde
    • Esti una din doctorite ca sa raspunzi asa ?
      Rusine!

      Răspunde
  • Am citit mult despre covid, în mai multe limbi de circulație, am avut și prieteni bolnavi de așa ceva. Am deci multe informații fiabile: preventiv, luați vitamina D, măcar din alimente, dar și mici suplimente de așa ceva. Majoritatea celor ce au avut forme complicate aveau lipsă de vitamina D. Apoi, vitamina C, citrice netratate, dar și supliment de vitamina C naturală, propolis mielat, polen crud sau păstură, echinaceea, ceapă (de preferat roșie), usturoi, varză, broccoli. Multe lichide, ceaiuri calde cu miere . Prietenii mei erau și ei speriați să nu ajungă la spital, așa că s-au tratat acasă (au consultat și medici, însă doar telefonic) și după vreo două săptămâni s-au vindecat. Sper să fie de folos ce am scris aici. Sunt nepot de medic, iar bunica era din Arad. Bunicul însă nu cred că a luat în viața lui o pungă de cafea de la cineva, demnitatea umană și medicală nu l-ar fi lăsat. A lăsat moștenire doar niște principii, care din păcate sunt pe cale de dispariție în lumea de azi.

    Răspunde
  • avatar of gabriela spirescu
    Gabriela Spirescu
    1 martie 2021 8:11

    Groaznic. Cutremurător. Vă urez multă sănătate și să vă reveniți. Psihic din păcate va dura…

    Răspunde
  • „Spre dimineață totul era ok, dar din simțul (idiot) civic, am anunțat medicul de familie că am făcut febră și omul e obligat să anunțe DSP-ul.”
    mare greseala, doar cand chiar e de salvare.

    Răspunde
  • Oribila povestea dar ca sa va refaceti dupa atitea medicamente fara rost si infectie trebuie neaparat sa va refaceti flora intestinala. Cu o cura de PROBIOTICE. Toata sanatatea revine daca faceti un fasting (doar apa si ceai) de citeva ziele, cit puteti, si pe urma luati probiotice (OMNIBIOTIC sau asa ceva ce gasiti cit mai complex) Kefir facut de casa si muraturi toate sint probiotice. Va doresc insanatosire grabnica!

    Răspunde
  • avatar of stelian szana
    Stelian Szana
    1 martie 2021 16:06

    In regulamentul 679/2016, nu prevede obligativitatea de a fi de acord cu prelucrarea datelor personale, dimpotriva.exista prevazut dreptul la opozitie. Si multe altele. Deci trebuie sa existe si un buton virtual,prin care sa nu fiu de acord cu prelucrarea datelor personale. In caz contrar ar putea fi considerata politie politica. Deci sunteti in afara legii.

    Răspunde
  • SA DEA SFATUL SA AJUNGA SI EI ASA SI SA SUFERE ORI AICI ORI SUS/JOS

    Răspunde
  • Ne va veni si noua randul. Nimeni nu scapa.
    Ori in piata, ori la spital.

    Răspunde
  • De aseara cand am aflat groaznicele intamplani din spital si am vazut pe mainile unui tanar (si sold) cum i-au necrozat efectiv tesuturile si prin legare de pat dar si prin „tratamentul” aplicat, nu imi vine sa cred si am impresia ca e vorba de un cosmar. Din pacate pentru tanar, e adevarat. „ASTIA” au inceput cu exterminarea din 2017 – incercati sa descoperiti si alte cazuri de oameni vii care au murit in spital cu zile si veti avea imaginea ororilor din spitalele DIN LUMEEEE! Wake up, oameni buni, asa e si la Bucuresti, si la Viena, si la Londra si la Paris. Ucigasii baga in oameni „cocktailuri” de medicamente ca sa ii omoare pe loc. Daca supravietuiesti vei avea probleme mai tarziu. SI NU DE LA GUVIZI. Unde ATI AUZIT SA ADMINISTREZI GLUCOZA SI INSULINA IN ACELASI TIMP? Ce strategie mai e si asta??? Am convingerea ca tanarul nu avea glicemia crescuta…. RUSINE, RUSINE, RUSINE ! Cadre medicale? Cadre PCR mai degraba.

    Răspunde
  • Revin si aici cu o rugaminte, de data asta catre dumneavoastra domnule Valeriu, ca inteleg ca domn Marian se odihneste, preventiv, se poate sa am si eu numarul de telefon al prefectului si al unui senator. Multumesc anticipat!

    Răspunde
  • Nu s a solicitat ancheta? Tot ce descrieti, pare desprins din Holocaust.

    Răspunde
  • Suntem în război – cel puțin aceasta ni se servește de vreun an de zile – cu un virus foarte periculos (deși rata de supravețuire este undeva pe la 99,7%). Războiul ca oricare alt război presupune un pericol iminent.

    Care sunt reacțiile posibile în fața unui pericol? Sunt 2 mari și late:
    1) Te lași cuprins de FRICĂ și o iei la fugă;
    2) Confrunți pericolul cu CURAJ, asumându-ți riscurile de rigoare.

    În România s-a mers, în totalitate, pe soluția FRICII, dusă chiar pănă la paranoia. Asta și cu ajutorul presei miluite de la bugetul statului care a înțeles să ne vorbească, zi de zi, numai despre morți. De ce oare?!

    Care este rezultatul? Voi dau un răspuns din punct de vedere creștin (asta și pentru o analiză din acest punct de vedere cam lipsește ). Iată ce spune apostolul Pavel:

    ”Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Timotei 1:7

    Din versetul citatmai sus rezultă că Frica se află la un antipod, iar la celălalt antipod se află celălate 3 mari valori: Puterea, Dragostea și Chibzuința.

    Ce are de pierdut un om atunci când un om se lasă copleșit de frică? Răspunsul este: și puterea, și dragostea, și chibzuința!

    Primul lucru pe care îl are de pierdut omul este Puterea. Frica te macină. Frica te stresează. Frica îți ia energia necesară pentru luptă. Frica te faci slab și vulnerabil. Frica te reduce la starea unui sclav care nu mai poate să se împotrivească.

    Al doilea lucru pe care îl are de pierdu omul copleșit de frică este Dragostea. Uitați-vă mai sus, în mărturia celui care a trecut prin ororile spitalului panicii Covid-19 pentru a vedea ce înseamnă lipsa dragostei, a umanității elimentare, pe fundalul fricii și a panicii.

    Iar al treilea lucru pe care îl are omul copleșit de frică este Chibzuința. Frica îți ia efectiv mințile. Iar atunci când nu-ți mai funcționează bine mintea ajungi, din cauza fricii, să iei decizii extrem de neînțelepte, ca să nu spun de-a dreptul prostești, care te vor costa extrem-extrem de scump (în anumite cazuri putând să te coste chiar și viața).

    Care este soluția? Iat-o:

    ”5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii,
    nici de săgeata care zboară ziua,
    6 nici de ciuma care umblă în întuneric,
    nici de molima care bântuie ziua namiaza mare.”
    Psalm 91:5-6

    Ce spune cuvântul de mai sus? NU TREBUIE SĂ TE TEMI… nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare.

    Soluția este să te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu. Care are o imensă putere și care – spre deosebire de purtatul botniței, distanțarea (anti)socială și dezinfectarea nesfârșită pe mâini (bariere extrem de slabe în calea propagării virușilor) – chiar poate să te păzească!

    ”Dacă nu zideşte Domnul o casă,
    degeaba lucrează cei ce o zidesc;
    dacă nu păzeşte Domnul o cetate,
    degeaba veghează cel ce o păzeşte.”
    Psalm 127:1

    Așa că te îndemn să refuzi de a mai trăi în frică. Fricoșii, spre deosebire de cei biruitori (prin credința în Dumnezeu), vor fi primii care vor arde în iad. De unde știu acest lucru? Citiți mai jos:

    ”6 Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
    7 Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.
    8 Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21:6-8

    Răspunde
  • Eu lucrez in afara Romaniei in spital, dar nu la ATI, insa am fost acolo. Inca de acum un an am avut impresia can parca nu prea vor can sa ii trateze pe acesti bolnavi. E trist ce se intampla. Atatia oameni au luptat pe front si si-au dat viata unii pentru altii iar noi facem ASA pe timp de pace. Fereasca Bunul Dumnezeu de calai costumati ca Ingeri.

    Răspunde
  • […] ies la iveală noi povești cu bolnavi sechestrați, sedați și legați de pat; […]

    Răspunde
  • […] scandalului privind pacienții intubați și sedați cu forța, un pacient scăpat din infernul ATI povestea cum asistenta îi interzicea să scoată masca de oxigen nu pentru că pacientul ar fi avut nevoie de ea, ci pentru că asistenta se temea că […]

    Răspunde
  • Ce film horror. Viața bate filmul. Mulțumim pentru curajul împărtășirii groaznicelor trăiri și adevărului crunt.
    E bine sa fie cunoscut de toți care își pun nădejdea în sistemul medical.
    Am bănuit că nu e de bine.
    Felul povestirii cruntelor experiențe m-am făcut să și râd (ras cu plâns). Dar :VAI! ce ne e dat să auzim, trăim simțim…trist că oamenii care trebuie sa facă ceva pentru semeni ,se conformează doar protocoalelor ucigașe.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie